Află ce rişti dacă nu dormi măcar şase ore pe noapte

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ideal ar fi să dormi şapte-opt ore pe noapte

Persoanele care obişnuiesc să doarmă mai puţin de şase ore ore pe noapte prezintă un risc de patru ori mai mare de a suferi un accident vascular cerebral (AVC) în comparaţie cu persoanele care dorm, în medie, şapte-opt ore, cât de altfel se recomandă.

Aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetătorii americani de la Universitatea din Alabama şi prezentat în cadrul conferinţei SLEEP2012 organizată recent la Boston, potrivit site-ului healthland.time.com.

Studiul a fost realizat timp de trei ani pe un eşanţion de peste 5.6000 de adulţi cu vârste de peste 45 de ani. La fiecare şase luni, participanţii erau chestionaţi în legătură cu orele pe care le alocau somnului în timpul nopţii şi posibilele simptome specifice atacului cerebral (de exemplu, durere de cap, pierderea bruscă a echilibrului, înceţoşarea privirii).

„Am fost surprinşi să constatăm că acest risc era crescut mai ales la persoanele care aveau o greutate normală, nu prezentau istoric de AVC în familie şi nici nu sufereau de apnee în somn. Curios este faptul că la persoanele obeze care dormeau şapte-opt ore pe noapte acest risc nu exista”, explică  Megan Ruiter, autorul studiului.

Ce este atacul cerebral

Accidentul vascular cerebral se produce din cauza lezării arterelor cervico-cerebrale atât intracranian, cât şi extracranian. Dacă tratamentul este administrat în primele trei-şase ore, zona din creier afectată poate fi recuperată. Diagnosticul de AVC este pus de medic în urma examenului clinic, iar tipul de accident (ischemic sau hemoragic) se stabileşte doar pe baza unei tomografii computerizate cerebrale.

Citeşte şi:


Nu ignora durerea puternică în piept! Sună la 112!


Eşti o persoană matinală? Află ce beneficii îţi poate aduce acest lucru!

Mai multe pentru tine:
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul