Ar trebui să lăsăm bebeluşii să plângă noaptea?

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Waddilove consideră că numărul crescut de mame care se întorc la muncă este de vină pentru climatul tensionat din familii FOTO Shutterstock

Schimbările de comportament ale pruncilor pot produce confuzie, susţine dădaca Rachel Waddilove, care îngrijeşte copiii vedetelor şi se declară, în privinţa metodelor de educare a acestora,  în favoarea „demodatului bun simţ“.

„Orice copil sănătos poate dormi noaptea de la o anumită vârstă“, spune ea. „Multe dintre lucruri sunt de bază: să te asiguri de pildă că micuţul nu merge la culcare cu stomacul gol sau într-o cameră luminoasă“. Nu e nimic greşit, arată ea, în a lăsa copilul să se obişnuiască într-un loc chiar dacă plânge, cât timp este în siguranţă şi nu are dureri, scrie cotidianul britanic „The Independent“.

Ceva mai devreme luna aceasta, descoperirile făcute în urma unui studiu al Universităţii din Philadelphia au arătat că trezitul la ore variate din noapte face parte din cursul natural al dezvoltării copilului. Până la şase luni, cei mai mulţi bebeluşi se trezesc o dată sau de două ori pe noapte, dar până împlinesc trei ani procentul ajunge la doar 6%.

Creşterea unui copil cere multă dragoste şi o voinţă puternică, dar mulţi dintre părinţi au uitat noţiunile de bază“, crede Waddilove.

Mai mult, majoritatea sfaturilor date astăzi părinţilor sunt „prostii“, crede ea.

În ce priveşte obiceiul ca mama să doarmă alături de copil, ea spune că ideea este greşită.

Ideea este că un copil alege când să se detaşeze de părinţi, dar dacă a fost ataşat dintotdeauna de ei, copilul nu face diferenţa, iar procesul de separare poate provoca traume“, crede Waddilove.

Creşterea numărului de mame care muncesc pentru a-şi întreţine familia, arată ea, este de vină pentru crearea unui climat tensionat în sânul unei familii: „Sunt puţin demodată, cred că femeile nu ar trebui să meargă la muncă... Sunt multe, multe femei cărora le-ar plăcea mai mult să fie acasă“.

Din cauză că nu pot fi alături de copii, spune ea, apar sentimentele de vinovăţile în rândul mamelor care supracompensează: „părinţilor li se pare dificil să impună disciplină. Oamenii au uitat ce înseamnă limitele – este acest comportament acceptabil sau nu? Şi dacă nu e acceptabil, faci ceva în privinţa asta“.

Mai multe pentru tine:
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie