Cristian Buşoi: „Nu există o soluţie magică în sănătate, dar există câteva direcţii de acţiune pentru ca lucrurile să se îmbunătăţească“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicul Cristian Buşoi şi-a lansat cartea publicată la Editura Adevărul la Biblioteca Centrală Universitară Carol I. FOTO Eduard Enea

Sistemul de sănătate din România nemulţumeşte pe toată lumea: pe medici. pe pacienţi şi mass-media, deopotrivă. Sănătatea este subfinanţată, motivaţiile sunt puţine, iar birocraţia este năucitoare, plus că resursele, şi aşa puţine, sunt cheltuite ineficient. Acesta este diagnosticul pus de medicul Cristian Buşoi, fost şef al Casei Naţionale de Sănătate, în cartea „Cum vindecăm sistemul de sănătate din România“.

Pe lângă analiză şi diagnostic, medicul Cristian Buşoi, preşedintele PNL Bucureşti, propune şi soluţii concrete de reformă. Cartea conţine 5 capitole, începând cu un istoric al reformei în sănătate după 1989 şi terminând cu politicile europene în domeniu, precum şi comparaţii cu sisteme de sănătate din alte ţări europene şi americane.

„Această carte aduce în spaţiul public, pentru decidenţi, pentru oamenii politici, pentru oamenii din sistem o serie de informaţii importante despre cum merg lucrurile în alte sisteme de sănătate, ce nu merge în România şi, mai ales, ce soluţii punctuale, care sunt multe şi trebuie în mod evident sub forma unui pachet de reformă şi de măsuri, ce soluţii pot fi aplicate sistemului de sănătate din România“, a declarat Cristian Buşoi.

„Nu există o soluţie magică, dar există câteva direcţii în care trebuie să acţionăm pentru ca lucrurile să se îmbunătăţească“, a adăugat acesta.

Medicul Cristian Buşoi a mai spus, că, după părerea lui, sistemul de sănătate românesc duce lipsă de o strategie şi de un pact pe care să-l agreeze toată lumea şi pe care România să meargă înainte,  indiferent de culoarea politică sau de personalitatea unui ministru al Sănătăţii, dintr-un guvern sau altul. „Sigur că fiecare îşi poate pune o amprentă, ţări importante europene, dar şi din afara UE care au reuşit să facă progrese semnificative le-au făcut pentru că s-au ţinut de un plan şi de o strategie pe care au implementat-o“.

„Este clar că există o presiune a societăţii“

Întrebat ce aduce nou cartea sa faţă de strategia în domeniul sănătăţii elaborată pe vremea preşedintelui Băsescu Cristian Buşoi a admis că multe probleme identificate în acel document nu s-au rezolvat. „Unele au devenit mai grave, altele au început să-şi găsească nişte rezolvări punctuale. Acolo nu  s-a mers pe un plan de măsuri neapărat şi nu s-a propus sau nu s-a identificat un plan, un pact la care să adere toate forţele politice. Şi lucrul acesta trabuie să-l facem în perioada următoare“, a fost de părere Cristian Buşoi.

Dincolo însă de măsuri şi de idei trebuie să existe şi voinţa politică de a implementa şi acei oameni care vor să facă acest lucru, ceea ce nu poate fi parte a unei cărţi, ci a unei acţiuni de zi cu zi pe care trebuie să o facem în România, a mai spus fostul şef al CNAS.

Fie că vor, fie că nu, oamenii politici vor fi siliţi să asculte vocile oamenilor. „Este clar că, din ce în ce mai mult, există o presiune din partea societăţii, din partea opiniei publice, ca lucrurile să se schimbe în sănătate. Şi cred că aceste presiuni decidenţii – fie că sunt oameni politici, fie că sunt oameni de decizie din sistem : profesori importaneţi, manageri, oameni din comisiile de specialitate, care conduc diferite instituţii, şi care sunt apolitici - nu mai pot o să ignore. Trebuie să se înţeleagă că lucrurile trebuie să se schimbe în sănătate. Altfel, oamenii vor fi foarte nemulţumiţi“.

Preşedintele ţării, garantul reformei

În opinia medicului Cristian Buşoi, garantul unei reforme substanţiale şi de lungă durată în sănătate trebuie să fie preşedintele României şi instituţia prezidenţială.

La lansarea cărţii care a avut loc în Aula Bibliotecii centrale universitare „Carol I“ au fost prezenţi printre alţii şi consilierul prezidenţial prof. dr. Diana Păun, prof.dr. Cristian Vlădescu, şeful  Şcolii Naţionale de Sănătate Publică şi Management Sanitar, Corina Pop, secretar de stat, Vasile Cepoi, fost ministru al Sănătăţii, Vasile Ciurchea, fostul preşedinte al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, senatorul PNL, academicianul Leon Dănăilă, prof. dr. Radu Deac, peşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, prof. dr. Virgil Păunescu, fost consilier prezidenţial pe vremea lui Traian Băsescu.

Cartea medicului Cristian Buşoi a fost publicată la Editura Adevărul.

Mai multe pentru tine:
AUDIO. Înregistrare șocantă cu Ion Duvac, membru în Colegiul Psihologilor. Îi cere pacientei să facă o poză cu vaginul: „Ia dă-ți tu voie să vedem ce-i cu păsărica ta”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Pensii mai mari de la 1 iulie 2026. E vorba de românii care au lucrat în această țară din Europa
Prințul William răbufnește: ”Mi-am pierdut calmul”. N-a mai rezistat și a mărturisit la Premiile BAFTA