Ai o siluetă de tip „măr“? Atenţie! Studiile arată că forma corpului şi nu măsura hainelor determină riscul de boli de inimă şi diabet

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un studiu desfăşurat pe 430.000 de persoane arată că silueta de tip „măr“, adică cea în care nu există nicio diferenţă între bust şi talie, predispune la diabet, în timp ce persoanele cu siluetă  de tip „pară“ au o sănătate mai bună.

Cercetarea ar putea avea ca efect introducerea unei noi metode de screening pentru depistarea riscurilor de sănătate prin luarea în considerare a raportului dintre talie şi şolduri, potrivit dailymail.com.

Silueta de tip „pară“ presupune o talie bine definită şi şolduri generoase. Ani de-a rândul, acest tip de siluetă a fost asociat cu o sănătate mai bună.  Acum, pentru prima dată oamenii de ştiinţă au descoperit o legătură cauzală între forma siluetei de tip „măr“ şi bolile coronariene, precum şi diabet de tip 2, boli legate de existenţa obezităţii.

Problema cu acest tip de siluetă „măr“ ar fi aceea că persoanele care au moştenit-o sunt mai predispuse de a dezvolta la anii maturităţii boli de inimă şi diabet, întrucât tind să depoziteze grăsimea acumulată în jurul taliei. Acest tip de acumulare este foarte periculoasă, cu atât mai mult cu cât, există şi un tip de grăsime care nu se vede şi care afectează organele interne vitale, precum inima, ficatul şi pancreasul.

Organismul gras începe să producă hormoni şi alţi produşi chimici care determină  variaţii ale tensiunii arteriale, ale colesterolului şi al nivelului de zahăr din sânge, care sunt controlate de insulină. Prin urmare, creşte riscul de a dezvolta tot felul de probleme de sănătate, inclusiv boli de inimă, diabet, şi atacuri cerebrale sau de cord. Obezitatea este una dintre cauzele care duce la apariţia diabetului de tip 2 şi a bolilor coronariene.

În cazul siluetei de tip „pară“ însă aceste depozite de grăsime sunt mai puţin periculoase.

Dr. Sekar Kathiresan, de la General Hospital Massachusetts din Boston, a explicat că rezultatele studiului permit câteva concluzii clare, cea mai importantă fiind aceea că raportul bust-talie poate fi un biomarker cu ajutorul cărora pot fi dezvoltate soluţii de prevenire a diabetului zaharat şi a bolilor de inimă.

Studiul a avut în vedere datele combinate ale unor studii făcute între anii 2007 şi 2015 pe 434.140 de participanţi.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Bianca Drăgușanu a împlinit 44 de ani. Vedeta a fost răsfățată cu cadouri de zeci de mii de euro
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cât costă studiile la universitatea din Abu Dhabi unde merge Irina, fiica lui Victor Ponta. Instituția este una dintre cele mai costisitoare opțiuni academice din lume
Vin schimbări radicale de temperatură în martie. Experții vorbesc despre „o anomalie atmosferică de proporții”
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Picioarele lui Kate, un nou subiect de discuție. După ce s-a descălțat ieri în public, a uimit cu începutul de monturi și unghiile nefăcute