Demonstrații live de manevre de prim ajutor la Ministerul Educației : „Resuscitaţi cursurile de prim ajutor în şcoli”

0
0
Publicat:

În fața Ministerului Educației, a fost organizat astăzi un manifest de către comunitatea Declic, care vrea să atragă atenția asupra nevoi organizării de cursuri de prim ajutor în școli.

Comunitatea susține că „70.000 de români mor anual pentru că nu li se acordă primul ajutor, 8 din 10 români nu știu să acorde primul ajutor, iar șansele de supraviețuire scad cu 10% cu fiecare minut în care nu se aplică manevre salvatoare de vieți.”    

Petiția pe această temă a strâns aproape 50.000 de semnături. 

Comunitatea Declic vă invită, miercuri, 27 septembrie, de la ora 13.00, la acţiunea «Resuscitaţi cursurile de prim ajutor din şcoli», organizată în faţa Ministerului Educaţiei. Membrii Declic vor face demonstraţii live de manevre de prim ajutor pe manechine (lovituri interscapulare, manevra Heimlich şi compresii toracice), chiar pe trotuarul din faţa instituţiei. Declic cere, astfel, ministrei Educaţiei, Ligia Deca, să respecte obligaţia de a organiza cursuri de prim ajutor pentru elevii, profesorii şi personalul nedidactic din şcoli, chiar din acest an”, au transmis organizatorii. 

Acțiune Declic la Ministerul Educației Foto Facebook

Aceștia spun că, deși au trecut mai bine de două luni de la promulgarea noilor Legi ale Educaţiei, care prevăd implementarea cursurilor de prim ajutor în şcoli,  guveranții au venit doar cu promisiuni. Echipa Declic este de părere că autoritățile ” au nevoie de un semnal puternic pentru a înțelege că vremea vorbelor a trecut”. 

Site-ul Respiră în siguranță atrage atenția că timpul în care se intervine în acordarea primului ajutor în caz de stop cardio-respirator este foarte important. Intervalul optim de intervenție este între 3și 5 minute.  

Ministerul Educaţiei încă nu a finalizat normele şi metodologia de aplicare a legii. Nu vrem să apară o nouă tragedie într-o şcoală pentru ca autorităţile să îşi amintească să lucreze la norme”, subliniază Anduţa Karetsou, campaigner Declic. 

Un studiu publicat în Canada, săptămâna trecută, arata că doar circa 10% din victimele unui stop cardiac, petrecut în afara spitalului, supraviețuiesc, potrivit AFP. 

Mai multe pentru tine:
Black Friday 2025 pe Flip.ro: cele mai mari reduceri la iPhone – economii de până la 1.000 de lei și telefoane premium sub 1.000 €
Cum a avertizat-o Prințul Philip pe Kate Middleton chiar înainte să moară. Vorbele bunicului Prințului William au cutremurat-o pe Prințesă
Primele imagini cu fiica, Nidia, la priveghiul tatălui ei. Alexandra Velniciuc, nelipsită de lângă sicriul lui Horia Moculescu! Ce mesaj a transmis Mariana?
Fashion Days Black Friday 2025 – ultimele ore de reduceri de până la 90%. Transformă-ți outfitul în cel mai spectaculos mod, cu opere de artă
Promoții de iarnă PetMax: Suplimente veterinare esențiale pentru câini și pisici cu reduceri de până la 69%
Black Friday 2025 „Bla-Bla Black Shopping Weeks” la XXXLutz: transformă-ți casa de sărbători cu piese spectaculoase și reduceri de până la 50%
Cristina Teleanu, în lacrimi. Fosta avocată, devenită ciobăniță, acuzații grave pentru soțul ei: „Un om fără școală să mă umilească..."
Horoscop săptămâna 14-20 noiembrie. Berbecii se confruntă cu pierderi financiare și tensiuni în relații
Călăii din sistem. Cum a torturat mii de tineri cel mai prolific abuzator sexual din istorie, devenit pastor și decorat de stat. Îi viola și îi strangula. Trăiau orori greu de imaginat. Cazul, mușamalizat de magistrați
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: cele mai bune oferte pentru decorațiuni de Crăciun cu reduceri uriașe de până la 78%
Chillmas Deals 2025 pe eMAG: Top televizoare cu cele mai mari reduceri, de până la 5.000 de lei și calitate premium pentru living și dormitor