Cercetătorii testează primul nou medicament pentru endometrioză din ultimii 40 de ani

0
Publicat:

Oamenii de ştiinţă au lansat un studiu clinic pentru evaluarea unui potenţial nou tratament pentru endometrioză, o premieră în ultimele patru decenii, relatează DPA/PA Media.

Cercetători de la universităţile din Edinburgh, Aberdeen şi Birmingham vor să afle dacă un medicament - dicloracetat - poate ajuta la gestionarea durerii în rândul persoanelor diagnosticate cu această afecţiune, potrivit Agerpres. 

În cazul unui succes, medicamentul ar putea fi primul tratament non-hormonal şi non-chirurgical pentru endometrioză şi totodată primul nou tratament din ultimii 40 de ani.

Aproximativ 100 de femei cu această afecţiune vor fi invitate să participe la studiul clinic.

Ce este endometrioza

Endometrioza este o afecţiune în cazul căreia ţesutul similar cu mucoasa uterului se dezvoltă în alte părţi din corp, cum ar fi în zona ovarelor şi a trompelor uterine. Este o afecţiune permanentă, care poate provoca dureri puternice şi disconfort.

Ţesutul, cunoscut sub numele de leziuni endometriale, acţionează la fel ca ţesutul endometrial - se îngroaşă, se descompune şi sângerează la fiecare ciclu menstrual, ceea ce declanşează inflamaţie, durere şi formare de ţesut cicatricial.

Potrivit organizaţiei Endometriosis UK, 1,5 milioane de femei din Marea Britanie se confruntă cu această problemă de sănătate.

Noul studiu, finanţat de organizaţia caritabilă britanică Wellbeing of Women şi de guvernul scoţian, va începe în toamnă.

Jumătate dintre femeile înscrise în studiu vor primi dicloracetat, un medicament utilizat anterior pentru tratarea tulburărilor metabolice rare la copii, în timp ce în cazul celeilalte jumătăţi va fi administrat un medicament inactiv.

Ce presupune noul studiu 

Cercetări anterioare au constatat că celulele din peretele pelvin al femeilor cu endometrioză produc cantităţi mai mari de lactat - o substanţă chimică generată de organism pentru a furniza energie atunci când există o deficienţă de oxigen. Se crede că acest lucru creează un mediu ce susţine dezvoltarea şi endometriozei.

Cercetătorii au descoperit anterior că atunci când celulele endometriale au fost tratate cu dicloracetat, producţia de lactat a scăzut până la niveluri normale, iar dimensiunea leziunilor endometriale s-a redus.

„Ştim că femeile cu endometrioză îşi doresc cu disperare mai multe opţiuni de tratament şi modalităţi mai bune de gestionare a durerii adesea debilitantă pe care o provoacă. Studiul nostru de până în prezent arată rezultate promiţătoare potrivit cărora dicloracetatul poate face o diferenţă uriaşă”, a declarat conducătoarea studiului, doctor Lucy Whitaker, cercetătoare în cadrul Wellbeing of Women şi lector la Universitatea din Edinburgh.

„Sper că noul nostru studiu va confirma acest lucru şi le va da femeilor speranţa că noi tratamente şi o calitate mai bună a vieţii se află la orizont”, a adăugat ea.

La rândul său, Janet Lindsay, directoare executivă în cadrul organizaţiei Wellbeing of Women, a adăugat: „Este complet inacceptabil faptul că în ultimii 40 de ani nu au existat tratamente noi pentru endometrioză. Prea multe femei şi fete suferă de simptome debilitante, cum ar fi durere pelvină cronică, oboseală şi chiar probleme de fertilitate, iar tratamentele hormonale şi chirurgicale actuale nu sunt potrivite pentru toată lumea”.

„Endometrioza reprezintă un domeniu extrem de subfinanţat în sănătatea femeilor, aşa că suntem foarte încântaţi să colaborăm cu guvernul scoţian şi să investim în cercetare medicală care ar putea transforma modul în care afecţiunea este tratată în cazul a milioane de femei”, a adăugat Lindsay.

Maree Todd, responsabilă cu sănătatea publică şi sănătatea femeilor în cadrul guvernului scoţian a declarat: „Scoţia este prima ţară din Marea Britanie care a introdus un plan pentru sănătatea femeilor, endometrioza fiind una dintre primele sale priorităţi (...). Sunt bucuroasă că finanţăm în comun cercetarea cu Wellbeing of Women pentru ceea ce ar putea fi primul tratament non-hormonal pentru endometrioză. Este o piatră de temelie pentru a ne asigura că persoanelor cu endometrioză le sunt oferite opţiuni de tratament potrivite nevoilor lor”.   

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă