De ce trebuie ca bărbații să devină tați când sunt încă tineri

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bărbații trebuie să devină tați înainte să împlinească 40 de ani

Tendința și modelele societății, prin care bărbații sunt încurajați să devină tați cât mai târziu în viață, sunt contestate aprig de medici.

Până acum, se credea că ceea ce este relevant pentru sănătatea bebelușilor este vârsta la care mamele lor i-au născut.

Un studiu, publicat recent în revista Nature și citat de The Guardian, avertizează că sperma bărbaților în vârstă au mai multe mutații genetice care se transmit copiilor.

Aceste mutații cresc riscul de autism și schizofrenie, ambele boli având elemente moștenite genetic.

Până în prezent, medicii au demonstrat prin mai multe cercetări că există o legătură între vârsta la care un bărbat devine tată și sănătatea copiilor săi. Studiile au arătat că acei copii născuți din tați cu vârste de peste 40 de ani dezvoltă achondroplasia, un fel de piticism sau un cancer, de de copii, la o porțiune dintr-un ochi.

Bărbații au început să devină mai puțin fertili la vârste între 30 și 40 de ani. Dacă tații au peste 40 de ani,  poate crește și riscul ca mamele să facă avort spontan.

Medicii consideră că vârsta cea mai potrivită pentru a avea un copil, atât în cazul bărbaților, cât și al femeilor, este între 30 și 35 de ani,

Mai multe pentru tine:
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Lenjerii de Crăciun care aduc magia sărbătorilor în dormitor – Stoc limitat! Alege cadouri cozy și festive pentru întreaga familie
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate