Când trebuie să ne îngrijoreze durerea de stomac?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ce înseamnă mai exact o durere de stomac? Adesea facem confuzie între burtă, stomac şi intestine, şi nu ştim când avem nevoie să apelăm la un consult de gastroenterologie.

Durerea de stomac este cunoscută în mod comun ca durere în ”capul pieptului”, iar în termeni medicali, durere în epigastru. Durerea de stomac este resimţită în partea superioară a abdomenului şi poate fi percepută ca o senzaţie continuă cu caracter de arsură, greutate sau presiune.

De multe ori este însoţită de greaţă, vărsături, senzaţia de saţietate precoce, balonare. Medicii asociază aceste simptome cu sindromul dispeptic. Durerea din etajul abdominal superior nu se rezumă doar la stomac: colica biliară, pancreatita acută, infarctul miocardic, sindrom de intestin iritabil, tulburare anxios-depresivă, sunt confundate cu acest tip de durere.

Când trebuie să ne îngrijoreze durerea de stomac

Durerea de stomac are două tipologii mari: episodică sau recurentă. Durerea episodică de stomac, sub formă de indigestie, apare, în general, după mese abundente sau după ce mâncăm unele alimente care ne fac rău. Durerea recurentă de stomac devine îngrijorătoare atunci când se repetă săptămânal, are durată prelungită sau intensitate crescută. În această situaţie este indicat să ne adresăm medicilor pentru evaluare, care ar putea include o ecografie abdominală sau o endoscopie digestivă superioară.

Când trebuie să mergem la camera de gardă?

O durere de stomac cu debut brusc, de intensitate crescută, ce nu se ameliorează după administrarea de medicamente uzuale şi care poate fi însoţită de vărsături, ar trebuie să ne trimită de urgenţă la camera de gardă în vederea efectuării de urgenţă a investigaţiilor de specialitate.

Printre simptomele asociate durerii de stomac care semnalează o situaţie gravă se numără:

  • Vărsături repetate - acestea pot semnala pancreatita acută, ulcer gastric sau duodenal stenozant, tumori stenozante de tub digestiv superior
  • Iradierea în bară a durerii din etajul abdominal superior poate semnala o pancreatita acută
  • Iradierea posterioară a durerii sau la nivelul omoplatului drept poate sugera o colică biliară
  • O sensibilitate crescută la palparea abdomenului poate fi un simptom pentru iritaţie peritoneală, consecinţa unei perforaţii de tub digestiv
  • Scaun negru, denumit melena, indică o hemoragie digestivă superioara (de la nivelul stomacului sau duodenului)
  • Vărsături cu sânge sau aspect de ”zaţ de cafea”
  • Scădere în greutate involuntară şi semnificativă

Când trebuie să ne îngrijoreze durerea de stomac? Atenţie la istoricul de boli al rudelor!

Prima investigaţie utilă atunci când un pacient se prezintă cu o durere de stomac este ecografia abdominală. În funcţie de rezultat, medicii decid ulterior dacă sunt necesare şi alte investigaţii.

Endoscopia digestivă superioară este investigaţia principală în evaluarea unei afecţiuni a stomacului si consta în introducerea unui tub flexibil cu o cameră de filmat în vârf în stomac. Această procedură permite vizualizarea detaliată a esofagului, stomacului şi duodenului.

O altă investigaţie imagistică prin care se poate examina stomacul este tranzitul baritat, însă aceasta nu oferă detalii la fel de precise ca şi gastroscopia. În plus, sunt necesare şi analize uzuale precum hemograma şi probele inflamatorii care pot indică prezenţa anemiei sau a inflamaţiei acute asociate. Pentru diagnosticul diferenţial al durerii de stomac se recomandă şi analize precum lipaza serică, enzimele hepatice, probele de colestază, trigliceridele.

Continuarea articolului, aici

Mai multe pentru tine:
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală