Animalele de casă ne pot îmbolnăvi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Limitează-te la a-l mângâia pentru a-ţi manifesta afecţiunea pe care i-o porţi

Unii dintre noi iubesc animalele de companie ca pe nişte membri ai familiei şi le tratează ca atare. Însă acestea pot fi purtătoarele unor agenţi patogeni care ne pun în pericol sănătatea.

Dacă nu este dus în mod regulat la veterinar şi dacă nu este vaccinat corespunzător, riscul ca animalul să fie infectat este crescut, chiar dacă nu prezintă semne de boală.

Microbii sunt prezenţi în saliva animalului, pe blană, în materiile fecale sau în urină. Ne contaminăm prin intermediul mâinilor murdare, prin muşcături, zgârieturi sau prin consumarea alimentelor nespălate.

De la câine luăm parazitoze

Infecţiile cu paraziţi sunt frecvente în rândul persoanelor care au câine sau pisică în casă. Numărul crescut de eozinofile, leucocite care semnalează o alergie, atrage atenţia asupra acestora.

Giardia şi Toxocara trăiesc în intestinul animalului şi elimină ouă în excremente. Acestea, ajunse în intestinul omului, provoacă diaree şi dureri abdominale şi pot migra în organism la alte niveluri: ficat, ochi şi creier.

Echinococcus granulosus este alt agent patogen transmis de câine, ce duce la formarea chisturilor hidatice.  Aceste chisturi pot ajunge şi la un diametru de 20 cm şi provoacă simptome în funcţie de organul afectat.

Localizarea hepatică duce la creşterea în volum a ficatului, la dureri subcostale şi la icter, iar cea pulmonară la dureri toracice şi la tuse, însoţită uneori de eliminarea unei cantităţi mici din lichidul conţinut de chist.

Câinele şi hamsterul pot elimina în urină Leptospira, o bacterie responsabilă de manifestări specifice gripei, dar şi de simptome de infecţie renală, de icter şi de înroşire a ochilor. 

Pisicile, posibil pericol pentru sarcină

Pisica poate fi purtătoare de Toxoplasma gondii. Parazitul produce o infecţie benignă la copii, adolescenţi şi la adulţii sănătoşi, dar reprezintă un pericol major în cazul infectării femeilor însărcinate.

Boala poate provoca fătului leziuni cerebrale, oculare şi hepatice şi chiar deces in utero. Femeile care află că au rămas însărcinate trebuie să îşi dozeze anticorpii anti-toxoplasma şi să ia toate măsurile de prevenire a contaminării.

Păsările bolnave ne pot contamina

Papagalii şi peruşii ne pot da psitacoză prin eliminarea bacteriei Chlamydia psittaci în excremente. În funcţie de gravitate, boala afectează plămânii şi creierul sau se poate manifesta asemănător unei gripe.

Nici deţinătorii de reptile (şopârle, şerpi, ţestoase) nu sunt feriţi de griji, acestea putând fi purtătoare de Salmonella, bacterie care provoacă enterocolită.

Cum previi infectarea

Spală-te pe mâini după ce atingi animalul.

Nu este recomandat să îl laşi să se urce în pat.

Nu e bine să îi faci baie în cadă şi nici să cureţi acvariul în chiuvetă.

Curăţă zilnic cutia de nisip sau colivia. Poartă mănuşi şi mască atunci când faci acest lucru.

Păstrează curată zona în care trăieşte animalul, mai ales dacă ai copii. Strânge regulat excrementele animalului, chiar dacă sunt în afara casei.

Când sunteţi afară, ţine animalul departe de animale străine sau care par bolnave.

Specialistul nostru
Dr. Radu Leon George

medicina de familie,
competenţă în fiziokinetoterapie


Toate pisicile şi câinii reprezintă potenţiali alergeni pentru persoanele sensibile, pisicile mai mult decât câinii. Chiar şi rasele fără păr pot provoca alergii, pentru că glandele din pielea animalelor secretă mici proteine care declanşează alergia.

Persoanele care suferă de rinite alergice sau de astm bronşic îşi agravează simptomele din cauza acestor alergii. Există câteva metode de bază pentru a reduce contactul cu alergenul: păstrarea unei camere în care animalul să nu aibă acces, spălarea acestuia săptămânal, păstrarea unei igiene riguroase, eventual şi cu ajutorul unui aspirator cu microfiltru şi cu purificatoare de aer şi evitarea folosirii de cuverturi sau de draperii grele, ce reţin praful.

Există şi tratamente pentru simptomele alergiilor, cum ar fi sprayurile antihistaminice, iar desensibilizarea la alergen poate fi făcută împreună cu medicul alergolog.

Recomandare

Dacă adopţi un animal, du-l la veterinar pentru consult şi vaccinare.

Mai multe pentru tine:
Clarvăzătorul supranumit ”Nostradamus al zilelor noastre” face o profeție sumbră legată de Prințul William și Prințul Harry
Cadouri de Crăciun 2025 pentru ea – White Luxury Gifts: eleganță, stil, statement și surprize premium sub 100 €
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Cum se simte Nick Rădoi după șase operații?! „Mai am încă șase luni chimioterapie” Ce tratamente minune face milionarul în Mexic? „Doctorii din America nu sunt de acord”
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Furia Ancăi Alexandrescu după ce a pierdut alegerile la Capitală. Cum vrea să se răzbune
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Pensia pe care o primește Carmen Tănase de la stat, după patru decenii de muncă: „Am două cum ar veni”
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea