Vremea, joi 27 martie. Se anunță ploi în cea mai mare parte a țării

0
Publicat:

Vremea începe să se mai încălzească, însă sunt aşteptate ploi în cea mai mare parte a ţării. Temperaturile maxime se vor situa între 10 şi 21 de grade, iar cele minime între 0 şi 12 grade.

Umbrela va fi un accesoriu necesar în aceste zile FOTO: Adevărul (arhivă)

Vremea va fi apropiată de normalul termic al perioadei în regiunile sudice şi sud-estice, iar în celelalte regiuni va deveni mai caldă decât în mod obişnuit. Pe parcursul zilei, cerul va fi variabil şi doar izolat va ploua slab în sudul teritoriului, iar la altitudini mari la munte vor fi precipitaţii mixte.

Noaptea, înnorãrile vor cuprinde jumătatea de vest a ţării şi va ploua pe arii relativ extinse, iar în rest cerul va fi temporar noros. Vântul va sufla moderat, cu intensificări în majoritatea zonelor, cu viteze mai mari în Banat, Moldova şi în sudul Transilvaniei (55...65 km/h), dar şi în zona montană înaltă, unde rafalele vor depăşi 80...90 km/h.

Temperaturile maxime se vor situa între 10 şi 21 de grade, iar cele minime între 0 şi 12 grade, uşor mai mari în Dealurile de Vest. Izolat în depresiuni şi în regiunile extracarpatice va fi ceaţă. Presiunea atmosferică va fi în scădere.

În Capitală, valorile termice se vor situa în jurul celor specifice datei, astfel că temperatura maximă va fi de 14...16 grade, iar cea minimă de 4...6 grade. Cerul va avea înnorări temporare, iar în prima parte a zilei va ploua slab. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare ziua (viteze în general de 40...45 km/h). Presiunea atmosferică va fi în uşoară scădere, potrivit observatornews.ro.

La munte, vremea va deveni mai caldă decât în mod obişnuit pentru această dată. Cerul va fi variabil în timpul zilei şi doar izolat va ploua slab în masivele sudice. Noaptea, înnorările se vor extinde treptat şi va ploua mai ales în Carpaţii Occidentali şi în vestul Carpaţilor Meridionali. La altitudini mari vor fi precipitaţii mixte. Vântul va avea intensificări temporare, cu viteze de 55...65 km/h, iar pe creste rafalele vor depăşi 80...90 km/h.

Județele care intră sub Cod galben de ploi și vijelii

  Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod galben pentru județele Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Caraș-Severin și parțial Hunedoara, unde sunt așteptate ploi însemnate cantitativ până vineri, ora 12:00.

În aceste zone, cantitățile de apă vor ajunge la 40-60 l/mp, iar în unele locuri pot depăși aceste valori. De asemenea, ploile vor avea caracter torențial și pot fi însoțite de descărcări electrice.  În plus, ANM a emis și o informare meteorologică valabilă pentru întreaga țară, până sâmbătă, ora 18:00. Vor fi perioade cu precipitații în toate regiunile, iar în sud-vestul țării și în Carpații Meridionali se pot acumula peste 50-70 l/mp.

Începând de joi după-amiază, vântul va deveni puternic în jumătatea de sud a țării, unde rafalele vor atinge 40-60 km/h, iar pe crestele munților vor depăși 70-80 km/h.

Autoritățile îi sfătuiesc pe cetățeni să fie prudenți și să evite deplasările în zonele afectate de vreme rea.

Mai multe pentru tine:
Biserica din Capitală care ascunde un secret despre Arsenie Boca. Dan Negru, dezvăluiri surprinzătoare: „E lăsat aici. Să vi-l arăt”
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Bancnota de 2.000 de lei cu eclipsa totală de Soare din 1999 a devenit o adevărată comoară. Cu cât se vinde în 2026
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică