Aspirina reduce riscul de cancer. În ce tipuri de cancer este eficientă banala pastilă

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Se pare că beneficiile pentru sănătate ale banalei aspirine sunt tot mai numeroase

O aspirină pe zi poate ţine doctorul departe, dar, totodată, poate reduce şi riscul de a muri din cauza diverselor tipuri de cancer, potrivit unui studiu care a urmărit efectele utilizării regulate a acidului acetilsalicilic.

Cercetarea, citată de cnn.com, a fost dezvoltată  de Yin Cao, instructor la Centrul de Medicină Translaţională de la Massachusetts General Hospital , în colaborare cu Facultatea de Medicină a Universitatăţii Harvard.

Cao a studiat datele a peste 86.000 de femei care au luat parte la un program naţional de sănătate între anii 1980 şi 2012, precum şi a 43.000 de bărbaţi care de asemenea, au fost parte a unui program între anii 1986 şi 2012. Cercetarea a arătat că, pe durata menţionată, peste 8.200 de femei şi 4.600 de bărbaţi au murit de cancer. Riscul de deces, în general, a fost mai mic cu 7% la femeile şi cu 11% la bărbaţii care au luat în mod regulat aspirină, comparativ cu cei care nu au luat.

Totodată, s-a observat că riscul de a muri de cancer a fost cu 7% mai mic la femeile şi cu 15% mai mic la bărbaţii care luau acid acetilsalicilic în mod obişnuit, comparativ cu cei care nu luau regulat.

Cele mai strânse legături s-au putut face cu cancerul colorectal. Astfel, s-a calculat că în acest tip de cancer aspirina reduce riscul cu 31% la femei şi cu 30% la bărbaţi, fapt care confirmă rezultatele unui alt studiu făcut pe această temă. Totodată, se pare că scade cu 11% şi riscul de a face cancer de sân la femei şi cu 23% la bărbaţi, în privinţa cancerului de prostată. Riscul bărbaţilor de a deceda din pricina cancerului pulmonar a fost considerat şi el mai mic, potrivit aceleiaşi surse.

„Evidenţele arată că aspirina are efecte de diminuare a riscului în diverse tipuri de cancer aşa cum diminuează şi riscul de boli cardiovasculare“, a spus Cao. Specialistul a adăugat că, ar fi bine ca pacienţii care au avut cancer să discute cu medicul lor curant despre oportunitatea de a lua aspirină.

Nu toată lumea poate lua aspirină, atenţionează experţii.  Acidul acetilsalicilic face rău persoanelor care au risc de ulcer sau de sângerări gastrointestinale. Studiile au arătat că în ambele cazuri creşte probabilitatea de a ajunge în situaţii nedorite dacă se ia o aspirină în fiecare zi. Însă, pentru cele mai multe persoane, beneficiile depăşesc riscurile.

Cercetările făcute până acum au arătat că beneficiile aspirinei ating atât pacienţii cu risc cardiovascular, cât şi pe cei cu diverse dureri.

Mai multe pentru tine:
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Vacanță ca în filme pentru Corina Caragea. Țara care a lăsat‑o fără cuvinte: „Este de neimaginat”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Frumoasa brunetă a pozat GOALĂ. Dakota Johnson, senzațională și senzuală în cea mai recentă campanie Calvin Klein
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Horoscop 12 martie. Taurii au norocul de partea lor, Scorpionii încasează bani
Prima soție a lui Călin Georgescu rupe tăcerea, după 20 de ani de la divorț. Daniela a avut o căsnicie de calvar. Candidatul la prezidențiale își bătea soția: „Devine periculos să spun ceva”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Top 7 mașini de spălat vase compacte 2026: Ghid expert + oferte eMAG pentru bucătării mici și economie de energie, apă, timp și bani