Aloe vera energizează şi apără de boli

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gelul de aloe vera are proprietăţi dezinfectante, antibacteriene, antivirotice, antifungice şi analgezice. De asemenea, planta acţionează eficient pentru detoxifierea organismului, pentru regenerarea celulară şi pentru stimularea sistemului imunitar.

Potrivit fitoterapeuţilor, principiile active ale plantei se datorează nutrienţilor din compoziţia frunzelor, în care s-au adunat vitamine (A, B9, C şi E), minerale (printre care cromul, magneziul, seleniul, calciul şi germaniul - un mineral indicat în imunodeficienţe, în tulburări cardiace şi circulatorii) şi acizi graşi esenţiali.

Mai mult, cele mai valoroase soiuri de aloe vera conţin 20 de aminoacizi din cei 22 existenţi, necesari organismului şi şapte din cei opt aminoacizi esenţiali. Calitatea substanţelor active din compoziţia plantei este influenţată de solul în care aceasta a crescut şi de specia din care provine aloea (există 300 de specii). Aloe vera tratează mai bine de 100 de boli. Alergiile, alcoolismul, astmul, artroza, bronşitele, diabetul zaharat, hepatita şi efectele secundare ale chimioterapiei sunt câteva dintre problemele în care aloe vera este utilizată cu succes.

Detoxifiază organismul

Pentru a ajuta organismul să se detoxifieze atunci când apar stări de oboseală nejustificată şi când nivelul de energie este scăzut, chiar dacă te-ai odihnit suficient, o cură cu aloe vera este indicată. Specialiştii susţin că detoxifierea cu această plantă este cea mai eficientă metodă practicată de-a lungul timpului, în lume. Detoxifierea cu aloe vera are mai multe avantaje pentru corp: se elimină toate toxinele adunate la nivelul organelor interne (stomac, ficat, splină, colon, vezică) şi al întregului organism.

În acelaşi timp, odată cu eliminarea toxinelor, se soluţionează încă un aspect important al acestui proces de purificare, reîncărcarea energetică a corpului. Un detoxifiant pe bază de aloe vera la îndemână se prepară dintr-o linguriţă de pudră de plantă în amestec cu 50 ml de ulei de măsline extravirgin. Preparatul se administrează intern (câte trei linguriţe pe zi), timp de două săptămâni.    

Un antibiotic cu spectru larg

Din aloe vera se poate prepara un antibiotic foarte eficient, recomandat  pentru uz intern şi extern. „Antibioticul" se obţine din 100 ml de tinctură de aloe vera în care se adaugă 30 ml de tinctură de propolis (în concentraţie de 30 la sută).

Tonic pentru o imunitate de fier

Tonicul se prepară astfel: se trec prin maşina de tocat 1,5 kilograme de frunze de aloe vera recoltate de la o plantă de trei-cinci ani. Peste acestea se adaugă 2,5 kilograme de miere şi 3,5 litri de vin roşu de 14 grade. Ingredientele se lasă la macerat într-un borcan de sticlă, timp de cinci zile, la loc întunecos şi răcoros. Se consumă câte o lingură înaintea meselor principale. Tratamentul care trebuie urmat 30 de ­zile, stimulează imunitatea organismului.

Remediu pentru afecţiunile pielii

În caz de eczeme şi de psoriazis, se unge zona bolnavă cu o ­loţiu­ne antiseptică şi hidratantă obţi­nută din 100 ml de tinctură de aloe vera şi din 30 ml de ulei de cătină. Seara, loţiunea se apli­că în strat subţire pe piele, după care zona unsă trebuie aco­perită cu un pansament. Tratamentul se repetă zilnic.

Specialistul nostru

Dr. Ruxandra Constantina
medic de familie
competenţă în apifitoterapie, reflexoterapie

Planta de aloe poate fi folosită atât în scop profilactic (creşte imunitatea organismului şi are efect tonic general), cât şi în tratarea diferitelor afecţiuni cronice. La nivelul tubului digestiv, are rol depurativ- laxativ, îmbunătăţeşte digestia, inhibând dezvoltarea în exces a bacteriei Helicobacter pylori, implicată în patogeneza ulcerului. Deci poate fi folosită cu succes, alături de medicaţia alopată, în tulburări dispeptice, în gastrită hiperacidă, ulcer gastro-duodenal, dischinezie biliară, reflux gastric acid, colon iritabil şi în constipaţie. Datorită rolului său detoxifiant-depurativ, aloe vera este foarte utilă pentru detoxifierea organismului, ajutând şi în curele de slăbire. Planta contribuie la scăderea valorilor trigliceridelor şi colesterolului „rău", iar în afecţiunile canceroase şi-a dovedit efectul anti­tumoral.

Recomandare

În timpul tratamentelor interne cu aloe vera, se elimină din alimentaţie lactatele, ouăle şi carnea.

Mai multe pentru tine:
La 70 de ani, schimbă iar scutece, după ce a devenit tată pentru a opta oară!
Mirabela Grădinaru, criticată de stiliști pentru că ar fi confundat Sfințirea Catedralei cu o… înmormântare: „Nu apari cu doliu pe cap! Nu ești la funeraliile Reginei Elisabeta!” Ce au spus despre Gigi Becali
Cine este regele care avea cel mai bizar fetiș în dormitor. Nu ”ierta” nicio parteneră
Directorul unei școli s-a stins din viață subit, la 35 de ani. Cutremurător ce mesaj a transmis înainte de moarte: „Lupți pentru 5 minute de viață”
Un tezaur roman, ascuns timp de 8 ani, după ce a fost descoperit cu un detector de metale
Ce tranzacții suspecte a descoperit Libra Bank în conturile AUR. Ce plăți s-au făcut către patronul Realitatea PLUS, unde Simion și Georgescu sunt lăudați excesiv
Franța pune în serviciu noua generație de rachete nucleare M51.3 de pe submarine
CSM reacționează la declarațiile lui Kelemen Hunor privind consultarea CCR pe proiectul pensiilor magistraților: „Un incident inacceptabil și fără precedent”
O contabilă din Kenya a ajuns femeie de serviciu în România și trăiește cu frică. „Mi-e teamă în fiecare zi să nu fiu...”
Ziua în care Biserica a deschis porțile doar pentru personalități. De ce oamenii de rând n-au avut acces în interior la slujba de sfințire a picturii Catedralei Neamului VIDEO
Cauza morții medicului Ștefania Szabo, găsită fără viață în Spitalul de Urgență Buzău. Prima ipoteză plauzibilă și reacția Colegiului Medicilor