ANMDMR: „Am recuperat într-un procent semnificativ întârzierile acumulate“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România - ANMDMR – susţine că, din ianuarie şi până acum, a reuşit să rezolve mare parte din dosarele depuse pentru soluţionare privind autorizarea medicamentelor de uz uman, pentru evaluarea tehnologiilor medicale şi pentru autorizarea desfăşurării de studii clinice.

Astfel, potrivit unui comunicat al instituţiei, la capitolul procedură naţională de autorizare de punere pe piaţă s-a finalizat evaluarea a 1.215 dosare, la finalul lunii ianuarie numărul dosarelor restante fiind de 1.415.

Cât priveşte evaluarea tehnologiilor medicale – HTA – se preconizează finalizarea evaluării dosarelor restante din anii 2016-2018 până la sfârşitul anului 2019, estimându-se ca până la finalul semestrului I al anului 2020 activitatea HTA să se poată derula in termenul legal de 90 zile.
Totodată, s-a încheiat evaluarea a 128 de dosare de studii clinice, numărul de dosare restante la începutul anului fiind de 127. În prezent, numărul dosarelor restante este de 52.

Potrivit aceleiaşi surse, s-au finalizat 127 inspecţii farmaceutice privind verificarea respectării Regulilor de Bună Practică de Distribuţie (BPD) şi a Regulilor de Bună Practică de Fabricaţie (BPF), cu menţiunea că anul 2019 a început cu înregistrarea unui număr de 53 dosare restante.

Toate aceste date, se mai spune în comunicat, creează premisele  încadrării Agenţiei în cel mai scurt timp, în limitele legale privind termenele de finalizare a cererilor depuse spre soluţionare.

Mai multe pentru tine:
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Ce s-a descoperit după autopsia medicului Ștefaniei Szabo. Nu a murit din cauza unui infarct sau AVC
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Ilie Bolojan și Ioana Fâșie, căsătorie în secret. Cine este femeia care aduce fericire în viața premierului. Ce studii are și cu se ocupă?
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie