Ai bătături? Aşa le vii de hac!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Coada-şoricelului, pelinul şi propolisul pot fi soluţia la îndemână şi, totodată, ieftină, pentru eliminarea eficientă a dureroaselor bătături. Află ce alte remedii mai poţi folosi.

Bătăturile sunt excrescenţe dureroase care, de obicei, pot apărea la nivelul articulaţiilor degetelor de la picioare, dar şi pe tâlpi. Se pot recunoaşte uşor după grosimea starutului cornos al pielii. În cele mai multe cazuri, bătăturile sunt favorizate de încălţămintea nepotrivită sau de diferite traumatisme de la nivelul picioarelor. Deoarece bătăturile de la nivelul tălpilor se confundă uşor cu negii este bine ca înainte de aplicarea oricărui remediu să te adresezi medicului fitoterapeut.

Înainte de folosirea acestor remedii, se recomandă să înmoi bătătura în apă fierbinte (în limita gradului de suportabilitate).

Coada-şoricelului. Două-trei fire de coada-şoricelului se opăresc timp de câteva minute. După aceea, se pun într-un tifon curat şi se aplică pe bătătură. Compresa se menţine pe locul dureros până ce se răceşte. Procedura trebuie repetată de cel puţin două ori pe zi până ce locul se vindecă.

Pelin. Două-trei linguri de pelin se dau prin râşniţa de cafea până ce se obţine o pulbere. Ulterior, se combină cu puţin ulei de măsline până se formează o pastă. Acest remediu trebuie aplicat pe bătătură seara, înainte de culcare.

Răşină de conifere. Un remediu eficient împotriva bătăturilor recunoscut din timpuri străvechi este răşina fluidă de la orice copac de conifere. Tratamentul se recomandă trei zile. După ce răşina se aplică pe bătătură, se acoperă cu un leucoplast şi se lasă peste zi. Remediul trebuie aplicat în fiecare zi. Pentru a obţine rezultate, se recomandă ca în prealabil bătătura să fie înmuiată bine. 

Iederă şi propolis.iedera se zdrobeşte şi se aplică pe bătătură, de mai multe ori pe zi. Primele rezultate apar după trei zile.Tot după circa trei zile apar rezultate vizibile şi în cazul în care se aplică propolis.

Usturoi. Pisează doi căţei de usturoi şi amestecă-i cu puţină untură de porc până se formează o pastă. Tratamentul se aplică peste noapte. 

Ceapă verde. Zdrobeşte cozi de ceapă verde până ce formează un terci şi unge bătăturile peste noapte. Nu uita să înmoi bătăturile bine în apă fierbinte.

Citeşte şi:

Cremele de protecţie solară ar putea intra pe lista medicamentelor compensate

Lumina zilei ar putea salva viața după un infarct

Mai multe pentru tine:
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă