Bivolii, salvaţi cu bani de la stat

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Bivolii, salvaţi cu bani de la stat

Guvernul alocă peste 4 milioane de lei pentru conservarea speciilor de animale aflate în pericol de dispariţie. Deţinătorii de bovine „Sură de stepă“ sau de ovine „Merinos“ trebuie să se asocieze pentru a accesa aceşti bani.

Conservarea şi utilizarea speciilor de animale aflate în pericol de dispariţie fac parte dintr-un program ce va beneficia anul acesta de o finanţare de peste 4 milioane de lei. Aceste fonduri vor fi asigurate din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) pe anul 2009. Potrivit lui Viorel Gîţ, consilier la Direcţia de Zootehnie din cadrul MAPDR, suma de peste 4 milioane de lei va fi alocată pentru conservarea raselor de animale cu efective scăzute numeric.

În cazul bovinelor, rasa „Sură de stepă“, cu un efectiv de aproximativ de 40 de capete sau bubalinele cu o populaţie de doar 200 de capete intră sub incidenţa acestei măsuri. În ceea ce priveşte ovinele, rasele „Merinos“ trebuie luate în calcul. „Rasele de ovine pentru lână trebuie protejate având în vedere că lâna nu mai are căutare, fapt pentru care efectivul lor s-a diminuat“, a precizat Viorel Gîţ. Rasele „Mangalita“ şi „Bazna“ în cazul porcinelor trebuie, de asemenea, protejate. Printre speciile de peşti aflate în pericol de dispariţie se numără crapul de Dunăre, păstruga, morunul, şalăul, ştiuca sau linul.

Plăţile, cel târziu în decembrie

Deţinătorii de rase cu efectiv scăzut din punct de vedere numeric vor trebui să se asocieze pentru a putea beneficia de aceste fonduri. Asociaţiile vor trebui ca, ulterior, să realizeze proiecte de conservare pe care să le depună la Agenţia Naţională pentru Ameliorare şi Reproducţie în Zootehnie.

Dacă proiectele se vor dovedi eligibile, atunci reprezentanţii asociaţiilor vor beneficia de fonduri de la stat necesare pentru conservarea acestor specii de animale în pericol de dispariţie sau vulnerabile. Potrivit lui Viorel Gîţ, plăţile ar urma să se facă cel târziu în luna decembrie a acestui an.

Distribuirea fondurilor

Suma de 4,2 milioane de lei este repartizată astfel:
- Pentru bovine – aproape 200.000 de lei.
- Pentru ovine şi caprine – peste 1.800.000 de lei
- Pentru suine – aproape 250.000 de lei
- Pentru animale de blană – peste 25.000 de lei
- Pentru viermi de mătase – 150.000 de lei
- Pentru albine – aproape 50.000 de lei
- Pentru păsări – peste 1.500.000 de lei
- Pentru peşti – peste 170.000 de lei.

Mai multe pentru tine:
Top 20 aspiratoare 2025‑2026: de la roboți la verticale. Recenzii reale, prețuri și oferte eMAG - recomandări pentru orice tip de locuință și buget
Viața exclusivistă a fiicei după moartea femeii din Sibiu. Lux în Dubai, vacanțe exotice și o nouă moștenire vizată în timp ce ancheta era în desfășurare
Top 20 mașini de spălat și uscătoare 2025 – alege modelul perfect pentru casă și economisește inteligent
Scene greu de imaginat la înmormântarea contabilei din Sibiu. Ce a făcut fiica ei: „A jucat perfect rolul copilului îndurerat”
Previziunea neașteptată făcută de astrologul Prințesei Diana despre Regina Camilla! Prin ce va trece în 2026
Cadouri de Crăciun pentru copii: 25 de hanorace și pulovere festive – de la modele la reducere sub 100 de lei, la cadouri unicat și personalizate
Interviu exclusiv cu Radu Ciucă, producător de montaj în emisiunea „La Măruță” și în podcastul „Acasă La Măruță”: „Dacă mă ajută Dumnezeu, cu puțin noroc, o să fiu în următorul sezon Survivor”
Tricouri de Crăciun pentru copii și familie – Cadouri unice, outfituri cozy și reduceri exclusive eMAG: magia sărbătorilor în casa ta
Top detergenți și soluții anti-pete Best Overall: preferatele românilor pe eMAG în 2025–2026. Secretul hainelor impecabile
Viaţa interzisă a lui Brigitte Bardot: peste 100 de iubiţi, patru soţi, patru tentative de sinucidere şi un final care a şocat lumea
Cele mai bune 15 vinuri de pe eMAG în 2025: ce aleg românii de sărbători. Transformă mesele de Crăciun și Revelion în momente magice