Temperaturi de peste 30 de grade în toată țara. Zonele unde se anunță vijelii

0
Publicat:

Meteorologii au anunțat că luni, 14 iunie, vremea va fi călduroasă în majoritatea țării, cu temperaturi de peste 30 de grade, însă vor fi precipitații în unele regiuni.

FOTO: Shutterstock

În Dobrogea și Bărăgan temperaturile ajung și până la 37 de grade. Disconfortul termic crește peste tot, chiar și în zona litoralului, scrie ProTV.

În Moldova, temperaturile vor fi în jur de 34 de grade. Mai spre seară apar câteva reprize de ploaie, în special în zonele înalte. În unele zone din regiune vor fi și descărcări electrice, intensificări ale vântului și s-ar putea să cadă grindină.

În Transilvania și Maramureș maximele pot ajunge la 30 de grade, însă apar mai multe serii de averse și se pot produce vijelii.

În ținuturile vestice se mai încălzește față de duminică. În Banat se instalează canicula și crește disconfortul termic, iar în Crișana, mai spre seară, vin și ceva ploi.

În Oltenia nu sunt semne de ploaie. Arșița este tot mai greu de suportat după prânz, iar în unele zone temperaturile urcă până la 36...37 de grade.

Valul de căldură se intensifică în ținuturile sudice. Pe aici se ating 38 de grade. Norii apar destul de rar și atmosfera devine înăbușitoare.

În București se încălzește foarte tare. Avem o amiază caniculară, cu 38 de grade la umbră și aer greu de respirat. Urmează o noapte tropicală, cu cer curat și o minimă în jur de 21 de grade.

La munte va ploua în majoritatea msivelor și se pot strânge cantități însemnate de apă. Vor fi condiții de grindină și vijelii.

Mai multe pentru tine:
”Neața, imbecililor!” Andrew, profilul grobianului clasic, abuzator toată viața sa. Cum îi saluta pe angajați la Palat
Top 7+ cuptoare electrice de masă 2026 – gătește rapid, uniform și fără compromis. Află dacă ai nevoie de acest electrocasnic și cumpără online
S-a născut «copilul-minune». Bebelușul a fost purtat într-un uter transplantat de la o femeie decedată
Top 7 aparate de vidat 2026 pe eMAG: Eroul invizibil din bucătărie care te ajută să păstrezi alimente proaspete săptămâni întregi și să nu-ți golești bugetul
Cafea ca la cafenea, fără efort, direct la tine acasă: Top 7 espressoare automate de top în 2026 – Găsește modelul perfect pentru dimineți pline de savoare
Top 6 grătare electrice 2026: Fripturi suculente perfect rumenite, panini aurii și legume crocante, fără fum sau bătăi de cap + ghid de cumpărare
Horoscop miercuri, 25 februarie. Scorpionii fac o schimbare radicală în viața lor, iar Balanțele își ascund emoțiile
Ce a pățit un vlogger danez în timp ce făcea autostopul la noi în țară: „Tot ce ați auzit despre România e greșit”
Cele mai bune cântare de bucătărie 2026 pe eMAG: Gadgetul care transformă rețetele, porțiile, proporțiile și sănătatea – ingrediente fără secrete
Cum se gătesc oladiile, preferatele Annei Lesko. Preparatul este de origine rusească și te va face să te lingi pe degete
Cum să faci vafe, înghețată, ciocolată și alte mini-prăjituri ca un maestru cofetar în 2026: cele mai bune aparate pentru desert rapid și delicios!