Vremea vineri, 11 octombrie. Se răceşte în cea mai mare parte a ţării şi sunt aşteptate ploi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sunt așteptate ploi în prima parte a zilei în sud-vestul Olteniei, Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, iar apoi și în restul țării. Administrația Națională de Meteorologii anunță că maximele se vor încadra în general între 18 şi 29 de grade.

Temperaturile maxime se vor încadra între 18 și 29 de grade Foto: Arhivă

Vineri, 11 octombrie, temperaturile maxime se vor încadra în general între 18 și 29 de grade, iar cele minime între 6 și 16 grade, ușor mai ridicate pe litoral, spre 17 grade. Dimineața și noaptea, pe arii restrânse, va fi ceață.

În vestul, centrul și nordul țării, valorile termice vor fi în scădere față de intervalul precedent, în timp ce în restul zonelor temperaturile vor fi în continuare cu mult mai mari decât cele normale datei.

Cerul va avea înnorări și va ploua, în prima parte a intervalului în sud-vestul Olteniei și local în Banat, Crișana, Maramureș și în Transilvania, iar seara și noaptea în restul zonelor. Vor fi mai ales averse, pe arii restrânse se vor semnala descărcări electrice, iar cantitățile de apă, cu precădere în sud-estul țării, local vor fi de 10-15 l/mp și izolat vor depăși 20-25 l/mp.

Meteorologii susțin că vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări noaptea în Moldova, estul Munteniei și în cea mai mare parte a Dobrogei, unde vor fi rafale în general de 50-55 km/h, dar de scurtă durată și în timpul ploilor.

Prognoza meteo în București

Vremea în Capitală se va menține cu mult mai caldă decât normalul perioadei. „Temperatura maximă va fi de 28...29 de grade, iar cea minimă de 13...14 grade”, a transmis ANM. 

Cerul va fi variabil, cu înnorări seara și noaptea când vor fi averse și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în timpul ploilor.

Mai multe pentru tine:
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Marina Almășan, la Judecătorie de mână cu noul iubit, Sorin Mărcuș: „A vrut s-o susțină în caz că venea Georgică Cornu” De ce a lipsit omul de afaceri timișorean de la ultima înfățișare
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Unde studiază fiica lui Victor Ponta și a Dacianei Sârbu. Ce căuta Irina, de fapt, în Abu Dhabi
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
Secretele chiftelelor perfecte din cartofi. Preparatul ideal pentru mesele de Postul Paștelui