Vești bune de la meteorologi: unde va fi cel mai cald de 1 Mai și în ce regiuni se anunță ploi

0
Publicat:

După valul de aer polar care a adus temperaturi de îngheț, vremea se îndreaptă, iar de 1 Mai termometrele vor urca până la valori cuprinse între 18 și 22 grade Celsius, cele mai ridicate în sud-estul țării. Local vor fi însă și intervale cu ploi și averse.

Vreme bună pe litoral în minivacanța de 1 Mai FOTO Călin Gavrilaș

 Sâmbătă, 29 aprilie, conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), ziua începe cu o dimineață rece, îndeosebi în nordul și centrul Moldovei și estul Transilvaniei. Pe alocuri, în zonele depresionare și de vale din aceste regiuni se vor semnala brumă și îngheț.

În cursul zilei, vremea se va încălzi destul de mult. Maximele vor fi cuprinse, în general, între 15 și 19 grade Celsius, valori ușor mai ridicate fiind așteptate în sudul Olteniei și al Munteniei. După-amiaza, vor fi posibile și unele averse locale, mai ales în Banat.

"Cerul va fi temporar noros în regiunile vestice și sud-vestice unde pe arii restrânse vor fi perioade cu averse, însoțite și de descărcări electrice, precum și în zona montană unde vor fi precipitații slabe, de scurtă durată, care la peste 1800 m altitudine trecător vor fi sub formă de lapoviță sau ninsoare. În restul teritoriului cerul va fi variabil. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 14 și 19 grade, iar cele minime între 2 și 9 grade Celsius, mai scăzute în depresiunile Carpaților Orientali", anunță ANM.

În București, vremea se va menține predominant frumoasă, dar răcoroasă, mai ales dimineața. Cerul va fi variabil și vântul slab. Temperatura maximă va fi de 17 grade Celsius, iar cea minimă va fi cuprinsă între 5 și 8 grade Celsius.

Precipitații slabe în zonele joase de relief

Duminică, în ultima zi din luna aprilie, vremea se va încălzi ușor, astfel că temperaturile maxime se vor încadra între 15 și 22 grade Celsius, iar cele minime se vor situa în general între 3 și 10 grade Celsius, valori normale pentru sfârșitul lunii aprilie. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în a doua parte a zilei în zonele montane și submontane unde pe alocuri vor fi averse, posibil însoțite de descărcări electrice; ploi slabe, de scurtă durată vor fi și în zonele mai joase de relief din vest și centru, în timp ce în restul țării probabilitatea de ploaie va fi redusă. La munte, la peste 1800 m altitudine, precipitațiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab și moderat.

În Capitală vor fi înnorări trecătoare în orele după-amiezii și vântul va sufla slab. Temperatura aerului va avea valori normale pentru sfârșitul lunii aprilie, cu maxima 21 grade Celsius și minima cuprinsă între 6 și 9 grade Celsius.

Minimele, cuprinse între 4 și 12 grade Celsius

Luni, 1 Mai, regimul termic va fi caracterizat de valori agreabile, în jurul celor specifice datei din calendar. Astfel, maximele, local ușor mai ridicate decât în ziua anterioară, vor fi de la 16 grade Celsius în nordul Moldovei, estul Transilvaniei și pe litoral până în jurul a 23 grade Celsius în sud-vest. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în special în a doua parte a zilei în zonele montane și submontane unde local vor fi averse, însoțite izolat de descărcări electrice. Ploi slabe, de scurtă durată vor fi posibile izolat și în zonele mai joase de relief din sudul și din estul țării. Pe creste, la peste 1800 m altitudine, se vor semnala și precipitații mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări noaptea în sud-vestul teritoriului. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 4 și 12 grade Celsius, mai mici în depresiunile Carpaților Orientali.

În București, maxima va atinge 21 de grade Celsius, iar minima va fi cuprinsă între 7 și 9 grade Ceelsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări trecătoare în a doua parte a zilei. Vântul va sufla slab până la moderat.

Mai multe pentru tine:
Horoscop săptămâna 5-11 decembrie. Trei zodii își schimbă destinul și dau lovitura pe plan profesional
Fiica nelegitimă a lui Putin, descoperită la Paris. „Spune-i să oprească războiul” -„Sigur!”| FOTO/VIDEO
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Inspirație pentru bărbați: ținute urban casual și smart-casual de iarnă – Ghid complet, plus shopping online rapid
Gestul superb făcut de Regele Charles pentru Kate Middleton, nora lui preferată! A fost un moment emoționant
Descoperirea terifiantă făcută de o femeie, după ce soțul a murit în vacanța din Cipru! Ce au găsit medicii în corpul bărbatului
Situl istoric „După Ziduri”, distrus după reparațiile Primăriei Brașov? George Scripcaru: „Lucrurile sunt în regulă ca și procedură și etapă”. Ministerul Culturii: „Nu s-a respectat acordul. DJC Brașov a solicitat oprirea de urgență a lucrărilor”
Magia Crăciunului în familie: pulovere, pijamale și șosete asortate pentru momente cozy și cadouri de neuitat – amintiri festive alături de cei dragi
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie