Cum organizăm alimentele în frigider

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Alimentele se ordonează în frigider în funcţie de tipul şi de mărimea lor

Aşezarea corectă a proviziilor pentru Sărbători este esenţială pentru a evita apariţia toxiinfecţiilor alimentare. Refrigerarea încetineşte şi împiedică dezvoltarea unor microbi. Însă condiţia este ca alimentele să fie aranjate eficient, să fie proaspete, iar frigiderul să fie curăţat la timp.

Frigiderul poate găzdui o mulţime de bacterii care alterează mâncarea şi care ne pot îmbolnăvi.

De aceea, este important să respectăm igiena alimentară şi să acordăm atenţie prospeţimii alimentelor, respectând recomandarea ca mâncarea să fie pusă la rece la cel mult două ore după preparare.

„Este bine ca alimentele să fie cât mai proaspete atunci când sunt consumate. Păstrarea alimentelor în frigider fără a fi acoperite poate duce la o alterare a gustului şi a mirosului acestora.

În acest sens, se recomandă acoperirea alimentelor şi o curăţare a frigiderului la câteva zile, alimentele vechi fiind înlăturate", spune Livia Nena, biolog nutriţionist la Clinica Bio Nutriliv din Bucureşti.

trebue aşezate pe categorii

O organizare eficientă a alimentelor presupune ca acestea să fie aşezate în funcţie de mărimea şi de tipul lor. Astfel, fructele şi legumele trebuie aşezate în compartimente separate, precum şi lactatele, gustările sau mâncarea gătită.

Specialiştii recomandă ca rafturile superioare să fie destinate păstrării mâncărurilor gătite, iar cele inferioare, alimentelor nepreparate termic şi crudităţilor.

Este important să acordăm atenţie şi recipientelor în care păstrăm alimentele, acestea trebuind să fie curate şi să se închidă cât mai ermetic. Acoperirea vaselor cu folie de plastic poate fi o soluţie bună.

Carnea, la distanţă de mâncarea gătită

Trebuie să ţinem cont că unele părţi ale frigiderului au o temperatură mai scăzută decât altele. De aceea, compartimentul pentru carne trebuie folosit doar în acest scop.

În plus, trebuie să evităm să aşezăm carnea proaspătă sau crudităţile nespălate alături de mâncarea gătită, deoarece pot transmite bacterii care să o contamineze. De altfel, este recomandat să se păstreze un spaţiu în jurul alimentelor, pentru ca aerul rece să poată circula liber, răcindu-le uniform şi menţinând o temperatură adecvată.

Atenţie la termenul de valabilitate!

Există cazuri în care alimentele se pot altera chiar dacă sunt păstrate în frigider, avertizează specialiştii. Iar acest lucru se întâmplă atunci când este depăşit termenul de valabilitate al produselor. Pentru a evita neplăcerile, trebuie să fim atenţi la data la care alimentele expiră înainte de a le pune în frigider.

„Pentru siguranţa noastră, este bine să nu păstrăm mult timp în frigider mâncarea preparată termic sau gătită, deoarece chiar la temperaturi foarte joase, ea se alterează.

Acest lucru presupune fenomene biochimice subtile ce pot afecta procesul normal al digestiei, ficatul şi bila, ducând la indigestii şi la alte neplăceri", mai spune nutriţionistul
Livia Nena.

Frigiderul trebuie curăţat săptămânal

Pentru a igieniza frigiderul, săptămânal, trebuie să facem o triere a alimentelor, aruncându-le pe cele expirate sau alterate. Apoi se îndepărtează rafturile şi se spală cu apă caldă şi detergent de vase, procedându-se în acelaşi fel şi cu interiorul şi cu exteriorul frigiderului. Acestea se şterg cu o lavetă uscată şi curată şi apoi se reaşază alimentele.

Mai multe pentru tine:
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”