Patronul Green Hours explică exhaustiv contextul arestării sale pe Facebook

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Voicu Rădescu (dreapta), alături de regretatul Johnny Răducanu FOTO Mediafax

Patronul clubului Green Hours, Voicu Rădescu a oferit o declaraţie publică pe pagina oficială de Facebook în privinţa arestării sale preventive pentru evaziune fiscală. El a dorit să facă acest lucru pentru a clarifica situaţia în faţa artiştilor, a publicului şi a presei.

Rădescu face în declaraţia sa un istoric a implicării sale în Green Hours şi aduce în lumină contextul în care a fost acuzat de evaziune fiscală, povestind cum în 2011 a externalizat activitatea de bar către două persoane. 

„Obligaţia lor principală, prin contract, în schimbul beneficiului reieşit din activitatea de alimentaţie publică pentru care aveau exclusivitate, era plata chiriei pe care, în acord, am fixat-o, precum şi a unei proporţii agreate din cheltuielile administrative ale clădirii din Calea Victoriei 120. De asemenea, între obligaţii intră păstrarea specificului şi a personalităţii clubului Green Hours, ce funcţiona acolo de peste 16 ani.

Din păcate, la câteva luni de la semnarea contractului, derularea colaborării a început să înregistreze sincope. Repetate întîrzieri de plată a chiriei de către Green Fusion au dus la mari dificultăţi financiare pentru Green Hours, inclusiv şi mai ales în sensul achitării datoriilor de chirie către locatorul principal al clădirii (...mai tîrziu am aflat că nu eram singurul în această situaţie, plata cu întîrziere a obligaţiilor asumate prin contract reprezentînd de fapt un mod de lucru al partenerilor mei)”, arată Voicu Rădescu în declaraţia sa. 

Iată o parte din declaraţia lui Voicu Rădescu (paragrafele cu bold sau italice sunt sublinierea „National Post”). Documentul complet poate fi citit pe pagina oficială de Facebook de la Green Hours. 

CONTEXT: 

Cu trecerea anilor mi-a fost tot mai greu să mă ocup de conducerea efectivă atît a barului, cît şi a evenimentelor de teatru şi muzicale din Green Hours drept pentru care am apelat pe rînd la diverşi prieteni/cunoscuţi cărora le-am încredinţat pentru intervale mai lungi sau mai scurte de timp activitatea de alimentaţie publică. La începutul lui 2011 am început să caut însă o soluţie prin care să externalizez activitatea de bar către o firmă specializată, iar personal să continui să mă ocup numai de evenimentele artistice şi culturale.

În aceste împrejurări i-am întîlnit pe Florentina Racoviţeanu, ce mi-a fost prezentată ca o persoană ce dispune de experienţa şi calificările necesare, (lucrase anterior ca manager în mai multe baruri, între care, ultimul, Tago Mago, tocmai îşi încetase activitatea) şi pe Daniel Emanoil Gregory (Hardilă), de care ştiam că este patronul mai multor cluburi şi baruri cunoscute în Bucureşti (El Comandante, El Dictador, El Grande Comandante, La Historia, Junior etc). 

Aceştia s-au arătat interesaţi de preluarea activităţii de bar a Green Hours şi mi-au propus o formă de contract de subînchiriere a spaţiilor, strict pentru desfăşurarea activităţilor de bar. Am „bătut palma” cu aceştia şi de la sfîrşitul lui februarie 2011, au început să conducă efectiv şi să gestioneze activitatea de bar şi apoi toată “bucătăria” clubului, scop în care au înfiinţat SC Green Fusion SRL. 

Obligaţia lor principală, prin contract, în schimbul beneficiului reieşit din activitatea de alimentaţie publică pentru care aveau exclusivitate, era plata chiriei pe care, în acord, am fixat-o, precum şi a unei proporţii agreate din cheltuielile administrative ale clădirii din Calea Victoriei 120. De asemenea, între obligaţii intră păstrarea specificului şi a personalităţii clubului Green Hours, ce funcţiona acolo de peste 16 ani.

Din păcate, la câteva luni de la semnarea contractului, derularea colaborării a început să înregistreze sincope. Repetate întîrzieri de plată a chiriei de către Green Fusion au dus la mari dificultăţi financiare pentru Green Hours, inclusiv şi mai ales în sensul achitării datoriilor de chirie către locatorul principal al clădirii (...mai tîrziu am aflat că nu eram singurul în această situaţie, plata cu întîrziere a obligaţiilor asumate prin contract reprezentînd de fapt un mod de lucru al partenerilor mei).

Am avut de purtat totodată, numeroase discuţii privind necesitatea subordonării activităţilor de alimentaţie publică celor culturale, pe timpul evenimentelor din Green, nefiind dispus (din respect pentru artişti şi pentru public), să fac compromisuri pe această temă. 

Am ajuns astfel, încet, prea încet - după discuţii, notificări şi intervale scurte de timp în care părea că relaţiile noastre se vor normaliza - la concluzia, comunicată „partenerilor de afaceri”, că voi înceta colaborarea. 

Mi-am asumat se pare, astfel, să îi devin indezirabil domnului Daniel Emanoil Gregory, personaj altfel în plină expansiune, lăsînd să se înţeleagă că se bucură de relaţii şi protecţie din partea unor persoane influente din mediile de afaceri şi politic... În plus, e vizibil pentru mine acum, locaţia Green Hours devenise un subiect de interes mai mare decit crezusem..

[...]

Cu prietenie,

Voicu Rădescu

PS: Mulţumesc pentru gura de oxigen pe care am primit-o prin reacţiile artiştilor, publicului şi mass media, de care am aflat joi, în momentul în care am fost eliberat, după cele 24 de ore de arest.

MERGEM MAI DEPARTE! 

3 septembrie 2012

Mai multe pentru tine:
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Cine este Cristian Rizea, cel din cauza căruia Dan Capatos ar fi fost dat afară de la Antena Stars. Fostul politician a fost implicat în mai multe scandaluri
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Viața plină de suspans a Sorinei Docuz. Cum l-a sedus pe Negoiță și cum a ajuns protejata lui Ciolacu. A pozat în sânii goi la 16 ani, pentru revista FHM