Copiii bolnavi de cancer rămân fără medici

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lipsa personalului medical calificat, plata unor tratamente şi analize care în mod normal sunt gratuite şi desfiinţarea supraspecializării de oncologie pediatrică sunt câteva dintre neajunsurile care afectează îngrijirea medicală a copiilor bolnavi de cancer din România.

Doar câteva ore petrecute la secţia de oncopediatrie a Institutului Oncologic din Bucureşti sunt de ajuns pentru a-ţi face o idee despre ceea ce înseamnă îngrijirea unui copil bolnav de cancer în România.

Această secţie, alături de centrele de la Cluj-Napoca, Timişoara şi de la Iaşi, este unul dintre locurile unde zilnic sunt internaţi copii cu leucemie, limfoame, tumori cerebrale, renale sau oculare, printre cele mai frecvente forme de cancer la cei mici.

Diagnostic târziu, şanse minime

Pentru ca micuţii cu cancer să aibă şanse de vindecare, este foarte important ca boala să fie depistată devreme. În unele situaţii, cei care întârzie diagnosticarea sunt chiar medicii de familie spre care se îndreaptă prima dată părinţii copiilor cu probleme. Aşa s-a întâmplat cu Cristian, un băieţel din Tecuci, pe care mama l-a dus la medic pentru că avea dureri de burtă şi febră.

„Medicul de familie i-a dat sirop pentru răceală", povesteşte mama lui Cristian. După câteva luni, starea lui s-a înrăutăţit, fiind internat la spitalul din Tecuci. În cele din urmă, au ajuns la Spitalul Judeţean din Galaţi. Abia după ce medicii de aici şi-au dat seama că starea băiatului este gravă, i s-a recomandat să meargă la Bucureşti. Aici, Cristian a fost diagnosticat cu o formă de cancer care îi afectează rinichii şi ficatul.

„Mâine, Cristian începe un nou tratament cu citostatice", spune, printre lacrimi, mama băiatului. Trimiterea din spital în spital a copilului, pe parcursul mai multor luni, a fost în defavoarea lui, deoarece boala a avansat.

Un doctor la 2.400 de pacienţi

Numărul mic de medici, de asistente şi de infirmiere este o problemă acută cu care se confruntă şi secţia de oncopediatrie a Institutului Oncologic din Bucureşti.

„Prin dispariţia specializării de oncologie pediatrică, în urmă cu şase ani, nu s-au mai format specialişti de acest fel şi, în plus, au mai dispărut din medicii care şi aşa erau puţini. Conform legislaţiei, oncologii care tratează adulţi ar trebui să îngrijească şi copiii cu cancer. Niciunul nu doreşte acest lucru, situaţie demonstrată de ultimii şase ani", atrage atenţia Monica Dragomir, medic  primar oncologie, şef secţie oncopediatrie la Institutul Oncologic din Bucureşti.

În România, statisticile arată că un medic oncolog pentru adulţi are în îngrijire cel puţin 2.400 de pacienţi. Dacă trec şi copiii bolnavi de cancer în îngrijirea medicilor de adulţi, aceştia vor fi încărcaţi şi  mai mult. În afară de acest lucru, în cazul copiilor cu cancer, este nevoie de un tratament uşor diferit, pe care numai oncologii pediatri sunt în măsură să-l recomande.

În secţiile de oncopediatrie, activitatea medicală este comparabilă cu cea de la terapie intensivă, existând tratamente cu risc şi cu multe perfuzii care trebuie supravegheate, deoarece conţin substanţe foarte toxice (citostatice). Atunci când într-o gardă sunt doar un medic şi o asistentă, se răspunde în funcţie de urgenţe, ceea ce creează frustrări în rândul pacienţilor.

„Chiar dacă am avea toate medicamentele necesare şi aparatură performantă, fără personal medical calificat nu le putem oferi copiilor atenţia şi îngrijirea de care au nevoie", este de părere medicul.

Părinţii cumpără tratamentul

Potrivit legislaţiei, copiii au acces gratuit la tratamentul oncologic. În realitate, de multe ori, părinţii sunt nevoiţi să cumpere medicamentele sau să plătească unele investigaţii.

„Din păcate, nici măcar accesul gratuit la investigaţii imagistice de rutină, absolut indispensabile (examen prin computer tomograf sau prin rezonanţă magnetică) nu a putut fi asigurat în ultimul an", completează medicul Monica Dragomir. Acest lucru îl ştie foarte bine Camelia D., care stă de nouă ani prin spitale, cu fata ei, Florentina, care are tumori pe creier şi pe coloană.

Nu trebuie uitat că tratamentul cancerului este unul complex, fiind nevoie de operaţii, de radioterapie şi de tratament citostatic. Pentru orice tip de cancer la copii, tratamentul citostatic complex şi radioterapia se pot efectua în centrele de la Institutul Oncologic din Bucureşti şi din Cluj-Napoca.

De asemenea, transplantul medular pentru copii se poate face în centrele din Bucureşti şi din Timişoara. În Europa, copiii bolnavi pot beneficia de tratament gratuit sau parţial decontat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu ajutorul Formularului E122.

Suportul psihologic, asigurat de voluntari

Asistenţa psihologică necesară pentru copiii cu cancer şi pentru părinţii lor este un aspect neglijat de statul român, în această activitate implicându-se voluntari sau fundaţii.

O astfel de asociaţie este PAVEL, formată din asistente sociale şi psihologi care, pe lângă suportul psihologic oferit copiilor şi părinţilor, îi ajută şi pe copiii bolnavi abandonaţi în spital.

Olga-Rodica Cridland, preşedintele asociaţiei, crede că este nevoie de o „umanizare" a secţiei de oncopediatrie şi de înfiinţarea unor locuri special amenajate pentru ca micuţii internaţi să se poată juca în voie şi să poată învăţa.

Realitate

La nivelul întregii ţări, sunt în jur de 50 de medici oncologi pediatri.

Mai multe pentru tine:
Cadouri de Crăciun pentru el: Top 15 aparate și produse de ras și bărbierit verificate online – alege cadoul care îl va impresiona și răsfăța
Dovada că Alessia Pop, câștigătoarea Vocea României, s-a cunoscut cu Theo Rose înainte de a urca pe scena concursului de la PRO TV. Unde au fost cele două
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
De ce se adaugă o lingură de mălai în compoziția sarmalelor. Un truc folosit de bucătăresele din Moldova
Cornel Dinu spune ce pensie încasează, după 40 de ani petrecuți la Dinamo: „Asta-i o țară, un stat care nu-și servește locuitorii, fură de la ei”
Ce etnie are Alessia Pop, câștigătoarea de la Vocea României: „Nu pot exprima durerea pe care o simt ...”
Obiceiul adorabil de la Palatul Regal britanic, în ajun de Crăciun. Cum se împarte fericirea între prinți și prințese
Pijamale pentru copii de Crăciun 2025 – cozy și hazlii, la ofertă, majoritatea sub 100 lei, cadouri de la Moșu’ pentru dimineți pline de magie
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate