Caz extrem de „mâncat mofturos”: un adolescent a orbit după ce a consumat aceleaşi produse de fast food timp de 7 ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO ARHIVĂ

Un caz extrem de „mâncat mofturos”, care i-a provocat orbire unui adolescent din Marea Britanie, a fost publicat luni în Annals of Internal Medicine, relatează Washington Post.

Când Denize Atan, coordonatoarea studiului, l-a vizitat la spitalul Bristol Eye pe adolescentul de 17 ani, vederea lui se deteriora deja de doi ani. Cercetătoarea a fost şocată să afle că acesta se alimentase cu aceeaşi mâncare de tip fast-food timp de aproximativ 7 ani, cu o perseverenţă absolut neobişnuită.

Băiatul a povestit doctorilor că încă din primii ani de şcoală „a mâncat zilnic cartofi prăjiţi de la un fast food din apropiere, şi, ocazional, Pringles, pâine albă, felii de şuncă (mezel) şi cârnaţi.

Riscurile unei stil alimentar sărac în nutrienţi sunt obezitatea, un sistem cardiovascular slăbit, cancer, însă studiul avertizează că acesta poate avea consecinţe catastrofale, ireversibile, asupra sistemului nervos, inclusiv asupra vederii.

Adolescentul mai ajunsese cu trei ani înainte, pe când avea 14 ani, la medicul de familie, plângându-se de oboseală. El fusese descris ca fiind extrem de selectiv la mâncare, dar altfel sănătos. Analizele indicau niveluri mici de ale vitaminei B12 şi anemie macrocitară, tânărul primind injecţii cu B12 şi sfaturi în privinţa alimentaţiei.

Pănă la 15 ani, auzul băiatului a început să se deterioreze şi au apărut şi problemele de vedere. Doctorii nu au putut stabili cauzele acestor simptome. După doi ani de scădere progresivă a vederii, băiatul a fost declarat oficial orb. Analize suplimentare au arătat că deficienţa de vitamina B12 nu se diminuase. De asemenea densitatea minerală  a oaselor era scăzută, cu niveluri mari ale zincului şi niveluri mici de cupru, seleniu şi vitamina D.

Doctorii i-au pus două diagnostice: neuropatie optică nutriţională şi tulburare de consum alimentar evitant-restrictiv, o tulburare alimentară care debutează la mijlocul copilăriei şi se caracterizează prin aversiunea faţă de anumite texturi şi teama de efectele alimentării.

Neuropatia optică nutriţională este o disfuncţie la nivelul nervului optic, fiind provocată mai ales de malabsorbţie, anumite medicamente şi alcolism. Diagnosticată devreme, este reversibilă, însă poate duce la leziuni permanente ale nervului optic şi orbire dacă nu este tratată.

„Deficienţele nutriţionale sunt destul de comune, însă nu şi orbirea pe bază de alimentaţie. Orbirea este o complicaţie mai puţin comună a nutriţiei sărace, una gravă însă”, a spus coordonatoarea studiului, care, într-un comunicat al Universităţii Bristol, a precizat că acest caz arată impactul stilului alimentar asupra sănătăţii, „precum şi faptul că numărul de calorii şi BMI-ul nu sunt indicatori fiabili ai statutului nutriţional”.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Mersul pe jos în stil japonez. Un antrenament de jumătate de oră care are de 10 ori mai multe beneficii decât 10.000 de pași pe zi
Rețetă tiramisu de post. Cum prepari un desert la fel de gustos ca varianta originală
Mare amatoare de senzații tari, o actriță de top s-a lăsat „biciuită până la extaz”. Confesiunile ei ne fac să ne înfiorăm!
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alerga pe malul Dâmboviței și a văzut ceva în apă. Ce a făcut apoi a emoționat mii de oameni: "Ai fost îngerul lui!"
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare