Cum putem ţine sub control psoriazisul. „Suferinţa bolnavilor merge până la depresie şi tendinţă de suicid“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Psoriazisul poate părea o banală iritaţie sau o mătreaţă trecătoare, dar el este mult mai mai mult decât o boală de piele.

Cei care ajung la forme grave de psoriazis pot să sufere probleme cardiace şi articulare sau pot să facă diabet şi hipertensiune arterială. Vestea bună pentru bolnavi este că au apărut terapii noi şi eficiente, compensate prin asigurări. Care sunt cauzele psoriazisului şi ce rol joacă psihologul în tratamentul acestei boli ne spune prof. Dr. Daciana Bărnişteanu, medic care tratează de aproape 30 de ani pacienţi cu psoriazis.

Apare şi dispare periodic, fără motive evidente, afectează oameni de toate vârstele, chiar şi bebeluşi, pare o boală de piele, dar este, de fapt, una autoimună - psoriazisul este o suferinţă imprevizibilă şi încă nu foarte bine descifrată de medici.

Petele roşii acoperite de coji albe şi îngroşate care apar în psoriazis dau mâncărimi şi disconfort, dar acestea sunt cele mai mici probleme pentru bolnavi, ne spune prof. dr. Daciana Brănişteanu, de la Facultatea de Medicină a Universităţii „Gr. T. Popa” din Iaşi, medic dermatolog cu o experienţă de aproape 30 de ani în tratarea pacienţilor cu psoriazis din România. 

Diferenţe între psoriazisul vulgar (cel mai comun tip) şi alte boli sau probleme ale pielii

psoriazis şi alte boli de piele

Foto: Shutterstock

Primele cazuri documentate de psoriazis datează din anul 1801, dar boala este mult mai veche de atât. Etimologia denumirii acestei boli provine din greacă: psora, care se traduce prin mâncărime.

Sunt cinci tipuri de psoriazis, dar aproximativ 80% dintre bolnavi au forma de psoriazis vulgar, care se manifestă prin porţiuni de piele îngroşate, solzoase şi de culoare albă, numite de medici plăci sau leziuni. Ele apar, în general, pe scalp, coate, genunchi şi spate. Alte tipuri de psoriazis sunt:

  • Gutat. Are aspectul unor pete mici, rotunde şi roşii care apar pe scalp, trunchi şi membre;
  • Inversat. În acest tip de psoriazis, petele au culoare roşie şi apar în pliurile pielii: în zona genitală, la axile, sub sâni;
  • Pustulos. Se manifestă prin pete roşii cu băşici cu puroi;
  • Eritrodermic/exfoliant. Este o formă agresivă de psoriazis care afectează o suprafaţă mare de piele. Petele sunt roşii, inflamate şi dau mâncărimi puternice. 

Ultimele două tipuri de psoriazis sunt considerate cele mai severe, „dar şi cel vulgar poate să evolueze spre o formă severă atunci când leziunile se extind pe o suprafaţă mare de piele sau când are anumite localizări, cum ar fi scalpul, unghiile, organele genitale, palmele şi tălpile”, potrivit prof. dr. Daciana Brănişteanu.

Psoriazisul poate avea aspecte diferite, dar cel mai întâlnit este cel vulgar Foto: Shutterstock

Aproape 3% din populaţia Globului are psoriazis, potrivit statisticilor Federaţiei Internaţionale a Asociaţiilor de Psoriazis (IFPA). Organizaţia Mondială a Sănătăţii notează că prevalenţa acestei boli variază de la o ţară la alta între 0,09% şi 11,4%. „În România, nu avem studii epidemiologice. Dacă ne-am raporta la numărul de pacienţi care ajung la dermatologi, am avea o prevalenţă a bolii sub 1%, ceea ce ar contrazice realitatea. Noi ştim că există mai multe cazuri, dar sunt pacienţi blazaţi, care au fost cândva, în decursul vieţii lor la dermatolog şi care înnoiesc periodic aceeaşi reţetă îngălbenită de acum 10-15 ani”, mai spune prof. dr. Daciana Brănişteanu.

Psoriazisul la copii se manifestă altfel decât la adulţi

Oricine poate face psoriazis, indiferent de vârstă sau sex. De cele mai multe ori, boala debutează între 15 şi 35 de ani, potrivit experţilor Fundaţiei Naţionale pentru Psoriazis din SUA. Deşi mai rar, există cazuri de psoriazis la copii şi chiar la bebeluşi. „Am avut un astfel de caz la un bebeluş de numai 3 luni. Boala se numeşte napkin psoriasis, psoriazis de scutece, numit astfel pentru că apare pe zona acoperită de scutec. La o vârstă atât de mică, se prescriu doar tratamente locale, dar am avut rezultate foarte bune şi cu acestea”, spune medicul dermatolog Daciana Brănişteanu.

Cu cât psoriazisul debutează mai devreme, la o vârstă mai mică, cu atât mai mare este riscul ca boala să evolueze mai sever ulterior”.

Prof. dr. Daciana Brănişteanu, Facultatea de Medicină a Universităţii „Gr. T. Popa” din Iaşi

Oricare dintre cele cinci tipuri de psoriazis poate afecta copiii, dar boala are o particularitate în cazul lor: ea debutează cu forma de psoriazis gutat. Leziunile sunt mici, au aspectul unor mici picături roşii pe piele şi apar în aceleaşi zone ca la adulţi: pe coate, genunchi, pielea capului şi pe spate. Specifică formei de psoriazis gutat este localizarea pe trunchi. Dacă leziunile nu sunt tratate, ele se pot extinde de pe aceste zone oriunde pe suprafaţa pielii, cu excepţia feţei.

Care sunt cauzele psoriazisului

Psoriazisul nu este o boală contagioasă. Niciunul dintre cele cinci tipuri de psoriazis nu se poate transmite prin atingerea unui bolnav şi nici chiar prin sărut sau prin sânge. Psoriazisul este încadrat în categoria bolilor autoimune fiindcă mecanismul de apariţie implică o reacţie imună anormală a organismului.

Continuarea articolului, aici

Mai multe pentru tine:
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Zodii care își vor rescrie destinul. Vor avea parte de transformări și noi începuturi până în primăvara lui 2026
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Adevărul despre etnia Loredanei Groza. Toți cei care o știu credeau altceva