Cum ne folosim creierul atunci când judecăm

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Dreptatea se decide în funcţie de legi, dar şi de creierul propriu

Suntem mai duri cu persoanele care fac rău în mod deliberat decât cu cele care permit aceluiaşi lucru rău să se întâmple. Reacţia noastră ţine de un răspuns psihologic automat şi a fost monitorizată cu ajutorul imagisticii prin rezonanţă magnetică funcţională.

Oamenii spun că invocă un principiu etic atunci când blamează mai degrabă acţiunea răuvoitoare decât lipsa de reacţie ce provoacă aceleaşi consecinţe dramatice. Psihologii spun că facem acest lucru fără să ne gândim prea mult. Este vorba de un răspuns automatic care ţine de percepţia noastră privind morala.

Specialiştii de la Universitatea Brown au prezentat voluntarilor cazul ipotetic al unor patinatoare, în două situaţii: în primul, una dintre ele îi slăbeşte celeilalte lama patinei, în cealaltă observă că lama este slăbită, dar decide să nu anunţe pe nimeni. În ambele situaţii, patinatoarea afectată pierde competiţia şi este grav rănită.

În tot acest timp, psihologii le-au monitorizat voluntarilor fluxul sangvin cerebral cu ajutorul rezonanţei magnetice funcţionale. Cei care au au declarat că primul comportament este mai imoral au prezentat o activitate cerebrală mult mai liniştită decât persoanele care au considerat că vina este egală în ambele situaţii. A fost exact opusul aşteptărilor specialiştilor. Aceştia subliniază că nu vor să sugereze prin studiul lor care dintre judecăţile morale este cea corectă.

Citeşte şi: Creierul unei femei este fundamental diferit de creierul unui bărbat

Mai multe pentru tine:
Cum să alegi hota perfectă pentru bucătărie: Top 7 hote pe eMAG care merită cumpărate azi – recenzii reale și reduceri irezistibile
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Prințesa Kate, din nou superbă în carouri. În Scoția, a etalat un nou palton din garderoba sa
Crima din Timiș a șocat România. Cum a fost ucis Alin, tânărul de 15 ani, de alți doi adolescenți de 13 și 15 ani. Descoperirea macabră făcută de polițiști
Cum a ajuns Charlotte, fiica adoptivă a lui Ilie Năstase, pe străzi?! N-are bani nici de mâncare! De ce nu mai reușește să ia legătura cu tatăl ei?! „Ultima dată, m-a blocat…”
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
De ce Ilie Năstase și Luminița Anghel refuză să-și mai ajute copiii adoptivi cu bani? Radu Leca, psiholog: „Un copil vine cu răni vechi!” E cale de împăcare?
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu