Cum acorzi primul ajutor unei persoane cu arsuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Arsura este una dintre cele mai mutilante agresiuni asupra corpului. Indiferent de gravitatea arsurii este important cum intervii imediat după producerea accidentului. Iată cum acorzi primul ajutor unei persoane cu arsuri.

Cele mai frecvente tipuri de arsuri sunt cele termice, provocate de acţiunea căldurii asupra ţesuturilor. O temperatură care depăşeşte 46 de grade Celsius este nocivă pentru ţesuturi.

Cum acorzi primul ajutor unei persoane cu arsuri: Reţineţi!

În faţa unei victimei cu arsuri provocate într-un incendiu, trebuie acţionat ca şi în faţa unui politraumatizat. De multe ori, victima unui incendiu poate prezenta leziuni interne mult mai grave decât leziunea de la suprafaţa pielii. De aceea, primul gest va fi evaluarea funcţiilor vitale şi, dacă e nevoie, se va face resuscitarea cardio-respiratorie şi abia apoi se vor evalua arsurile.

În cazul unui incendiu, victimele pot prezenta pe lângă arsuri cutanate şi intoxicaţii cu dioxid de carbon sau leziuni determinate de inhalarea fumului. De exemplu, în incendiul de la clubul Colectiv, concluziile autopsiilor făcute asupra cadavrelor persoanelor care şi-au pierdut viaţa relevă că principala cauză a decesului este intoxicaţia cu fum, monoxid de carbon şi gaze toxice.

Cum acorzi primul ajutor unei persoane cu arsuri: arsura de gradul I şi II

În cazul arsurilor superficiale, pielea este roşie, uşor umflată şi dureroasă. Dacă arsura este mai adâncă, se formează băşici. Aceste arsuri sunt extrem de dureroase.

În cazul arsurilor uşoare (gradul I şi II), primul ajutor se limitează la expunerea zonei afectate sub un jet de apă rece (20 minute), după care se pansează cu comprese sterile, potrivit volumului „Manualul de prim ajutor – ediţia a 2-a“. Nu se vor sparge băşicile şi nu se vor aplica alte substanţe pe leziuni decât cele recomandate de medic.

Cum acorzi primul ajutor unei persoane cu arsuri: arsura de gradul III şi IV

În cazul arsurii cu flacără se va stinge cât mai rapid îmbrăcămintea în flăcări, urmând regula „Opriţi! Împingeţi! Rostogoliţi“. Prima măsură este de a opri victima să alerge, aceasta fiind reacţia firească a unui om curpins de flăcări, deoarece curenţii de aer întreţin focul. Apoi victima va fi culcată la pământ şi va fi acoperită cu o pătură, o haină (nu perdele sau alte materiale din nailon). Rostogoliţi victima pe jos până când se sting flăcările şi aşezaţi-o cu partea arsă a corpului în sus, se arată în „Manualul de prim ajutor“.

Nu se va dezbrăca victima dacă hainele sunt lipite de pielea arsă. Se va stropi cu apă rece sau se vor aplica pe zonele lezate comprese cu apă rece. Dacă straturile din profunzime ale pielii au fost arse, rana în sine nu este dureroasă, deoarece au fost distruşi şi nervii din locul respectiv. Arsura poate avea culoarea neagră, cu aspect de pergament, sau albă. Oricum, pielea din jurul rănii, mai puţin arsă, este foarte dureroasă.

Victima trebuie transportată la spital cât mai rapid posibil, de aceea se apelează la 112.

Cum acorzi primul ajutor unei persoane cu arsuri: reguli generale

  • Răciţi arsura cât mai repede posibil, cu apă rece, de la robinet sau orice sursă de apă.
  • Răciţi timp de 15-20 de minute, până când durerea scade în intensitate.
  • Îndepărtaţi hainele şi bijuteriile, dar numai dacă nu sunt prinse de piele.
  • După ce aţi răcit arsura, aplicaţi o compresă sau o ţesătură curată, umedă.
  • Dacă au apărut băşici, nu le spargeţi.
  • Nu ungeţi arsura cu creme când acordaţi primul ajutor.
  • Chemaţi rapid ambulanţa în cazul arsurilor grave.

563650ecf5

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bani murdari pentru fetele lui tata! S-a aflat de unde aveau Prințesele Beatrice și Eugenie bani pentru stilul lor de viață luxos
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Destinații spectaculoase din România, ferite de aglomerație: „Recomand cu căldură”. Sunt perfecte pentru o escapadă de weekend
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cum arată un prânz gratuit pentru turiștii blocați în Dubai. O româncă a fost impresionată: „Mâncarea e foarte bună!” VIDEO
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare