Durere de burtică? Află când ascunde o apendicită!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
La copii, diagnosticul apendicitei poate fi mai dificil, mai ales că micuţii nu pot indica exact locul durerii

Cărei mămici nu i-a trecut vreodată prin minte că durerea de burtă a copilului ar putea ascunde o criză de apendicită? Iată cum recunoşti această complicaţie şi ce măsuri se impun!

Deşi este un organ fără de care organismul poate funcţiona, apendicele poate crea mari complicaţii dacă se inflamează. În acest caz, vorbim despre apendicită.

Apendicele este un săculeţ aflat în prelungirea colonului, iar infecţia la acest nivel este cauzată de obstrucţia dată de corpi străini, de sâmburi de fructe sau de paraziţi intestinali. Apendicita acută este o urgenţă medicală şi este bine de ştiut că, în cazul copiilor, complicaţiile se instalează mai repede.

Astfel, peritonita generalizată, în cadrul căreia infecţia se răspândeşte în tot abdomenul, poate duce la deces dacă nu este tratată la timp.   Există o probabilitate redusă ca apendicita să apară la sugari şi la copii mici, incidenţa fiind mai mare între 8 şi 15 ani, mai ales la băieţi.

Cum o recunoaştem

La copii, diagnosticul apendicitei poate fi mai dificil, mai ales că micuţii nu pot indica exact locul durerii (copiii se pot plânge că îi doare toată burtica).

Cel mai frecvent simptom al apendicitei este durerea abdominală, în partea joasă dreaptă, care poate iradia pe piciorul drept, dar şi în coşul pieptului sau în regiunea buricului. Alte semne care pot însoţi apendicita sunt: lipsa poftei de mâncare, febra, vărsăturile, senzaţia de greaţă, constipaţia sau diareea. Copilul cu astfel de simptome trebuie dus de urgenţă la medic.

„La examenul clinic găsim un copil cu facies suferind, care evită să se mişte, uneori şchioapătă. Când se întinde flectează piciorul drept sau ambele picioare, iar abdomenul nu se mişcă o dată cu mişcările respiratorii. La palpare, constatăm sensibilitate (durere) în fosa iliacă dreaptă, hiperestezie cutanată (durere doar la atingerea tegumentului), contractură musculară sau apărare localizate sau generalizate”, explică medicul Mihaela Avram Popa, specialist chirurgie pediatrică. Nu se administrează calmante copilului, pentru că acestea pot masca durerea, implicit pot întârzia diagnosticul.

Se tratează doar chirurgical

Singura modalitate de tratament a apendicitei este operaţia chirurgicală, de care este nevoie cât mai repede după ce diagnosticul a fost pus.

Citeşte materialul pe clicksanatate.ro

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi