Unde se mai așteaptă vijelii, când se întoarce canicula. Cum va fi vremea în zilele următoare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După fenomenele extreme înregistrate în cursul zilei de joi și în noaptea de 13/14 iunie 2024, vremea s-a mai răcorit. Cât de mult scad temperaturile și unde se mai așteaptă, în perioada imediat următoare, ploi însemnate.

Fenomene extreme s-au înregistrat joi, 13 iunie, în toată țara FOTo: arhiva

UPDATE ANM a emis, vineri, 14 iunie, o nouă avertizare meteorologică Cod Galben, valabilă în intervalul 14 iunie, ora 12,00 – 14 iunie, ora 23,00.

„În intervalul menționat, în Dobrogea, Muntenia, sudul Moldovei, în estul și sud-estul Transilvaniei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, izolat vijelii (rafale în general de 55...70 km/h) și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 25...30 l/mp și izolat de peste 50 l/mp”, se menționează în avertizarea ANM.

Astfel de fenomene vor fi pe arii restrânse și în restul țării. În sudul Banatului și în sud-vestul Olteniei, din a doua parte a zilei, vor fi intensificări ale vântului cu viteze la rafală în general de 55 km/h.

Știrea inițială

Temperaturile au devenit în sfârșit suportabile în zonele țării stăpânite zilele trecute de caniculă, însă fenomenele meteo extreme înregistrate joi, 13 iunie 2024, au lăsat în urmă pagube însemnate. Au fost emise aproximativ 40 de coduri meteo, cele mai multe avertizări fiind de tip Cod Roșu și Cod Portocaliu.

Temperaturile au scăzut și sunt așteptate două zile de respiro în toată țara, după valorile extrem de ridicate din ultima săptămână în special în zona de sud a țării.

„Ne așteptăm astăzi în primul rând la o scădere pronunțată a temperaturii. Dacă ieri încă am mai avut valori de 33-35 grade Celsius în partea de sud, sud-est a teritoriului, astăzi nu vom mai trece de 28 grade, și acestea urmând a se înregistra în sudul Olteniei. În rest plecăm de la 18-20 de grade Celsius în partea de nord a țării, ajungem la 23-24 grade în zona Capitalei, o schimbare semnificativă din punct de vedere termic”, a precizat  meteorologul Florinela Georgescu, director ANM, într-o intervenție în direct la Digi 24.

Unde va ploua

Instabilitatea  se retrage spre partea de sud-est a țării, unde joi, 14 iunie 2024, vor mai fi ploi mai însemnate cantitativ.

„Astăzi mai așteptăm fenomene de instabilitate, averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, doar izolat vijelii și căderi de grindină, în Muntenia, în Dobrogea, în partea de sud a Moldovei, în zona Carpaților Orientali și partea de est a Carpaților Meridionali. În tot cazul, fenomenele nu vor fi la intensitatea celor pe care le-am avut azi-noapte, dar se mai pot acumula cantități de apă care în general să se situeze între 25 și 30 litri/m.p., izolat însă sunt posibile și cantități de peste 50 litri pe m.p. în special în Dobrogea, în sudul Moldovei și în partea de Est a Carpaților Meridionali”, a mai precizat directorul ANM.

Și în București sunt așteptate ploi în reprize, vineri, 14 iunie, însă fenomenele nu vor mai fi la fel de severe precum în noaptea de 13/14 iunie.

„De mâine vremea se ameliorează. Vom avea un respiro din toate punctele de vedere, dar așteptăm ca săptămâna viitoare, mai ales de marți încolo, să fie un nou episod cu temperaturi foarte ridicate”, a mai precizat Florinela Georgescu, director ANM.

Mai multe pentru tine:
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Scandalul se adâncește: Sarah Ferguson ar fi avut relații intime cu Epstein, iar Andrew voia să devină „animalul lui de companie”
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Kate Middleton, mesaj emoționant despre lupta cu cancerul: „Sunt momente de frică și oboseală”. Ce le-a transmis celor diagnosticați cu această boală
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cum pregătește Elwira Petre prăjitura tiramisu pentru copii. Cu ce înlocuiește cafeaua din desert