Vremea de luni, 4 august. Sunt aşteptate ploi în mai multe zone din ţară. Cod galben de caniculă în opt județe

0
Publicat:

Meteorologii anunță că luni, 4 august, sunt aşteptate ploi în cea mai mare parte a ţării. De asemenea, este emis un cod Galben de caniculă, valabil între orele 12:00 și 21:00.

Avertizarea de Cod galben de caniculă și disconfort termic ridicat este valabilă în opt județe și în municipiul București.

Luni, în sud-estul Olteniei, în sudul și în estul Munteniei, precum și în sud-vestul Dobrogei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge sau va depăși ușor pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 35...36 de grade”, potrivit ANM.

Cod galben de caniculă Foto: ANM

Meteorologii mai transmit că, luni, în sud-vestul Olteniei, în Banat, Crișana, Maramureș, Transilvania, nordul Moldovei și zona subcarpatică a acestei regiuni, precum și la munte valorile diurne vor scădea față de duminică și vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin accentuarea temporară a înnorărilor, averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelii (rafale în general de 50...60 km) și grindină. Local vor fi cantități de apă de 20...25 l/mp și pe arii restrânse de peste 30....40 l/mp.

În restul teritoriului, maximele vor fi comparabile cu cele din intervalul anterior, caracterizând în continuare o vreme călduroasă, local caniculară din orele amiezii în sud și sud-est, unde disconfortul termic va fi ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, vântul va sufla slab și moderat iar ploi de scurtă durată și descărcări electrice vor fi doar pe alocuri.

Temperaturile maxime se vor încadra între 25 și 36 de grade, iar cele minime se vor situa între 11 și 23 de grade. Spre sfârșitul intervalului, izolat va fi ceață.

De asemenea, hidrologii au emis un Cod galben de viituri rapide pe râurile mici şi creşteri de debite pe unele râuri din bazinele hidrografice Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crişul Repede, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş şi Bârzava, valabil de duminică, ora 20:00, până luni, ora 12:00.

Vremea în București

Pe 4 august, vremea va deveni caniculară, disconfortul termic va crește, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități în Capitală. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 35 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20 de grade.

Vremea pe litoral 

Vremea va fi în general frumoasã şi caldã și pe litoral. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat cu uşoare intensificãri ziua. Temperaturile maxime se vor încadra între 29 şi 32 de grade, iar cele minime între 21 şi 23 de grade. 

Temperatura apei mãrii va avea valori de 23...24 de grade.

Mai multe pentru tine:
Alimentul care nu trebuie să lipsească din farfuriile românilor. Dr. Virgiliu Stroescu îl recomandă în fiecare zi: „Ne curăță și ne vindecă tot organismul”
Prințesa Rajwa a dus moda din Iordania la Palatul Elysée din Paris! Întâlnire istorică cu Brigitte și Emmanuel Macron
Cauza morții bateristului Marius Keseri de la Direcția 5. Prietenii rup tăcerea. „Boala cumplită îl schimbase, nu-l mai recunoșteai. Venea la biserică să se roage”. Ultimele fotografii
Consilierul prezidențial Ludovic Orban nu crede că PSD va fi reformat cu Grindeanu la conducere. Ce spune despre o posibilă numire ca director SRI
Nicușor Dan: „Avem obligația să combatem prin toate mijloacele discursul antisemit”, după ce a contestat legea privind combaterea antisemitismului
Femeile care au înfruntat foamea, frica și moartea: adevărul despre cum a distrus Uniunea Sovietică Moldova anilor ’40
Zodiile care vor da nas în nas cu fericirea în această toamnă. Acești nativi vor plânge de bucurie
Un obiect unic pe teritoriul fostei provincii romane Dacia, descoperit la Turda
Eduard, un copil de 10 ani, crescut de bunici și abandonat de părinți, luptă pentru viață! A vomitat sânge și are nevoie de o operație urgentă la inimă. AJUTĂ ȘI TU!
I-a donat propriul rinichi, dar n-a fost invitată la nunta Selenei Gomez. Cum explică donatoarea trădarea
Maria Buză are un meniu de poveste. Actrița mănâncă o dată pe zi: „Dacă este curat prin frigider, rămân nemâncată”