Creierul, un mare consumator de energie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
În timp ce ne concentrăm, creierul are nevoie de un surplus de glucoză

Deşi reprezintă doar 2 la sută din masa noastră corporală, creierul consumă 20 la sută din cantitatea de energie pe care o produce organismul, adică de zece ori mai multă decât orice alt organ.

Procesul de memorare şi capacitatea de concentrare sunt influenţate de resursele energetice de care dispune creierul. El este cel care ne coordonează atât acţiunile conştiente, cât şi pe cele pe care nu le conştientizăm.

Citiţi şi:

Câte chimicale conţine hrana noastră?

În realitate, creierul foloseşte o cantitate mică de energie pentru îndeplinirea sarcinilor conştiente. 95 la sută din energie este folosită pentru îndeplinirea sarcinilor inconştiente, conform cercetătorilor de la Academia de Ştiinţe din Franţa, care au ajuns la această concluzie în urma studiilor efectuate cu ajutorul tomografiei cerebrale.

În plus, în perioadele de odihnă, creierul este mult mai activ decât ziua, afirmă specialiştii. Acest lucru este posibil deoarece, în timpul somnului, sunt intensificate procesele reparatorii atât la nivel celular, cât şi energetic.

Are nevoie de glucoză

Principalul carburant al creierului este glucoza, cea mai importantă sursă de energie. În acelaşi mod în care neuronii au nevoie continuu de oxigen, ei au nevoie şi de glucoză. Atunci când suntem supuşi unui efort deosebit, creierul are nevoie de un surplus de energie. De aceea, glucidele ar trebui să reprezinte 50 la sută din aportul nostru energetic.

Pentru a asigura acest aport, este indicat să consumăm zaharuri simple (orez, pâine, leguminoase, fructe), care trec lent în sânge. Cantitatea de glucoză care este furnizată de o bucată de pâine este difuzată în organism pe parcursul a trei ore, comparativ cu un cub de zahăr, care dă energie doar pentru o jumătate de oră.

Studiile arată că, datorită consumului de glucide la micul dejun, atenţia copiilor creşte, iar timpul de reacţie este îmbunătăţit. În cazul persoanelor în vârstă, consumul a 50 de grame de glucide dimineaţa îmbunătăţeşte capacitatea de memorare cu 40 la sută.

Zaharurile simple ajung mai lent în sânge şi sunt mai benefice pentru creier decât glucidele din dulciurile concentrate. Acestea oferă energie organismului doar pentru scurt timp.

Gândirea arde calorii

Un studiu efectuat de cercetătorii de la Universitatea la Laval, Québec, arată că în timp ce gândim putem arde calorii. Experimentul oamenilor de ştiinţă a inclus 15 studenţi. Timp de 45 de minute, aceştia au trebuit să facă rezumatul unui text ştiinţific. Testul s-a desfăşurat după ce participanţii au mâncat bine.

După terminarea testului, studenţii au luat din nou o masă copioasă, apoi, timp de 45 de minute, s-au relaxat. În urma experimentului, cercetătorii au observat că, în perioada în care au gândit intens, participanţii la studiu au ars, în medie, 3 calorii.

Inteligenţa este asociată cu nivelul energiei consumate de neuroni, arată un studiu al cercetătorilor americani publicat în „Scientific American Mind".

Condiţie

Alimentaţia echilibrată permite funcţionarea normală a creierului.

Specialistul nostru

Dr. Radu Braga
cercetător în neuroştiinţe Centrul de Excelenţă în Neuroştiinţe, Universitatea de Medicină „Carol Davila", Bucureşti

Creierul uman cântăreşte aproximativ 2 la sută din masa corporală, însă este responsabil pentru aproximativ 20 la sută din consumul total de energie al organismului. În cifre, dacă estimăm pe parcursul unei zile un consum mediu de energie de 2.500 de calorii, creierul va consuma din acesta circa 500 de calorii (sau aproximativ 25 Watti din punctul de vedere al disipării de energie).

Procesele cognitive cresc consumul de energie al creierului, aspect demonstrat şi de studiile imagistice prin rezonanţă magnetică funcţională. O creştere semnificativă de consum energetic se produce în timpul somnului, mai precis în faza de somn cu mişcări oculare rapide. În acest stadiu de somn au loc procese de consolidare a memoriei, masa neuronală este activată în proporţie de 70-80 la sută, iar temperatura creierului creşte cu 1 grad Celsius.

Mai multe pentru tine:
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne