Procesul lui Ion Antonescu, justiţie comunistă de mascaradă (I)
0Completul de judecată care l-a condamnat pe mareşal la moarte avea în componenţă, drept „judecători populari”, doi muncitori şi un plugar, iar unul dintre „acuzatorii publici” era un fost chelner la „Capşa”
Personalitate complexă, dar stăpânită până la exces de atitudini contradictorii, Ion Antonescu rămâne, de peste o jumătate de veac, unul dintre cele mai controversate personaje ale istoriei noastre contemporane. Fără să fie un politician ales prin vot de popor, ci un militar de carieră care s-a declarat, până în ultima clipă, „omul ţării”, prin deciziile pe care le-a luat după ce a ajuns în fruntea statului, Ion Antonescu a influenţat dramatic poziţionarea, până atunci evazivă, a României în timpul celui de-al doilea război mondial şi destinul ei în deceniile viitoare. Naţionalist de paradă sau patriot? Geniu al negocierii sau dictator sângeros? Vândut Germaniei hitleriste sau erou al luptei împotriva expansiunii Uniunii Sovietice? Când a greşit şi când nu Ion Antonescu?
Atunci când, în timpul răscoalei de la 1907, fiind tânăr sublocotenent care conducea un mic detaşament de roşiori, a reuşit, fără să tragă nici un glonţ, să-i convingă pe ţăranii furioşi să nu intre în Galaţi? Sau când, pe 12 martie 1907, a ordonat, tot la Galaţi, deschiderea focului împotriva unui grup de 200 de ţărani, care se duceau la negocieri, şi a ucis 12 dintre ei?
Când, propus fiind de Horia Sima, a acceptat, la 4 septembrie 1940, ca regele Carol II să-i încredinţeze mandatul de fomare a unui guvern de uniune naţională? Sau când a făcut în loc un guvern dictatorial, xenofob şi progerman, apoi l-a somat pe rege să-i acorde puteri depline, să suspende Constituţia, să dizolve Parlamentul, să cedeze tronul fiului său Mihai şi să plece din ţară?
Când, la 14 septembrie 1940, a fost de acord să proclame „Statul naţional-legionar Român”, numindu-l pe Horia Sima, succesorul lui Corneliu Zelea Codreanu, ca vicepreşedinte al consiliului de miniştri, aprobând tacit asasinarea liderilor politici Nicolae Iorga, Virgil Madgearu, Gheorghe Argeşeanu şi Victor Iamandi sau masacrul de la Jilava , (în care au fost ucişi 64 de deţinuţi, toţi foşti demnitari) şi mai apoi, folosindu-se de legionari ca să-şi regleze nişte conturi personale? Sau când, în 1941, s-a dus la Berlin, ca să-i ceară ajutorul lui Hitler pentru înlăturarea legionarilor de la guvernare şi dobândirea puterii absolute, după care i-a decimat, în urma rebeliunii din ianuarie 1941, şi a abrogat denumirea de „Stat naţional-legionar”, interzicând orice activitate politică?
Când, între 1916 şi 1918, din funcţia de şef de stat major al generalului Prezan, a conceput planurile de apărare a Moldovei faţă de invazia trupelor germane conduse de feldmareşalul Makensen? Sau cînd a decis intrarea României în al Doilea Război Mondial de partea puterilor Axei, pe baza promisiunilor lui Hitler că teritoriile româneşti pierdute în 1940 ca urmare a dictatului de la Viena şi Pactului Ribbentrop-Molotov vor fi retrocedate României sub presiunile Germaniei?
Când a ordonat oştirii române să treacă Prutul, atacând Uniunea Sovietică, alături de Germania şi de aliaţii acesteia? Sau când , după ce a fost implorat de fruntaşii partidelor istorice să oprească trupele la graniţa recunoscută a României, a optat pentru continuarea războiului dincolo de Nistru, împotriva bolşevismului rus, participând la catastrofala ofensivă asupra Odessei şi la înfrângerile de la Moscova şi Stalingrad, în timpul cărora au murit peste o jumătate de million de soldaţi şi de ofiţeri români?
Când, între septembrie 1942 şi august 1944, a încercat să găsească o cale de a ieşi din conflict şi de a încheia o pace separată cu duşmanul? Sau când, în aceeaşi perioadă, a dispus , prin „ordine speciale”, „curăţirea terenului”, adică deportarea în Transnistria şi exterminarea a sute de mii de cetăţeni români, evrei şi ţigani, declarând: „(…) nu mă gândesc la om; mă gândesc la interesele generale ale neamului românesc”?
Doi ani, deţinut în URSS
Cert este că, la 24 iunie 1944, PNŢ, PNL, PSD şi PCR au hotărât să formeze o coaliţie naţională, numită „Blocul Naţional Democrat”, care avea ca principale obiective răsturnarea regimului Antonescu, încheierea armistiţiului cu Naţiunile Unite şi readucerea unui regim democratic în România. Regele Mihai I a fost de acord ca, dacă Ion Antonescu refuză să semneze actul armistiţiului, acesta să fie înlăturat prin forţă. Fiindcă Antonescu nu este de acord, la 23 august 1944, regele Mihai îl destituie şi dispune ca mareşalul să fie arestat. Ion Antonescu este predat apoi sovieticilor, este deţinut aproape doi ani în URSS şi readus în ţară, pentru a fi judecat.
Rămâne, pe mai departe, misiunea istoricilor să elucideze acest caz, să emită şi să-şi susţină propriile adevăruri. Noi ne vom mărgini să prezentăm modul în care „Adeverul”, sub direcţiunea lui B. Brădişteanu şi în bătaia uraganelor politice de atunci, a reflectat, în mod evident partizan, procesul-spectacol intentat de comunişti împotriva „lotului Antonescu”, în urma căruia „Mareşalul” a fost executat în „Valea piersicilor”, de la Fortul Jilava”, în data de 1 iunie 1946.
„Dragoste şi credinţă” pentru Hitler
În ediţia din 18 aprilie 1946, „Adeverul” citează ”documente revelatoare publicate de oficiosul Partidului Comunist”, despre „Relaţiile dintre Antonescu şi Hitler”. „Scânteia” din aceeaşi zi ridică pe tapet extrase din corespondenţa celor doi, din care reiese că Hitler îi cerea lui Antonescu „carne de tun” şi că ultimul i s-a pus total la dispoziţie. În iunie 1941, Antonescu îi trimisese un raport, confirmând „dragostea şi credinţa” care-l legau de Hitler. Fuhrerul îi va răspunde la 27 iulie 1941:„Excelenţa Voastră, în primul rând permiteţi să vă exprim mulţumirile pentru scrisoarea Dvs din care am putut deduce perfecta noastră unitate de vederi şi hotărârea Dvs de a lua parte cu Germania la acea luptă, care decide soarta Europei pentru câteva secole. Ştiu, domnule general, că această hotărâre este hotărârea Dvs; acesta este energia Dvs, voinţa Dvs, curajul Dvs. (...) V-aş fi foarte recunoscător ca, imediat după ce nu va mai fi necesară apărarea la Nistru, de pe urma atacului pornit din NV de gruparea sudică a armatei, să treceţi cu trupele Dvs la atac în regiunea la SV de Bug, asumându-vă şi paza acelei regiuni”. La 17 august 1941, Antonescu îi răspunde:„Brigada română de tancuri, ale cărei pierderi n-au putut fi încă înlocuite, va lua parte la lupte cu unităţile care vor putea fi reorganizate după terminarea operaţiunilor din faţa Odesei, la care iau parte”.
„Tribunalul Poporului”
3 mai 1946. Rubrica „Ultima oră” găzduieşte articolul „Procesul marilor criminali de război. Ion şi Mihai Antonescu vor fi judecaţi de Tribunalul Poporului ”, începând cu data de 6 mai. Lotul „marilor criminali de război şi vinovaţi de dezastrul ţării” cuprinde 34 de persoane, care vor fi judecate pe baza legii 312/1945. Actul de acuzare însumează 200 de pagini. „Complexul de judecată va fi prezidat de d. Al. Voitinovici, magistrat, asistat de d. Bâlcu Constantin, magistrat, şi compus din următorii judecători populari: Niţă Vasile, muncitor; Ioviţă Dumbravă, plugar; Nicolae Dinulescu, asistent universitar; Dragomirescu Remus, avocat; Titulescu Constantin, muncitor; Lăpuşneanu Constantin, profesor. Acuzarea va fi susţinută de d-nii: Vasile Stoica ( avocat, n.n.), acuzator public şef, Dobrian Constantin, procuror şef, şi Dumitru Săracu, acuzator public”. Ultimul era muncitor şi lucrase chelner la „Capşa”.
„Îmi iau toată răspunderea”
4 mai 1946. În editorialul intitulat „Procesul”, „Adeverul” combate cu convingere: „Un an şi jumătate a trecut de când poporul român, strâns unit prin toţi factorii săi de răspundere în jurul Regelui ţării, a înlăturat dela conducerea ţării pe dictatorul improvizat şi pe acoliţii săi. În alte părţi, dictatorii pentru a pune mâna pe putere s-au dedat la o acţiune demagogică, graţie căreia au reuşit să zăpăcească minţile şi să atragă de parte lor o parte din populaţie . Dar pe ce temei de drept a putut pune mâna pe putere Ion Antonescu? El a fost instalat în postul său de un alt dictator prin călcarea legilor fundamentale ale ţării. N-avea în jurul său pe nimeni. O singură scrisoare de recomandare îi prezenta candidatura pentru traducerea românească a cuvintelor Fuhrer sau Duce, o recomandaţie din partea lui Hitler care prin el vroia să pună mâna pe ţara românească. Odată instalat în scaunul aproape domnesc, cu o îngâmfare care-l făcea să dispreţuiască toate sfaturile tuturor bărbaţilor încercaţi ai ţării, el s-a înconjurat cu unelte gata să-i primească sudălmile şi să-i execute ordinele, socotite ca venite dintr-o inspiraţie quasi-divină. El singur a hotărât să trimită ţara într-o aventură menită să devină cea mai grozavă catastrofă pentru un neam întreg. Îmi iau toată răspunderea era fraza stereotipă cu care amuţea pe oricine încerca să-i prezinte cea mai mică obiecţie, faţă de hotărârile lui de unul singur. Chiar în ultimele zile ale conducerii sale, când şi orbii trebuiau să vadă cum ţara se apropia de dezastru, el a avut inconştienţa să conteste factorului suprem dreptul de a-şi spune cuvântul asupra celor ce erau de făcut pentru salvarea naţiunii. Răspunderea o port eu şi deci eu voi decide, a fost singura lui lozincă. M.S. Regelui nu-i mai rămăsese altă soluţie decât să salveze El ţara printr-un gest energic. A sosit acum momentul când Ion Antonescu se vede în faţa realizării practice a nesăbuinţei sale pretenţii. Singur şi-a asumat răspunderea: Ţara e chemată să i-o aplice. Lui şi tuturor acelora cari s-au crezut acoperiţi de dânsul şi i-au pus la dispoziţie colaborarea lor. În procesul în care începe Luni, vom avea un număr mic de acuzaţi şi o întreagă ţară ca parte civilă. Acuzatori publici în şedinţă vor fi numai trei; dar în afara judecătoriei din Ştirbei Vodă, milioane de oameni, din sate şi din oraşe, din bordee şi din palate, din uzine şi de pe ogoare, vor participa la acest proces, chemat să aducă sancţiunea pentru nenumăratele, pentru imensele suferinţe deslănţuite de un singur om asupra unui popor întreg”.
„Criminali de război şi vinovaţi de dezastrul ţării”
În aceeaşi ediţie, articolul apărut la rubrica „Cronica internă” nuanţează: „Procesul Antonescu, un vast proces politic”: „Tribunalul poporului are fiinţă legală până la 1 iunie. Procesul lui Ion şi Mihai Antonescu, ca şi al celorlalţi care vor fi judecaţi cu începere de Luni, încadraţi fiind şi sub acuzarea de criminali de război şi sub aceea de vinovaţi de dezastrul ţării, va fi deci ultimul. El va încheia acest capitol al istoriei noastre politice (...) La lungimea excepţională a actului de acuzare se adaogă o cantitate imensă de dosare, care cuprind piese extrem de importante. În mod firesc, procesul lui Antonescu şi al miniştrilor săi are, spre deosebire de procesele de până acum, un amplu aspect politic, în sensul că va pune în discuţie toate evenimentele din toamna lui 1940 şi până la 23 August 1944, aducând, desigur, precizări asupra poziţiei pe care în acest răstimp au avut-o factorii politici importanţi ai ţării”. Promisiunea că Tribunalul Poporului se va desfiinţa după acest proces nu se va adeveri. „Maşina de tocat” a comuniştilor va mai avea multă treabă.
„Dumnezeu să ajute Majestăţii Sale, ţării şi mie!”
„Ultima oră” prezintă „Documentele trădării lui Antonescu. Senzaţionale destăinuiri în preziua procesului”. După dictatul de la Viena, România fusese ciopârţită, prin cedarea Ardealului de nord. Antonescu primise puteri depline din partea regelui şi, aparent, se străduia să alcătuiască un guvern de uniune naţională. Dar, în paralel, purta negocieri secrete cu Fabricius, ministrul Germaniei la Bucureşti, cu Horia Sima şi cu Veturia Goga, „faimoasa văduvă, care a jucat un rol atât de trist în pregătirea regimului de dictatură nazistă în România”. „Între timp, Carol abdică. Antonescu depune în faţa regelui Mihai jurământul, după o formulă care a uimit pe toată lumea şi a arătat intenţiile lui dictatoriale: Dumnezeu să ajute Majestăţii Sale, ţării şi mie!, aceasta era formula care pune alături de Rege –mai târziu s-a văzut mult deasupra Regelui-pe omul care întâi s-a numit şef al statului, ca apoi, imitând pe Hitler, Mussolini şi pe Franco, să ia titlul de conducător”. Antonescu îşi face guvernul. Dar nu unul de unitate naţională, ci unul cu legionarii conduşi de Horia Sima. „Horia Sima e vicepreşedintele consiliului, iar camarazii săi ocupă departamentele principale. Toate resorturile vieţii de stat sunt la dispoziţia legionarilor, însuşi Antonescu şi prietenii săi sunt prizonierii legionarior. Începe acea perioadă nenorocită a guvernului legionar: anarhie, jafuri, asasinate”. După asasinarea de către legionari a lui Nicolae Iorga, Virgil Madgearu şi Victor Iamandi, Himmler îi trimite o scrisoare lui Horia Sima: „În prima epocă a preluării puterii, au fost traşi la răspundere şi împuşcaţi de către mişcare –în afara Justiţiei de stat oamenii şi adversarii regimului- situaţie similară cazului legionarilor. O asemenea măsură este justă”. Antonescu cedează Ardealul şi permite trupelor motorizate germane să pătrundă în ţară. Astfel, „România devine punctul de plecare al expediţiei Germaniei în Balcani şi o bază importantă pentru pornirea războiului contra Uniunii Sovietice”.
Antonescu cere ziare
Tot pe ultima pagină, „Adeverul” dezvăluie „Cum îşi petrec timpul Antoneştii şi ceilalţi arestaţi”: Lista avocaţilor solicitaţi de acuzaţi „ cuprinde aşii baroului din judeţul Ilfov”, iar, într-o cameră special amenajată, acuzaţii au luat contact cu apărătorii lor. „Toţi cei arestaţi se află în perfectă stare de sănătate, ba unii din ei sunt chiar bine dispuşi. Cei aproape doi ani pe care i-au petrecut în lagărele de internare n-au lăsat nici o urmă asupra lor. (...) Faţă de avocaţii lor şi celelalte persoane ce au putut lua contact cu ei, arestaţii, în special fostul mareşal şi ajutorul lui, Mihai Antonescu, şi-au arătat curiozitatea de a cunoaşte în amănunţime prefacerile sociale şi felul în care s-a trecut de la regimul totalitar la regimul democrat. Dorinţa lor a fost să li se pună la dispoziţie colecţiile ziarelor apărute după 23 august 1944, ca să poată urmări mai bine aceste evoluţii. Deasemenea, s-au interesat de anterioarele procese ale criminalilor de război şi de soluţiile ce au căpătat acele procese”. „La închiderea ediţiei”: „După procesul Antoneştilor, un nou lot de foşti miniştri vor fi judecaţi. Guvernul va cere extrădarea lui Horia Sima şi a celorlalţi fruntaşi legionari”: „ Lotul care va fi judecat Luni 6 mai, e numai primul grup al marilor criminali de război şi vinovaţi de dezastrul ţării, şi nu ultimul, cum s-a grăbit să anunţe un ziar de eri”, precizează prof. Petre Constantinescu Iaşi, ministrul informaţiilor.