Vremea pe patru săptămâni. Ce fenomene ne așteaptă de 1 Mai și care sunt zonele lovite de ploi abundente

0
Publicat:

Ploi puternice anunță meteorologii în următoarele 4 săptămâni, iar furtunile nu vor lipsi din peisaj. Vreme capricioasă vom avea și de 1 Mai, când sunt prognozate temperaturi mai scăzute față de normalul perioadei.

Nu scăpăm de ploi nici în următoarele 4 săptămâni FOTO Shutterstock

 Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), care a publicat estimările meteorologice în perioada 24 aprilie-22 mai, în săptămâna 24 aprilie – 1 mai valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României, dar cu o abatere termică negativă ușor mai accentuată în regiunile vestice și nordvestice. Regimul pluviometric va fi excedentar în toate regiunile, dar mai ales în cele sud-estice.

În săptămâna 1 mai – 8 mai temperaturile medii vor fi ușor mai coborâte de cât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.

Se încălzește după data de 8 mai

În săptămâna 8 – 15 mai temperatura medie a aerului va avea valori apropiate de cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Regimul pluviometric va fi local deficitar în regiunile nord-estice, centrale și sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.

În săptămâna 15 – 22 mai mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

Precipitațiile se extind

Avem vreme capricioasă în continuare. Ploile se vor extinde în mai multe regiuni ale țării în zilele următoare, iar temperaturile vor scădea considerabil. De săptămâna viitoare, un nou episod de vreme rea pune stăpânire pe România.  

Duminică se anunță o vreme mai bună, când temperaturile vor depăși ușor 20 de grade Celsius.

"Ne vom afla și în acest weekend sub influența unui ciclon centrat în zona Mării Negre care va determina apariția averselor în partea de sud, de centru, de est a teritoriului și pe arii mai restrânse în rest.  Maximele, de la 12-13 grade Celsius la cel mult 17-18 grade Celsius, posibil mai ridicate de atât, 21 grade Celsius în partea de sud a teritoriului. Cel mai probabil, luni ar putea fi mai cald în acele zone. De săptămâna următoare, un front atmosferic va traversa teritoriul țării noastre de la vest către est și va determina precipitații pe arii mai restrânse, sub formă de ploi și cantități mai însemnate de apă iar în zonele montane precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare în condițiile în care sunt semnale, la momentul acesta, că de marți s-ar răci în toate zonele, astfel încât temperaturile foarte probabil să fie mai scăzute decât în mod normal în a avea la această dată. Vorbim de maxime de la 7-8 grade Celsius, până la cel mult 15-16 grade Celsius ", a precizat meteorologul Alina Șerban, la antena3.ro  

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top 7 prăjitoare de pâine 2026 – Ghid complet pentru dimineți perfecte și alegeri fără regrete
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Victorie în instanță pentru Niculina Stoican, acuzată de plagiat de către Olguța Berbec. Artista a transmis primul mesaj: „Am încercat să rămân demnă și să lupt pentru a-mi apăra numele și munca”
Funcționara a izbucnit în râs când a auzit cum o cheamă pe fiica ei. Ce a trăit Larisa Udilă la Evidența Populației: „Mi-au spus că nu se poate înregistra. Am plecat plângând”
Top 7 sandwich makere 2026: Transformă gustările acasă în adevărate delicii gourmet, rapid și fără efort
Cu cine este căsătorită Karina Pavăl, milioanara de 33 de ani care a cumpărat Carrefour România. Legătura cu firmele care au tranzacționat afacerea de peste 800 de milioane de euro
Nimfomana de la Palat. Deși soțul încerca s-o satisfacă, apetitul Ducesei atinsese cote nebănuite și apela la ”ajutoare”
Desertul delicios din Ardeal de care nu te vei mai sătura. Cum se pregătește rapid și ușor faimosul lichiu cu prune
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie