Apelul disperat al unui psiholog: „OPRIȚI aceste activități deosebit de riscante și periculoase”
0Una dintre metodele de prevenire a consumului de droguri în școlile din România presupune expunerea în fața copiilor a unor povești de viață reale. Mulți specialiști consideră că impactul emoțional al dramelor prin care au trecut alte persoane, foști consumatori sau chiar deținuți încarcerați în diferite penitenciare, i-ar putea convinge pe elevi să nu încerce niciodată să consume stupefiante. Efectul ar putea lovi însă ca un bumerang, este de părere psihologul Mihai Copăceanu care a explicat riscurile acestei metode.
Psihologul Mihai Copăceanu consideră că autoritățile se joacă cu focul atunci când aduc în fața copiilor foști dependenți de droguri care le povestesc cu lux de amănunte calvarul prin care au trecu ani și ani de zile. Intenția este una bună însă efectul ar putea fi unul contrar așteptărilor.
„Studiile științifice au arătat că abordările care se bazează pe informații emoționale, precum mărturiile consumatorilor de droguri, sunt riscante din mai multe motive”, explică specialistul Mihai Copăceanu pe pagina sa de socializare. În primul rând, desensibilizează. „Atunci când mărturiile sunt prea dramatice sau intense, tinerii pot deveni desensibilizați sau pot să nu își formeze o atitudine preventivă reală. Există riscul ca unii tineri să considere că aceste povești sunt excepții sau să le minimizeze efectele”, consideră specialistul.
Apoi, aceste povești ar putea stârni curiozitatea copiilor de a experimenta, avertizează psihologul. „Explicatia este simpla, pentru ca mulți dintre foștii consumatori expun și partea “mișto” a perioadei când au consumat, partea “cool”, iar un tânăr din sală, rămâne în gând doar cu partea aceasta cool și ignoră celelalte părti, pe principiul „a fost fraier, că d-aia a ajuns la pușcărie”.
Iar dacă o persoană ajunge să privească consumul de droguri ca pe o experiență periculoasă, dar fascinantă, ea poate fi mai predispusă să încerce să trăiască aceleași trăiri descrise de consumatorii care vin în fața ei cu aceste povești. Aceste metode de prevenire a consumului, consideră Mihai Copăceanu, nu oferă soluții concrete, valabile fiecărui caz, pentru ca „adresează o experientă personala, individuală, unor sute, 500 de participanți”.
Mesajul ar trebui livrat de către specialiști care cunosc psihologia discursului public
Nu în ultimul rând, atrage atenția specialistul, cei care sunt aduși în fața copiilor pentru a le vorbi din propriile experiențe de viață, nu au o pedagogie și o psihologie a discursului public despre droguri. „Nu despre emoție e vorba.Tinerii cu bune intenții, cu experiența realmente emoționantă până la lacrimi, nu înseamnă că au și abilități de a expune un discurs convingător, de a furniza o informație în mod selectiv și, mai ales, responsabil.Știi oare că ceea ce spui tu poate influența și în sens negativ? Poți îndemna! E un risc foarte mare”, consideră specialistul.
Acesta vine și cu câteva soluții care ar putea da, într-adevăr, rezultatele scontate. Ar putea funcționa, de exemplu, organizarea unor activități de dezvoltare a abilităților de rezistență la presiunile sociale la care sunt supuși adolescenții și tinerii, anumite intervenții bazate pe construirea de abilități de autocontrol și de rezolvare a problemelor pe care le întâmpină. „Acestea sunt mult mai eficiente decât mărturiile dramatice”, mai spune psihologul.
„Când foștii consumatori vorbesc în scop preventiv, nu o fac nici când sunt sub tratament, nici din pușcărie, ci după mulți ani de când au devenit abstinenți, după ce au acumulat multă experiența pedagogică și mai ales după ce au învățat de la specialiști cum să-și prezinte povestea de viață astfel încât să nu nască curiozități și să îndemne la consum!”, a mai mărturisit Mihai Copăceanu.