Apel umanitar pentru Alexandru Jurcan, un profesor de istorie cu destinul frânt. Are 25 de ani, cancer şi o luptă de câştigat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia lui Alexandru poate fi caracterizată, pe scurt, prin două cuvinte: ambiţie şi neşansă. După cinci ani de studenţie la Facultatea de Istorie din cadrul Universităţii din Bucureşti, a fost nevoit să renunţe la marea lui pasiune. Cauza: o durere de spate care s-a dovedit a fi cancer la rinichiul stâng, extins apoi la plămâni şi, de puţin timp, la ficat.

În 2011, Alexandru a absolvit ciclul de licenţă al Facultăţii de Istorie, iar în toamna anului următor s-a numărat printre puţinii tineri absolvenţi talentaţi care au reuşit să îşi înceapă o carieră în învăţământ. A obţinut un post de profesor primar la Şcoala nr. 119 din Berceni. Şi-a continuat şi studiile universitare, prin înscrierea la programul de master „Istorie şi civilizaţie – Istorie Modernă”.

Din păcate, nu a putut încheia această treaptă, din cauza problemelor medicale apărute. Totuşi, cu speranţă şi ambiţie, Alexandru a concurat, în vara lui 2013, pentru un post de profesor de istorie în sectoarele 4 şi 5 ale Capitalei. A obţinut postul, la două unităţi de învăţământ – Şcoala nr. 134 şi Şcoala Mărţişor. Dar boala nu l-a lăsat nici aici pentru mult timp. Povestea marilor realizări ale omului pe care dorea să le-o împărtăşească elevilor săi a fost curmată de povestea neşansei vieţii lui.

După ce a observat că durerile din zona lombară se acutizează, a făcut primul set de analize. Era noiembrie 2013. Medicii l-au asigurat că nu există nicio problemă medicală, deci niciun motiv de îngrijorare. Durerile au persistat, aşa că a dorit să consulte şi alţi medici. După consultaţia la o nouă clinică, a fost diagnosticat cu tumoare retroperitoneală. Cu alte cuvinte - cancer renal. În stadiul 3-4. 

Pe 17 ianuarie 2014 a fost operat pentru prima dată de către dr. Pătrăşcoiu, la Secţia de Urologie a Spitalului Fundeni. A urmat perioada foarte dificilă a tratamentului postoperatoriu, perioadă în care a suportat patru serii de polichimioterapie, trei serii de câte cinci zile consecutive şi o serie de trei zile consecutive.

Două recidive şi metastaze multiple

Dar liniştea i-a fost din nou zdruncinată, cancerul a recidivat. În iulie 2014 a fost supus unei noi intervenţii chirurgicale. Mulţi dintre colegii săi, precum şi persoane străine sensibilizate de cazul său l-au ajutat atunci – s-au mobilizat şi au strâns cantitatea mare de sânge de care avea nevoie. Pe 7 august, după o operaţie ce a durat peste şase ore, dr. Pătrăşcoiu şi dr. Nacev au reuşit să extirpe tumoarea, cu dimensiunea de 15x15 cm.

Dar boala a lovit din nou. La sfârşitul lunii septembrie cancerul a recidivat la ficat prin metastaze multiple. Au urmat alte două serii de chimioterapie în decursul lunii octombrie, însă fără niciun rezultat.

În urmă cu două săptămâni au apărut complicaţii care au impus internarea la Spitalul Clinic dr. Victor Babeş, la secţia Boli Infecţioase. În prezent, metastazele cele mai mari au 8x8cm şi 3,5x4 cm, însă complicaţiile îl împiedică să reia un nou tratament.

Pe durata acestui an şi-au arătat sprijinul pentru Alex colegii săi de la Facultatea de Istorie, Asociaţia Studenţilor la Istorie „Dacia”, angajaţii Muzeului Naţional de Istorie a României, alături de membrii detaşamentului de jandarmi şi membrii ai subunităţii de pompieri, precum şi persoane care au fost impresionate de lupta sa pentru viaţă.

Singura soluţie pentru salvarea lui Alexandru este tratamentul la o clinică din Italia. Pentru ca acest lucru să fie posibil este nevoie ajutorul unui număr mai mare de oameni dispuşi să solidarizeze cu Alexandru.     

Alex are 25 de ani, cancer şi un război de câştigat. Prietenii lui ne invită să ne gândim ce sens, dar mai ales ce consecinţe, are neutralitatea într-un război ca acesta.           

Contul în care pot fi donaţi bani pentru sprijinul tânărului este:

Alexandru Jurcan BCR - RO19RNCB0746088646290001 

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Horoscop 9–15 februarie 2026: previziuni pentru carieră, bani, sănătate și dragoste. Ce zodii sunt sfătuite să acționeze cu mare atenție
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Prințul William și Prințesa Kate rup tăcerea în scandalul Epstein cu o declarație oficială. În sfârșit, iau poziție
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
„SANADOR, vreau să-ți mulțumesc că ieri m-ai lăsat să mor”. Experiența de coșmar trăită de Lidia Bodea, directoarea Humanitas, în clinica privată
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026