A doua reuşită realizată în SUA: rinichi de porc transplantat la om

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medici în sala de operaţie

Un rinichi de porc a fost grefat într-un corp uman, conform anunţului făcut joi de o echipă medicală americană, fiind vorba despre cea de-a doua operaţie de acest tip realizată în istorie şi prima desfăşurată în interiorul organismului uman, pe un pacient aflat în moarte cerebrală, transmite AFP.

Acest anunţ a fost făcut la puţin timp după prima grefă a unui cord de porc la un pacient uman conştient.

Aceste progrese înregistrate în domeniul transplanturilor de organe de animale la oameni, denumite xenogrefe, oferă o soluţie posibilă la criza cronică de organe pentru transplant.

"Rezultatele de azi reprezintă o reuşită remarcabilă pentru omenire şi contribuie la pătrunderea xenogrefelor în domeniul clinic", a declarat Selwyn Vickers, decanul Facultăţii Heersink de Medicină din cadrul Universităţii Alabama din oraşul Birmingham, unde s-a desfăşurat transplantul.

O astfel de grefă a unui rinichi de porc pe un pacient uman aflat în moarte cerebrală a mai fost realizată de o echipă de la Universitatea New York, în două reprize, pe 25 septembrie şi 22 noiembrie 2021, însă organul a fost plasat în exteriorul corpului, conectat la un picior, pentru a putea fi observat uşor şi pentru a se efectua prelevări de mostre.

Intervenţia dezvăluită joi a avut loc de fapt pe 30 septembrie 2021. Doi rinichi prelevaţi de la un porc modificat genetic au fost transplantaţi în corpul unui bărbat de 57 de ani, aflat în moarte cerebrală şi ale cărui organe nu au putut fi donate unei alte persoane, deşi pacientul şi-ar fi dorit acest lucru.

"Rinichii transplantaţi filtrează sângele, produc urină şi, cel mai important, nu au fost imediat respinşi de organism", conform unui comunicat al universităţii americane. Cei doi rinichi au rămas viabili până când s-a luat decizia încheierii experimentului, la 77 de ore după transplant, iar rezultatele au fost publicate în American Journal of Transplantation.

Întrucât acei rinichi au fost complet conectaţi în interiorul organismului, medicii americani au afirmat că acest tip de intervenţie chirurgicală se apropie foarte mult de realitatea clinică. În continuare, medicii care au realizat transplantul urmează să deruleze o serie de teste pe pacienţi umani şi apoi vor solicita undă verde pentru acest tip de xenogrefă de la autorităţile de reglementare medicală.

Porcul ai cărui rinichi au fost transplantaţi a suferit un număr de 10 modificări genetice importante pentru ca organele sale să fie compatibile cu cele umane.

Conform autorităţilor americane, aproape 107.000 de persoane se află pe listele de aşteptare pentru un transplant de organe în Statele Unite. Dintre aceştia, 90.000 au nevoie de un rinichi. În fiecare zi, în medie, 17 americani îşi pierd viaţa din cauza lipsei de organe pentru transplant.

În prezent, valvele cadiace de porc sunt folosite pe scară largă la oameni, la fel ca şi pielea de porc folosită pentru transplanturi la marii arşi.

Porcii sunt consideraţi donatori perfecţi datorită dimensiunii organelor lor, a creşterii lor rapide şi a faptului că au numeroşi descendenţi, precum şi pentru că aceste animale sunt deja crescute ca sursă de hrană, conform AGERPRES.

Vă recomandăm şi: 

Cum au vrut sovieticii să ne înlocuiască leul cu rubla şi ne-au luat flota după 23 August 1944

Tupeul unui şofer: şi-a parcat autoturismul direct pe nisip şi a rămas blocat. Ce amendă a primit

Peste 170 de elevi din judeţul Constanţa sunt confirmaţi cu COVID-19

Mai multe pentru tine:
Prințesa internată la azilul de nebuni! Soacra Reginei Elisabeta, tratată inuman pentru schizofrenie de însuși Sigmund Freud
Cele mai bune frigidere Side by Side în 2026 – Spațiu generos, design premium și recomandări reale de la utilizatori pentru familii care vor confort și stil
Roboți de bucătărie 2026: Top 7 modele care economisesc timp și te ajută să gătești ca un profesionist – pe eMAG
Ești născut în acești ani? În 2026, dorințele tale prind contur, Universul îți oferă daruri neașteptate, capitole vechi se închid definitiv, iar în locul lor apar începuturi noi
Cele mai bune lăzi frigorifice 2026 ca să economisești timp, bani și să eviți risipa alimentară: de la aparat auxiliar la piesă-cheie în case inteligente
Regina criminală, cea mai frumoasă femeie din regat. Cum a schimbat soarta Angliei pentru totdeauna. Ororile descoperite 1000 de ani mai târziu
Top 11 frigidere în 2026: Cele mai bune modele testate și recomandate + ghid practic pentru cumpărare online
Cele mai bune cuptoare cu microunde în 2026 – de la top recomandări la tehnologia de ultimă generație pentru pasionații de gastronomie cu modele de peste 10.000 €
Nu cumpăra o combină frigorifică în 2026 înainte să vezi top 11 modele validate de utilizatori și experți
Un aristocrat milionar de 79 de ani caută o femeie pentru a avea un moștenitor. Condițiile bizare impuse femeii care rămâne cu averea
Reacția dură a lui David Pușcaș față de Ilie Năstase, după ce și-a lăsat fiica pe drumuri: „Horia Brenciu e un tătic de nota 10 pentru fiul adoptiv!” Sfat pentru Charlotte Năstase