Ce precauţii impun antiacidele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Recomandate pentru tratarea ulcerului sau arsurilor gastrice ocazionale, medicamentele antiacide nu sunt lipsite de efecte adverse. Riscul apariţiei acestora este însă destul de mic, dacă se respectă dozele şi indicaţiile de administrare.

Antiacidele fac parte din categoria medicamentelor antiulceroase, având ca efect neutralizarea acidităţii gastrice. Ele sunt prescrise în ulcerul gastro-duodenal, în arsurile stomacale (pirozis) sau în durerile din partea superioară a abdomenului (epigastralgie), fie singure, fie în combinaţie cu alte medicamente.

Eliberate fără prescripţie, medicamentele antiacide nu dau efecte adverse dacă se administrează conform prospectului. Sunt însă şi situaţii în care unele antiacide modifică tranzitul intestinal. Astfel, sărurile de magneziu din componenţa acestor pastile au efect laxativ, producând diaree.

Pe de altă parte, compuşii de aluminiu produc constipaţie. De asemenea, bicarbonatul de sodiu din componenţa antiacidelor poate crea probleme celor cu hipertensiune şi cu insuficienţă renală. Precauţii în administrarea antiacidelor trebuie să aibă şi persoanele cu afecţiuni hepatice.

Nu se asociază cu citricele

Medicamentele antiacide nu se asociază cu consumul de sucuri acide, de citrice sau de băuturi carbogazoase, deoarece aceste alimente scad eficienţa pastilelor.

Această combinaţie va avea ca urmare neutralizarea acidului clorhidric gastric. Antiacidele interacţionează cu multe medicamente, precum antibioticele (tetraciclina), cărora le împiedică absorbţia. În general, antiacidele se administrează la o oră după masă.

Specialistul nostru
Dr.  Săndica Bucurică

medic specialist gastroenterolog

Există mai multe tipuri de antiacide, fiecare având diferite componente de bază. În funcţie de acestea, se recomandă un antiacid care să nu interfereze cu alte medicamente pe care persoana le ia sau cu bolile pe care le are. Trebuie evitate antiacidele pe bază de bicarbonat de sodiu dacă persoana trebuie să aibă un regim fără sare sau dacă are hipertensiune arterială.

Antiacidele pe bază de carbonat de calciu pot produce constipaţie, la fel ca şi cele bazate pe complexe de aluminiu. Acestea din urmă, în exces, pot duce la pierderi de calciu sau se pot acumula în organism în cantităţi mari dacă funcţia renală este alterată. Compuşii pe bază de magneziu pot cauza diaree.

Mai multe pentru tine:
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală