8 mituri desfiinţate de pediatru pe care ar trebui să le ştie toţi părinţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Cazul bebeluşilor ce au pierdut, din păcate, lupta cu viaţa după ce au contactat bacteria E-coli ar trebui să ne pună serios pe gânduri.

Se pare că micuţii s-au ales cu această bacterie după ce chiar proprii părinţi le-au dat să mănânce sarmale, deşi aceştia aveau doar câteva luni de viaţă.

Aceste situaţii tragice ne-au arătat, dacă mai era nevoie, încă o dată cât de în urmă sunt părinţii români cu noutăţile din parenting şi că aceştia îşi cresc micuţii aşa cum ştiu că s-a procedat şi cu ei.

Astfel, se ajunge ca părinţii să aplice şi acum – în 2016, leacuri băbeşti ce le pun bebeluşilor viaţa în pericol. Iată 8 mituri desfiinţate de pediatrii pe care ar trebui să le ştie toţi părinţii:

1. Şosetele înmuiate în oţel „scot" răceala din corp

Frecţia cu ţuică îi scade temperatura celui mic. Aşa că oţetul şi ţuica sunt cele două produse pe care trebuie să le folosim atunci când bebeluşul are febră.

Fals. Este adevărat că aşa procedau părinţii noştrii atunci când noi aveam febră, dar este doar un noroc că nu am avut de suferit în urma aplicării acestor leacuri băbeşti. De fapt, oţetul şi ţuica pot provoca arsuri pielii bebeluşului.

Descoperă pe clicksanatate.ro şi alte mituri desfiinţate despre îngrijirea copiilor

Mai multe pentru tine:
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
Cine este și cu ce se ocupă Alina, văduva lui Gabriel Cotabiță. Cum a început povestea de iubire cu artistul: „După concert, i-am dat un mesaj pe Facebook”
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Tragedia ascunsă de la Castelul Corvinilor. Mesajul sfâșietor lăsat în piatră pe limbă de moarte. Blestem sau legendă?
Desertul favorit al Elenei Ceaușescu. Folosea o rețetă secretă de fiecare dată: „Mi-a arătat de la A până la Z”
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!
Alina Pușcău și Jeffrey Epstein. Câți bani i-a trimis miliardarul pedofil mamei celebrului model
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Sfatul Reginei Elisabeta pentru Kate Middleton înainte de a se căsători cu Prințul William, cel care a devenit soțul ei „încăpățânat”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare