Cât ne costă osteoporoza

România va înregistra o creştere de 17% a cheltuielilor directe şi indirecte necesare tratării pacienţilor cu fracturi osteoporotice, de la 468 milioane de euro în 2010 la 537 milioane de euro în 2025.

La nivel internaţional osteoporoza ocupă al doilea loc în lume după bolile cardiovasculare, ca problemă majoră de sănătate publică în condiţiile în care una din trei femei şi unul din cinci bărbaţi cu vârsta peste 50 de ani suferă de o afecţiune osteoporotică, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii.

În România, numărul de femei şi bărbaţi de peste 50 ani, cu risc crescut de fractură este de aproximativ un milion, din care în prezent sunt trataţi cel mult 20%.

Creşterea medie anuală a cheltuielilor este estimată la 4,6 milioane de euro, sumă care poate fi considerabil redusă prin actualizarea listei cu medicamente de ultimă generaţie care au o eficienţă sporită comparativ cu tratamentul existent.

Costurile directe se ridică la 129 de milioane de euro pentru anul 2010 şi 151 de milioane de euro pentru anul 2025 şi includ tratamentul medicamentos al fracturilor, care reprezintă doar 5% din costurile totale. Diferenţa faţă de costurile de mai sus o reprezintă costurile aferente numărului de ani activi de viaţă pierduţi din cauza dizabilităţii (QALY – Quality Adjusted Life Years). Costurile mai mari sunt cele indirecte - consecinţa creşterii numărului de fracturi de fragilitate de la 94.000 în 2010 la 110.000 în 2025 şi a celor de şold de la 14.000 la 17.000.

„Pe lista medicamentelor compensate, care nu a mai fost actualizată de şase ani, sunt 15 terapii în aşteptare pentru tratarea afecţiunilor reumatologice. Nu doar pacienţii au nevoie de aceste terapii pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii lor ci şi statul datorită reducerii cheltuielilor atât de mari pentru tratarea afecţiunii şi a complicaţiilor”, a declarat Oana Martha Igrişan, director de comunicare al Asociaţiei Române a Producătorilor Internaţionali de Medicamente (ARPIM). 

Osteoporoza are un impact major nu doar asupra calităţii vieţii pacienţilor ci şi asupra bugetului statului cu atât mai mult cu cât este o boală dificil de controlat. Prevenţia nu înseamnă neapărat împiedicarea apariţiei bolii ci reducerea considerabilă a numărului de complicaţii asociate acesteia. Osteoporoza nu este reversibilă fiind o boală ce implică alterări profunde ale microarhitecturii osoase. În schimb se pot preveni fracturile, iar acest lucru se realizează în mod semnificativ prin tratament medicamentos.

„În prezent clasele de medicaţie existente reduc incidenţa fracturilor la jumătate, un procent bun, dar care totuşi nu ne dă voie să ignorăm faptul că se află în aşteptare pe lista medicamentelor compensate terapii inovatoare, care au eficacitate mai mare şi un mecanism de acţiune mai apropiat de patogenia bolii şi biomecanica fracturilor”, declară conf. dr. Daniel Grigorie, preşedintele Societăţii Române de Osteoporoză şi Boli Musculosheletice.