Ce este pH-ul organismului? Aciditatea şi alcalinitatea în exces ne pun viaţa în pericol

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce este pH-ul organismului? Acesta se referă, de fapt, la pH-ul sângelui, care nu poate fi modificat prin alimentaţie, prin comparaţie cu pH-ul urinei sau al salivei. Cel mai mic dezechilibru care induce aciditate sau alcalinitate în exces ne poate pune viaţa în pericol.

Ce este pH-ul? „Prin pH-ul organismului înţelegem pH-ul sângelui. PH-ul este parametrul prin care se stabileşte caracterul acid sau bazic al unei soluţii, mai exact este logaritmul zecimal cu semn schimbat al concentraţiei ionilor de hidrogen dintr-o soluţie. PH-ul organismului are o valoare de 7,35-7,45“, explică dr. Alina Lăcătuş, medic specialist în nefrologie şi în nutriţie.

 Dr. Alina Lăcătuş, medic specialist în nefrologie şi în nutriţie, ne explică de ce este important să menţinem echilibrul pH-ului în organism

Ce este pH-ul şi cum e ţinut în echilibru

Organismul nostru menţine, în mod natural, echilibrul perfect între acid şi alcalin atunci când este sănătos. Acest echilibru se realizează prin intermediul a trei mecanisme de reglare, toate la fel de importante, conform specialistului în nefrologie şi nutriţie care ni le-a detaliat mai jos.

Primul mecanism de reglare a pH-ului este reprezentat de sisteme-tampon chimice care intervin în fracţiuni de secundă pentru a corecta o eventuală „agresiune“ acidă sau bazică. Dacă acestea nu reuşesc să corecteze un dezechilibru acido-bazic, atunci vor interveni plămânii şi, ulterior rinichii.

Mecanismul care stă la baza intervenţiei plămânilor constă în modificarea cantităţii de dioxid de carbon pe care îl eliminăm prin expiraţie, care se face prin schimbarea frecvenţei respiratorii (mai repede, adică prin hiperventilaţie în stări asociate cu acidoza, sau mai încet, adică prin hipoventilaţie, în alcaloză). Cu alte cuvinte, atunci când pH-ul organismului riscă să devină acid, respirăm mai rapid, iar când poate deveni prea alcalin, respirăm mai lent.

Rinichii acţionează prin reglarea cantităţii de bicarbonat care se reabsoarbe în sânge, în timpul pasajului renal. Mai exact, dacă avem de-a face cu un dezechilibru care evoluează cu alcaloză, atunci rinichiul lasă bicarbonatul în exces să se piardă în urină (şi în consecinţă vom avea o urină alcalină). Dacă avem de-a face cu acidoză, atunci rinichiul va absorbi mult bicarbonat şi chiar va produce bicarbonat suplimentar, iar urina eliminată va fi acidă.

Ce este pH-ul? Acidoza şi alcaloza

Atunci când avem un dezechilibru al pH-ului pot apărea două afecţiuni: alcaloza şi acidoza.

Aciditatea sau alcalinitatea excesivă induce modificări care ne pun viaţa în pericol. Se pot manifesta  prin tulburări de ritm cardiac, resimţite sub formă de palpitaţii, greaţă, vărsături, slăbiciune musculară sau crampe musculare, tremor, dureri de cap, oboseală, anxietate, iritabilitate sau dimpotrivă stări confuzionale care pot evolua cu letargie şi chiar comă.

Dr. Alina Lăcătuş, medic specialist nefrologie şi nutriţie

Acidoza înseamnă că sângele este prea acid, adică are un pH mai mic de 7,35. Alcaloza înseamnă că sângele este prea alcalin, adică are un pH mai mare de 7,45.

Există diferite tipuri de acidoză şi alcaloză, în funcţie de cauza principală. Când acidoza sau alcaloza este cauzată de o afecţiune pulmonară sau de o problemă cu respiraţia, aceasta este numită „respiratorie“.

Când acidoza sau alcaloza este cauzată de o problemă cu funcţionarea rinichilor, aceasta este denumită „metabolică“.

Acidoza respiratorie

Acidoza respiratorie apare atunci când plămânii nu pot elimina suficient dioxid de carbon în timpul expiraţiei. Acest lucru se întâmplă atunci când plămânii sunt afectaţi de o boală sau tulburare.

Afecţiunile care ar putea duce la acidoză respiratorie includ:

  • astm,
  • emfizem,
  • pneumonie (severă).

Acidoza respiratorie poate fi, de asemenea, cauzată de consumul de narcotice sau de somnifere.

Tulburările cerebrale şi ale sistemului nervos care cauzează probleme de respiraţie pot duce, de asemenea, la acidoză respiratorie.

Simptomele principale ale acidozei respiratorii sunt:

Dacă nu este tratată, acidoza respiratorie poate deveni severă şi poate duce la comă sau chiar la deces.

Acidoza metabolică

Acidoza metabolică este o acumulare de acid în organism, care are originea în rinichi. Se produce atunci când corpul nu poate elimina excesul de acid sau când pierde prea multă bază.

Cauzele specifice includ:

o cantitate prea mică de bicarbonat de sodiu în sânge, o posibilă complicaţie a vărsăturilor severe sau a diareei;

o acumulare de cetone din cauza lipsei de insulină, o afecţiune cunoscută sub numele de cetoacidoză, cu care se confruntă persoanele cu diabet;

o acumulare de acid lactic, o posibilă complicaţie a abuzului de alcool, a cancerului sau a convulsiilor;

eşecul rinichilor în eliberarea acidului în fluxul sanguin, cunoscut sub denumirea de acidoză tubulară renală.

Acidoza metabolică poate fi cauzată şi de ingerarea anumitor substanţe, cum ar fi:

  • metanol,
  • antigel,
  • aspirină (în doze mari).

Simptomele acidozei metabolice pot include greaţă, vărsături şi oboseală extremă. La fel ca în cazul acidozei respiratorii, acidoza metabolică poate duce la comă sau moarte dacă este lăsată netratată. 

Continuarea articolului, aici

Mai multe pentru tine:
Angela Similea, prea „îmbătrânită”, la 79 de ani? Stilistul Florin Burescu le dă peste nas cârcotașilor: „O adevărată doamnă, fără operații estetice”. Dieta artistei „Epocii de Aur”
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Loviți de cancer, Meme și Teodora Stoica au găsit o metodă prin care celule canceroase sunt mâncate
A Diamond Is Forever: colecția Primul diamant TEILOR — bijuterii luxury de la 500 lei pentru cadouri care spun povești
Cerceii candelabru cu care a apărut Prințesa Catherine sunt spectaculoși. Ce poveste emoționantă se ascunde în spatele lor
Cadoul ideal pentru bărbați: cele mai bune ceasuri de Crăciun la prețuri Chillmas Deals cu reduceri de până la 92%
Seturi cadou pentru femei care transformă sărbătorile în experiențe de răsfăț și lux – oferte eMAG de neratat, pentru orice buget
Top 15 coșuri cadou de sărbători în 2025-2026: cele mai bune recomandări, reduceri și idei premium de neratat
Theo Rose, invitată de soacră la un restaurant cu stele Michelin din Paris. Combinația alimentară modestă care a impresionat-o: „Ca la mama lui”
Top 15 băuturi pentru Sărbători 2025–2026: vinuri medaliate cu aur, ediții rare de colecție și reduceri uriașe de până la 8.500 lei
Cele mai căutate cadouri pentru copii și adolescenți în 2025: Roblox, Minecraft, jocuri STEAM, Kendama și LOL