Alimentele pentru bebeluşi conţin prea mult zahăr. Avertisment al OMS

0
Publicat:
Ultima actualizare:
O nutriţie adecvată este esenţială pentru sănătatea bebeluşului

Organizaţia Mondială a Sănătăţii – OMS - propune actualizarea recomandărilor referitoare la alimentaţia bebeluşilor. Aceasta pentru că produsele alimentare destinate nou-născuţilor conţin prea multe zaharuri, informază AFP. Iar informaţiile prezente pe etichete sunt confuze.

În aproape 50% din produsele examinate, mai mult de 30% aveau calorii provenite din zaharuri totale, iar circa o treime conţin zahăr adăugat sau alţi îndulcitori, potrivit Biroului regional pentru Europa al OMS, citat de agerpres.ro.

Au fost studiate aproape 8.000 de produse comercializate în peste 500 de magazine urbane din Viena (Austria), Sofia (Bulgaria), Haifa (Israel) şi Budapesta (Ungaria) din noiembrie 2017 până în ianuarie 2018.

O cantitate prea mare de zahăr duce la apariţia obezităţii şi a cariilor dentare, iar introducerea timpurie în alimentaţie a alimentelor dulci poate duce la dependenţă, sunt de părere experţii OMS.

„O nutriţie adecvată în perioada neonatală şi în primii ani ai copilăriei rămâne un factor esenţial pentru asigurarea unei creşteri şi dezvoltări optime a copilului, precum şi o stare de sănătate mai bună pe parcursul viaţii“, afirmă într-un comunicat Zsuzsanna Jakab, directoarea regională a OMS pentru Europa.

Zahărul în exces duce la obezitate şi dependenţă

Anul trecut, instituţia avertiza asupra creşterii numărului persoanelor obeze şi supraponderale în rândul europenilor, fenomen care riscă să reducă speranţa de viaţă în această regiune.

Totodată, consumul de băuturi îndulcite poate atrage după sine renunţarea la alimente bogate în substanţe nutritive.
Raportul a mai arătat că alimentele considerate necorespunzătoare din punctul de vedere al recomandările OMS sunt comercializate ca fiind adecvate pentru copii mici.
 

Între 28% şi 60% din alimentele analizate au fost depistate ca fiind etichetate ca adecvate nou-născuţilor cu vârsta sub şase luni, deşi '„OMS recomandă ca nou-născuţii să fie hrăniţi în mod exclusiv cu lapte matern în primele şase luni de viaţă şi, prin urmare, niciun aliment nu ar trebui comercializat ca recomandat copiilor sub şase luni'“.

Hrană preparată în casă până la vârsta de doi ani

Organizaţia ar dori să oprească promovarea substitutelor pentru laptele matern şi recomandă ca alimentaţia copiilor cu vârsta între şase luni şi doi ani să se bazeze pe alimente bogate în substanţe nutritive, preparate la domiciliu.

Adaosurile de zahăr şi îndulcitorii ar trebui de asemenea interzise din compoziţia alimentelor destinate bebeluşilor.

Etichetele băuturilor îndulcite, în special sucurile de fructe şi laptele condensat, precum şi cele prezente pe dulciuri ar trebui să menţioneze că aceste produse nu sunt adecvate copiilor sub trei ani.

Biroul Regional pentru Europa al OMS are 53 de state membre, printre care Rusia, Andorra, Germania sau Tadjikistan.

 

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!