Sfârșit de săptămână cu 36 de grade Celsius și disconfort termic accentuat. Unde sunt anunțate ploi torențiale și vijelii

0
Publicat:

Duminică, 3 august, vremea se încălzește în cea mai mare parte a țării, iar în sud și sud-vest se reinstalează canicula. Temperaturile vor urca până la 35–36 de grade Celsius, în timp ce disconfortul termic va fi accentuat, indicele temperatură-umezeală depășind pragul critic de 80 de unități, informează meteorologii de la Administrația Națională de Meteorologie.

Pe litoral, atmosfera rămâne plăcută. FOTO: Inquam Photos/George Călin

În București va fi cer senin și caniculă. Maxima va atinge 35 de grade la umbră, iar seara va aduce o noapte tropicală, cu temperaturi care nu vor coborî sub 20 de grade Celsius.

În Dobrogea și Bărăgan, vremea se menține frumoasă, cu mult soare și temperaturi în creștere față de sâmbătă. În Bărăgan, se vor înregistra 34 de grade. Pe litoral, atmosfera rămâne plăcută, cu 31 de grade și aproximativ 23 de grade în apa mării.

În Oltenia și sudul Munteniei, temperaturile ajung din nou la pragul caniculei. În zonele de deal și munte din Oltenia sunt posibile ploi de scurtă durată, dar în restul regiunii domină soarele.

În Moldova sudică și nordul Munteniei, vremea se menține însorită, cu maxime de 33 de grade. În schimb, în nordul Moldovei și în Bucovina, norii apar din când în când, fiind posibile ploi locale însoțite de descărcări electrice. Maximele se vor opri la valori mai suportabile, de cel mult 29 de grade.

În Transilvania, dimineața va fi răcoroasă în depresiunile estice (cu 27–28 de grade), însă după prânz temperaturile vor urca spre 31 de grade în vestul regiunii. După-amiaza și seara aduc instabilitate atmosferică, cu posibile ploi, grindină și vânt puternic.

În vestul țării și în Maramureș, vremea va fi în general frumoasă, cu 30–33 de grade Celsius, dar spre seară sunt așteptate ploi torențiale și vijelii. În zona Banatului, vântul va avea intensificări în timpul averselor.

La munte, soarele va domina în prima parte a zilei, dar spre după-amiază apar averse și posibile căderi de grindină, mai ales în nordul Carpaților Orientali, Munții Banatului și vestul Meridionalilor.

Noaptea de duminică spre luni va aduce instabilitate termică accentuată în vestul și nord-vestul României, unde sunt așteptate ploi torențiale, descărcări electrice și intensificări ale vântului.

Mai multe pentru tine:
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Felicitarea regală a anului: Familia Princiară din Monaco strălucește în atmosfera de Crăciun
Horoscop marți, 9 decembrie. Racii au discuții aprinse în cuplu, iar Peștii vor să fie remarcați la locul de muncă
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Top 10 brazi artificiali de Crăciun 2025 cu cele mai bune recenzii și extrareducere de până la 40% pe eMAG. Alege bradul perfect și profită de discounturi
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat