1 din 3 cazuri de Alzheimer poate fi prevenit. Un gest simplu, de doar 20 de minute, ţine la distanţă această boală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Plimbările pe jos, timp de 20 de minute, de trei ori pe săptămână, reduc considerabil riscul de declanşare a maladiei Alzheimer, afirmă oamenii de ştiinţă de la Universitatea Cambridge.

Cercetătorii eneglezi afirmă susţin că simpla coborâre din autobuz cu o staţie mai devreme şi mersul pe jos până acasă ar putea preveni maladia Alzheimer, ale cărei efecte devastatoare sunt ireversibile.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, o treime dintre cazurile de Alzheimer sunt cauzate de factori care ţin de stilul de viaţă, precum sedentarism, obezitate, fumat, hipertensiune şi educaţie precară, potrivit BBC.

Însă de departe cea mai important factori de risc, dintre cei enumeraţi, este, în opinia, cercetătorilor lipsa activităţii fizice. Aceştia cred că atunci când sunt practicate cu regularitate, exerciţiile asigură un flux constant de sânge bogat în oxigen către creier şi astfel previn crearea plăcilor proteice - depozite de proteine din creier - care declanşează boala.

De aceea, medicii britanici recomandă adulţilor să practice exerciţii fizice - inclusiv grădinărit şi activităţi casnice - cel puţin două ore şi jumătate pe săptămână.

Însă peste două treimi dintre adulţi nu reuşesc să facă acest lucru, iar o cincime sunt incluşi în categoria "persoanelor inactive", care practică mai puţin de 30 de minute de exerciţii fizice pe săptămână.

Potrivit cercetătorilor britanici, dacă o persoană începe să practice exerciţii fizice cu regularitate, acea persoană devine mai înclinată să mănânce sănătos şi să renunţe la fumat, reducându-şi riscul de demenţă.

Prin simpla combatere a lipsei de activitate fizică se va reduce nivelul de obezitate, hipertensiune şi diabet, iar unii oameni vor putea preveni dezvoltarea demenţei", a explicat prof. Carol Brayne de la Universitatea Cambridge.

Studiul britanic, publicat în revista Lancet Neurology, a avut la bază 30 de studii anterioare care au cercetat legăturile dintre demenţă şi diverşi factori ce ţin de stilul de viaţă.

Lipsa exerciţiilor fizice a contribuit la apariţia a 22% din totalul cazurilor analizate, depăşind de două ori oricare alt factor de risc. 

Statisticile arată că un adult din trei, din rândul persoanelor de peste 65 de ani, va dezvolta demenţă. În România, estimările sugerează că boala Alzheimer afectează aproximativ 200.000 de persoane.

Deocamdată nu există niciun tratament contra acestei maladii neurodegenerative, care este progresivă şi generează o serie de efecte negative şi asupra familiilor pacienţilor.

Mai multe pentru tine:
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Destinații subestimate din Europa și mai puțin aglomerate. O americancă spune că s-ar întoarce oricând: „Am fost imediat fermecată”
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Ce s-a întâmplat cu fiica prezentatoarei Teo Trandafir. Maia împlinește 22 de ani și apare extrem de rar în public FOTO