Dr. Rareş Nechifor: „Româncele trebuie să ştie că există şi embolizarea ca tip de tratament pentru a trata fibromul uterin“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dr. Rareş Nechifor

Dr. Rareş Nechifor, medic primar radiologie intervenţională, semnalează că 90% dintre fibroamele uterine depistate se pot trata şi în România minim invaziv şi non-chirurgical prin procedura de embolizare, considerată a fi „medicina viitorului”, prin care se evită anestezia generală, inciziile, pierderea integrităţii corporale, recuperarea prelungită şi toate riscurile şi complicaţiile asociate chirurgiei.

„Româncele trebuie să ştie că există şi embolizarea ca tip de tratament pentru a trata fibromul uterin, ba chiar că este pusă pe primul loc în alegerile femeilor ca procedură de eradicare a fibromului si recunoscuta de către Societatea Americană de Ginecologie încă din 2008. Există mai multe metode de tratament eficiente în cazul diagnosticului de fibrom uterin, care se recomandă în funcţie de particularităţile fiecărui caz, însă la noi în ţară istoric se practică recomandarea de histerectomie care impactează pacientele radical şi cu urmări ireversibile fizic, psihic şi social fără a fi necesar. 90% dintre fiboramele uterine se pot trata non-invaziv, non-chirurgical, rapid şi fără riscuri de recidivă prin embolizare, procedură cu o istorie de 20 de ani în lume în care şi-a dovedit eficienţa.”, declară dr. Rareş Nechifor, medicul român cu cea mai mare experienţă la nivel european în terapia fibromului uterin prin embolizare.

Fibromul uterin este, în urma incidenţei înregistrate în întreaga lume, cea mai frecventă tumoră a sistemului reproductiv feminin, peste 30% dintre femei descoperind că suferă de unul sau mai multe fibroame uterine, aproape jumătate dintre acestea fiind la vârstă activă, între 20 şi 50 de ani. ”Fibroamele pot fi tratate uşor şi eficient prin embolizare, o procedură de Radiologie Interventională, minim invazivă, prin care evităm anestezia generală, inciziile, recuperarea prelungită şi toate riscurile şi complicaţiile asociate chirurgiei. Procedura de embolizare necesită o singură zi de spitalizare şi 3 zile de recuperare. Pacienta rămâne întreagă şi îşi păstrează fertilitatea şi fluxul activităţilor de zi cu zi.”, semnalează dr. Rareş Nechifor, unul dintre pionierii radiologiei intervenţionale din România şi membru fondator al Societăţii Române de Neuroradiologie şi Radiologie Intervenţională din România (2009), cu peste 10 000 de intervenţii endovasculare realizate cu succes.

Embolizarea, potrivit dr. Rareş Nechifor, este recomandată indiferent de numărul fibroamelor, de poziţia sau de dimensiunea lor. „Procedura de embolizare constă în închiderea ramurilor mici arteriale din interiorul fibroamelor. Astfel acestea nu mai sunt hrănite cu sânge şi intră într-un proces de involuţie şi resorbţie. Uterul sănătos îşi păstrează vascularizaţia normală. Procedura se practică de peste 20 de ani şi este recunoscută ca una dintre procedurile de primă alegere în terapia fibromului uterin. Aproximativ 90% dintre femeile cu fibrom uterin simptomatic pot beneficia de tratamentul prin embolizare”, consideră dr. Rareş Nechifor, medicul care a dus România pe un loc fruntaş în Europa cu cele peste 7000 de intervenţii realizate de embolizare a fibromului uterin, o procedură minin-invazivă, non-chirurgicală de Radiologie Intervenţională, considerată a fi “chirurgia” viitorului.

Dr. Rareş Nechifor insistă asupra accesului la informare al femeii din România care trebuie să ştie că soluţiile terapeutice în cazul diagnosticului de fibrom sunt variate, iar ele trebuie să ţină cont de dorinţele şi obiectivele pacientei, precum dorinţa de a avea un copil, dorinţa de a-şi păstra uterul, de a evita anestezia generală, de a beneficia de o procedură minim-invazivă, care să îi permită o recuperare rapidă şi, nu în ultimul rând, de dorinţa de a elimina riscul de apariţie a cancerului. ”Faţă de chirurgia clasică, prin embolizarea fibromului uterin se elimină pierderea integrităţii corporale, se reduc perioada de recuperare şi riscul complicaţiilor post-chirurgicale, creşte calitatea vieţii, se rezolvă rapid, fără urmări şi fără recuperare lungă problema de sănătate şi se oferă garanţie pe viaţa, prin lipsa recidivelor”, subliniază dr. Rareş Nechifor.

Mai multe pentru tine:
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie