Au fost identificate genele care sunt asociate cu pierderea mirosului atunci când suntem infectaţi cu coronavirus
0Geneticienii americani au descoperit că atunci când sunt infectaţi cu un nou tip de coronavirus, probabilitatea pierderii mirosului şi a capacităţii de a gusta este dependentă de mutaţiile genelor UGT2A1 şi UGT2A2 care controlează funcţionarea receptorilor olfactivi. Descrierea studiului a fost publicată în revista ştiinţifică Nature Genetics.
Oamenii de ştiinţă au identificat genele care sunt asociate cu pierderea mirosului atunci când suntem infectaţi cu coronavirus
După introducerea unui nou tip de coronavirus în organism, o persoană îşi pierde adesea simţul mirosului, în timp ce capacitatea sa de a recunoaşte gustul se poate înrăutăţi. Astfel de simptome apar la aproximativ 33-68% dintre pacienţii care au fost bolnavi de COVID-19 în timpul primelor valuri de pandemie.
Cercetătorii americani din domeniul biologiei americane, conduşi de vicepreşedintele 23andMe, Adam Othon, au descoperit de ce unii oameni îşi pierd simţul mirosului chiar şi după forme uşoare sau asimptomatice de COVID-19, în timp ce alţii îl păstrează mirosul chiar şi cu o evoluţie severă a bolii.
Studiul s-a bazat pe date de la 70.000 de voluntari care au contractat coronavirusul în ultimii doi ani şi, ulterior, au fost supuşi unor teste genetice la locaţiile companiei. Aproximativ 47 de mii dintre ei s-au plâns de o pierdere a mirosului şi gustului, ceea ce a oferit oamenilor de ştiinţă posibilitatea de a studia fundalul genetic al acestui fenomen.
S-a dovedit că probabilitatea pierderii mirosului şi a gustului a fost influenţată de variaţii doar într-o singură regiune a genomului, situată în interiorul celui de-al 14-lea cromozom uman. În această regiune a ADN-ului, aşa cum au descoperit mai târziu geneticienii, existau două gene, UGT2A1 şi UGT2A2, direct legate de activitatea celulelor epiteliului olfactiv al nasului.
Ambele regiuni ale genomului controlează producţia de proteine care sunt responsabile pentru îndepărtarea diferitelor molecule volatile şi a altor substanţe care se leagă de receptorii olfactivi de pe suprafaţa celulelor nervoase din nas. Apariţia unei singure mutaţii „punctuale” în UGT2A1 sau UGT2A2, potrivit lui Oton şi colegilor săi, a crescut probabilitatea pierderii mirosului cu aproximativ 11%.
Oamenii de ştiinţă speră că studiile suplimentare ale activităţii acestor gene vor ajuta la înţelegerea mecanismului prin care în urma mutaţiilor din ele se ajunge la pierderea mirosului şi a gustului şi, de asemenea, vor dezvălui mecanismul molecular al acestui fenomen. Răspunsul la aceste întrebări va ajuta la protejarea pacienţilor de astfel de probleme, au concluzionat geneticienii.