Vreme capricioasă de 1 aprilie. Temperaturi peste medie, dar și averse în toată țara

0
Publicat:

Va fi vreme caldă marți, 1 aprilie, dar instabilă. De Ziua Păcălelilor, temperaturile vor fi peste media normală pentru această perioadă, însă ploile vor fi prezente în mai multe regiuni din țară.

Vremea va fi instabilă marți. FOTO: Shutterstock

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță că, pe 1 aprilie, cerul va fi temporar înnorat, iar aversele pot apărea în Banat, Oltenia, Crișana, Muntenia, Dobrogea, Transilvania și pe arii restrânse în Moldova și Maramureș.

În zonele montane, la altitudini de peste 2000 de metri, sunt posibile precipitații mixte, inclusiv lapoviță și ninsoare. În regiunile vestice, există șanse ca ploile să fie însoțite de descărcări electrice, iar pe alocuri cantitățile de apă ar putea depăși 15-25 l/mp.

Vântul va sufla slab până la moderat, cu intensificări temporare în sud și nord-vest pe timpul zilei, iar noaptea în est și nord-est, atingând rafale de până la 40-45 km/h.

Temperaturile maxime vor varia între 11 și 20 de grade Celsius, iar cele minime între 2 și 9 grade Celsius. De asemenea, dimineața și noaptea, ceața va fi prezentă pe alocuri, în special în sud-est, vest, pe văi și în depresiuni.

Vremea în București

În Capitală, ziua de 1 aprilie va aduce temperaturi ușor peste media normală. Cerul va fi predominant noros, iar spre după-amiază și pe timpul nopții există posibilitatea unor averse slabe.

Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare, ajungând la 40-45 km/h. Maximele zilei se vor situa în jurul valorilor de 17-18 grade Celsius, iar minimele vor fi între 8 și 9 grade, cu șanse ridicate de ceață la orele dimineții.

Prognoza pentru următoarele zile

Potrivit ANM, instabilitatea atmosferică va continua și în primele zile din aprilie. Ploile sub formă de aversă vor persista în majoritatea regiunilor, iar la munte vor fi semnalate precipitații mixte.

Vestul și nord-vestul țării vor avea parte de cele mai multe zile mohorâte, cu cer predominant noros și cantități de precipitații ce pot ajunge local la 10-15 l/mp.

Mai multe pentru tine:
Cel mai bun espresor manual 2026 – Top 4 + alternative Breville & De’Longhi: transformă fiecare ceașcă într-un ritual de barista la tine acasă
Locul istoric din România care l-a dezamăgit cumplit pe Dan Negru. Imaginile au stârnit revoltă: „Gropi, cabluri dezafectate, gunoaie”
Top 7 espressoare cu capsule 2026: libertate totală, rapiditate și gust autentic – băuturi perfecte cu un singur buton, acasă
Sunt numiți zombie sau demoni. Animalele din pădure care au suferit malformații majore. Un virus i-a făcut de nerecunoscut
Cele mai bune mașini de spălat vase independente 2026 – top 7 modele, cu recenzii excelente și preț avantajos. Economisește timp și energie
Daciana Sârbu vorbește deschis despre relația cu Alex Ghionea, iubitul cu 22 de ani mai tânăr: „Mi-am asumat mereu că voi fi judecată” VIDEO
A meritat iubirea lor? Prinţul e pe punctul de a-şi pierde tronul din cauza scandalului iscat de ea
Cât au cheltuit doi români în vacanța din Sri Lanka. Au petrecut 18 zile de vis: „Am vrut o țară cu de toate și fix asta am primit”
Cele mai bune 7 cafetiere din 2026 pe eMAG pentru dimineți perfecte cu cafea filtrată: Ghid complet pentru orice buget și necesitate
Transformă-ți cafeaua: Top 7 râșnițe de cafea 2026 – Cum să alegi modelul perfect pentru aromă intensă și prospețime garantată
Cea mai bună mașină de spălat vase încorporabilă 2026 – Top 3 recomandări + alternative silențioase, eficiente și smart pentru bucătării moderne