Ce boli ne dă aerul condiţionat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nevralgiile, virozele respiratorii, conjunctivitele şi chiar pneumoniile pot apărea pe fondul folosirii incorecte a instalaţiilor de ventilaţie. Cei mai expuşi riscurilor sunt angajaţii care, de cele mai multe ori, nu pot modifica direcţia fluxului de aer şi nici temperatura acestuia.

Pentru a evita problemele este indicat ca răcoarea obţinută în mod artificial să nu scadă sub 22 de grade Celsius, iar fluxul de aer rece să nu fie îndreptat spre persoanele din încăperi.

Mai citeşte şi:

5 afecţiuni în care sunt indicate băile de soare

Altfel, o serie de probleme de sănătate pot fi agravate, iar altele pot fi chiar declanşate de utilizarea permanentă şi incorectă a aerului condiţionat.

Favorizează apariţia virozelor

Specialiştii spun că, în cele mai multe cazuri, sensibilitatea crescută a unor persoane şi răcelile frecvente pe timp de vară sunt favorizate de expunerea la aerul condiţionat.

Explicaţia este că persoanele obişnuite să stea în încăperi cu aer răcit artificial îşi pierd capacitatea de a se adapta la temperaturile verii. Din acest motiv, ele transpiră abundent când se află afară, iar când intră în încăperile răcoroase, corpul lor reacţionează ca şi când ar sta în frig. Fenomenul favorizează apariţia virozelor, iar în cazurile grave determină chiar declanşarea pneumoniilor.

Filtrele de aer ale aparatelor de aer condiţionat trebuie curăţate cât mai des. În caz contrar, germenii care se depun pot fi răspândiţi în încăperi. Din acest motiv, angajaţii care lucrează în birouri mari pot contracta cu rapiditate virusuri care produc conjunctivite virale, dar şi gripă.

În plus, filtrele necurăţate în mod regulat determină şi eliberarea în încăperi a particulelor de praf, de polen şi a altor factori care pot declanşa episoade de rinită alergică şi crize de astm. Rinitele agravate dau, la rândul lor, dureri de cap şi tuse uscată.

„Persoanele care folosesc neadecvat aerul condiţionat se confruntă foarte frecvent şi cu tuse uscată, chinuitoare, mai ales în timpul zilei, însoţită uneori de şuierat şi de senzaţia de gât uscat. Deşi folosesc expectorante, tusea nu cedează, ba chiar se poate agrava", spune medicul specialist pneumolog Magda Ciobanu de la Institutul de pneumologie „Marius Nasta" din Bucureşti.

Produce dureri de cap

Mecanismul prin care aerul condiţionat ajunge să ne provoace dureri de cap este simplu: diferenţa de temperatură dintre aerul de afară şi cel din încăperi solicită organismul ce receptează schimbarea bruscă drept o agresiune. Prin urmare, creierul percepe acest fenomen ca pe o ameninţare, iar durerea difuză de cap apare la doar câteva minute de la intrarea în contact cu aerul răcoros.

În alte cazuri, migrenele apar pe fondul contracturilor musculare produse de expunerea directă la jetul de aer rece. De asemenea, specialiştii avertizează că unele probleme de sănătate pot fi agravate de aerul condiţionat. „Pot apărea acutizări ale unor sinuzite cronice, nevralgii, contracturi musculare (blocări ale muşchilor), dureri lombare şi la nivelul cefei", explică medicul de familie Elena Surugiu.

Declanşează bronşite

Expunerea prelungită la aerul condiţionat favorizează şi declanşarea bronşitelor, inflamaţii ale bronhiilor, care fac dificilă respiraţia şi favorizează tusea.

Dacă se declanşează o bronşită acută, ea se vindecă în două-trei săptămâni, dar bronşita cronică, manifestată prin tuse timp de cel puţin doi ani la rând, este o afecţiune din categoria bronhopneumoniilor obstructive cronice (BPOC).

La astfel de probleme sunt expuse mai ales persoanele cu un sistem imunitar slăbit, cele care, pe lângă folosirea excesivă a aparatelor de climatizare, sunt expuse şi altor factori iritanţi pentru sistemul respirator, precum fumul de ţigară.

Atenţie la legioneloză!

O boală rară, numită legioneloză, care survine în urma contractării bacteriei Legionella pneumophila poate fi cauzată de utilizarea unor aparate de aer condiţionat neîntreţinute, cu filtre vechi. Afecţiunea are două forme de manifestare: una cu febră uşoară şi simptome gripale, uşor de vindecat cu antibiotice, şi a doua formă constă în pneumonie atipică, a cărei gravitate depinde de imunitatea organismului bolnavului.

Pericolul de deces în cazul legionelozei este de 20-35% dacă pacientul nu este tratat corespunzător şi de 40-50% în cazul în care pacientul suferă de o altă boală cronică.

Mai multe pentru tine:
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă