Vijelii și grindină, până spre miezul nopții, în mai multe județe. Zonele aflate sub Cod roșu de disconfort termic. Cum va fi vremea luni

0
0
Publicat:

Până la ora 23.00 a zilei de duminică, Oltenia, local Transilvania, nord-vestul Moldovei, Carpații Occidentali și nordul Carpaților Orientali sunt sub Cod portocaliu de vijelii puternice și averse torențiale. Până dimineață, la ora 10, mai multe județe rămân sub Cod roșu de caniculă și disconfort termic accentuat.

Vijeliile lovesc o parte din țară, valul de căldură, alta. FOTO Colaj Shutterstock

În această seară, în Oltenia, local în Transilvania, nord-vestul Moldovei, în Carpații Occidentali și în nordul Carpaților Orientali, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, vijelii puternice (viteze ale vântului de 70...90 km/h) și grindină de medii și mari dimensiuni (2...5 cm).

„În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 30...40 l/mp și pe arii restrânse de peste 50...60 l/mp” precizează ANM în avertizarea Cod portocaliu valabilă până la ora 23.00 a zilei de duminică, 27 iulie.

Județele vizate de instabilitate atmosferică. FOTO ANM

Ce județe sunt sub Cod galben de instabilitate atmosferică duminică seara

Tot până la ora 23.00 a zilei de duminică este în vigoare un Cod galben de instabilitate atmosferică valabil în Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Transilvania, vestul Munteniei, în nordul Moldovei și în zonele de munte.

„În Banat, Crișana, Maramureș, Oltenia, Transilvania, vestul Munteniei, în nordul Moldovei și în zonele de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, grindină de mici și medii dimensiuni (1...3 cm), intensificări ale vântului și vijelii (rafale în general de 50...70 km/h). În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20...25 l/mp, iar pe arii restrânse de peste 30...40 l/mp”, explică ANM.

 Cod roșu disconfort termic deosebit de accentuat până luni dimineață

Codul roșu de caniculă și disconfort deosebit de accentuat emis de Administrația Națională de Meteorologie pentru ziua de duminică rămâne în vigoare până luni, 28 iulie, la ora 10 Avertizarea se referă la județele Teleorman, Giurgiu, Dâmbovița, Călărași, Ilfov și municipiul București.

Codul roșu de caniculă și disconfort termic expiră luni dimineață. FOTO ANM

„Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, precizează ANM.

 Caniculă  va fi și luni

ANM a emis o nouă avertizare Cod portocaliu, valabilă de luni 28 iulie, ora 10, până marți, 29 iulie la  aceeași oră, fiind anunțat un val de căldură persistent, caniculă și disconfort termic accentuat, noapte tropicală

 Sunt vizate județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, Ilfov și municipiul București, precum și în zona continentală a județului Constanța

„În județele Giurgiu, Călărași, Ialomița, Brăila, Galați, Ilfov și municipiul București, precum și în zona continentală a județului Constanța valul de căldură se va menține intens, va fi caniculă, disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime se vor încadra între 36 și 39 de grade. Minimele termice vor fi de 19...22 de grade și local vor caracteriza o noapte tropicală” indică ANM.

Județele vizate de acertizările valabile luni. FOTO ANM

În același interval este valabil și un Cod galben de căldură și disconfort termic ridicat.

„Valul de căldură va persista în sud-vestul și nordul Munteniei, în nordul Dobrogei continentale și în sud-vestul și estul Moldovei. Va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Maximele se vor încadra între 33 și 36 de grade, iar minimele între 18 și 20 de grade”, explică ANM.

Mai multe pentru tine:
De ce nu orice mașină de tocat merită cumpărată: Top 7 modele 2026 care te ajută să gătești mai rapid și mai bine + linkuri eMAG
Top 7 blendere și tocătoare 2026 de pe eMAG: Modelele care îți economisesc ore în bucătărie, testate, comparate și care merită banii
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Imagini din interiorul casei lui Virgil Ianțu. Vila cu două niveluri, complet transformată după renovare: „O adevărată investiție, la care mă gândesc cu mândrie”
Vrei rezultate perfecte în bucătărie? Top 7 mixere 2026 de pe eMAG și cel mai popular model, plus modele exclusive pentru pasionați
Mesajul de ultimă oră transmis de Kate Middleton după o apariție-surpriză! Ce o preocupă pe prințesă
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
O bacterie periculoasă care poate provoca sângerări intestinale a fost găsită în apa de la robinet
Ce trebuie să pui în șifonier pentru a menține tot timpul un miros proaspăt și frumos. Trucurile simple care funcționează întotdeauna