3 semne care trădează o anemie

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Durerile de cap care apar periodic şi paloarea pielii pot ascunde o anemie FOTO: Shutterstock

Netratată, anemia poate duce la probleme grave de sănătate. De aceea, pentru a preveni apariţia unor astfel de complicaţii, este bine să recunoşti din timp simptomele bolii.


Medicii au descoperit că există aproximativ 400 de forme de anemie, majoritatea foarte rare. Afecţiunea este caracterizată printr-o reducere sub valorile normale a concentraţiei de hemoglobină (celule care asigură transportul oxigenului în organism).

În cele mai multe cazuri, problema apare din cauza carenţei de fier (anemie feriprivă), a carenţei de vitamina B12 (anemie megaloblastică), a disfuncţiilor glandei tiroide (anemie hemolitică). Dar de vină pot fi şi unele boli cronice, pierderile masive de sânge sau chiar cancerul.

Cu cât este depistată mai devreme, cu atât anemia poate fi tratată mai eficient.

1. Oboseala persistentă

Oboseala cronică şi dificultăţile de concentrare sunt primele semne care ar trebui să ne avertizeze că organismul nostru suferă. Dacă aceste simptome persistă pe durate lungi, trebuie să-ţi faci un banal set de analize de sânge. Un nivel scăzut al hemoglobinei poate confirma diagnosticul bolii.

„Cea mai cunoscută formă a bolii este anemia feriprivă, caracterizată prin încărcarea redusă a hematiilor cu hemoglobină. În acest caz, este vorba de un aport insuficient de fier, prin absorbţie redusă sau prin folosirea lui excesivă de către organism (în cazul femeilor însărcinate). Tratamentul constă în administrarea de fier sau de suplimente cu vitamina C pentru o mai bună absorbţie a acestui mineral“, recomandă medicul de familie Radu Leon George, de la Clinica Leomedica din Bucureşti. 

2. Durerile de cap şi ameţeala

Alte simptome ale anemiei sunt durerile persistente de cap şi ameţelile sau chiar stările de leşin. Acestea pot fi însoţite şi de senzaţia de lipsa de aer, de bătăi neregulate ale inimii, de stări de iritabilitate sau de lipsa poftei de mâncare. În astfel de situaţii este bine să mănânci cât mai multe alimente proaspete cu un conţinut ridicat de fier şi vitamine din grupul B.

Surse bune de fier şi de vitamine sunt ficatul, carnea roşie, carnea de pasăre, ouăle, cerealele şi pâinea îmbogăţite cu fier, orezul, cartofii, morcovii, roşiile, fasolea uscată şi fructele uscate.

3. Atenţie la culoarea pielii!

Paloarea accentuată a pielii, a gingiilor, a unghiilor, a mucoasei pleoapelor, a pliurilor din palme, însoţite de o culoare uşor albăstruie a buzelor sunt o certitudine că anemia s-a instalat.

De asemenea, mai ales în cazul anemiei prin deficit de vitamina B12, pot apărea senzaţia de arsură a limbii. Un semnal de alarmă trebuie să fie şi un aspect neobişnuit de neted, lustruit al limbii.

Mai multe pentru tine:
Cum se prepară salata de ciuperci cu maioneză de post. Rețeta împărtășită de Maica Alexandra de la Mănăstirea Chiroiu. Video
Traumele prin care a trecut Maria, fiica adoptată a lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. După abandonul familiei, a fost la un pas de a fi adoptată, dar iarăși abandonată: „A avut și probleme de sănătate”
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Kate Middleton, superbă alături de Prințul William la un eveniment major. Motivul pentru care a apărut alături de familia regală
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Horoscop 10 martie. Scorpionii fac o greșeală, Capricornii ar putea câștiga mai mulți bani
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne