Cum apare cancerul de ficat. Simptomele acestei afecţiuni oncologice

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Riscul de cancer la ficat e mai mare la bolnavii cu hepatită sau ciroză

Infecţia cu virusurile hepatitice B sau C, ciroza, boala ficatului gras nonalcoolic cresc riscul de apariţie a cancerului de ficat. Care este cel mai comun tip de cancer de ficat şi ce teste indică existenţa acestei boli oncologice.

Ficatul este unul dintre cele mai mari şi mai importante organe pentru sănătatea noastră. El curăţă sângele şi ajută la metabolizarea alimentelor. Cancerul de ficat începe atunci când celulele ajung să se înmulţească fără niciun control şi iau forma unei tumori. Aceste tumori afectează buna funcţionare a ficatului, potrivit site-ului de ştiri medicale webmd.com.

Ca şi în cazul altor tipuri de cancere, nici în cancerul de ficat nu există simptome în stadiile incipiente. Atunci când ele apar, pot lua forma lipsei de apetit, a unei umflături în partea dreaptă, imediat sub coaste, durere deasupra ombilicului sau în proximitatea umărului drept, deranjamentelor stomacale, oboselii, slăbiciunii, pierderii în greutate, scaunului deschis la culoare şi urinei închise, precum şi coloraţie în galben a pielii şi a ochilor.

Boli care cresc riscul

Anumite boli cresc riscul de apariţiei a acestei afecţiuni oncologice: infecţiile cu virusurile hepatitice B sau C – care atacă şi distrug ficatul, ciroza – o boală în care ţesutul fibrozează şi nu mai poate fi înlocuit cu unul sănătos, boala ficatului gras nonalcoolic – caracterizată prin depuneri de grăsime la nivelul organului – boala Wilson – o tulburare a metabolismului cuprului în organism.

Alcoolul, obezitatea, diabetul cresc la rândul lor, riscul de apariţie a cancerului de ficat. Una dintre cauzele care în SUA a dus la cele mai multe cazuri de cancer la ficat a fost consumul exagerat de alcool. Pentru diabetici, obezi şi cei cu sindrom metabolic riscul de a ajunge la boala ficatului gras nonalcoolic este mai mare, astfel că şi riscul de cancer de ficat este mai mare.

Unele substanţe toxice precum aflatoxinele care se găsesc, de exemplu, în alunele depozitate necorespunzător, contribuie şi ele la un risc mai mare.

Carcinomul hepatocelular, cel mai răspândit

Cel mai comun tip de cancer la ficat este carcinomul hepatocelular. Acesta apare, de cele mai multe ori, sub forma unei tumori care creşte foarte mult sau, la persoanele care suferă şi de ciroză, mai multe tumori răspândite în întreg ficatul.

Alte tipuri de cancere la ficat sunt cele care afectează căile biliare – al doilea ca frecvenţă -, angiosarcoamele şi hemangiosarcoamele – prezente în vasele de sânge de la nivelul ficatului. Acestea din urmă sunt foarte rare şi cauzate, în principal, de toxine. Hepatoblastomul este un alt tip rar de cancer de ficat care apare mai ales la copiii sub 4 ani.

Cum pot fi diminuate riscurile

Diagnosticul de cancer de ficat se pune, de regulă, în urma unor investigaţii imagistice, a analizelor de sânge şi a biopsiei. Tratamentul depinde de stadiul bolii, de vârstă, de bolile asociate şi poate consta în intervenţie chirurgicală pentru îndepărtarea tumorii, transplant de ficat, ablaţie, embolizare sau terapie ţintită.

Cancerul de ficat nu poate fi prevenit, dar riscurile pot fi reduse prin vaccinarea împotriva hepatitei B, păstrarea unei  greutăţi normale printr-o dietă sănătoasă, limitatea consumului de alcool, efectuarea tatuajelor doar în centre curate, specializate, precum şi prin practicarea sexului protejat.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
De ce tot mai mulți români aleg să monteze chiuveta sub fereastră în bucătărie. Care sunt, de fapt, avantajele
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cele 3 zodii care vor avea un înger păzitor alături de ele, începând de pe 25 februarie. Norocul le va surâde, în sfârșit, și acestor nativi
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Primele zile din mariajul lui Andrew spun multe despre apetitul lui sexual! Regina, nevoită să intervină pentru a opri excesele