Se strică vremea, iar meteorologii anunță ploi în toată țara. Județele care intră sub cod galben

0
Publicat:

Meteorologii anunță ploi în toată țara până joi dimineața. Atenţionări de vreme instabilă au fost emise pentru sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul Olteniei, iar apoi în Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei.

Sunt anunțate ploi în toată țara Foto: Arhivă

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a transmis o informare de ploi, în general moderate cantitativ, valabilă de marți, 10 septembrie, și până joi, 12 septembrie, ora 10:00.

În intervalul menționat, temporar va ploua în toată țara. Vor fi mai ales averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 20...30 l/mp și izolat de peste 40...50 l/mp.”, susține ANM.

De asemenea au fost transmise și două atenționări de cod galben, fiind vizate averse însemnate cantitativ și instabilitatea atmosferică.

Pe 10 septembrie, până la ora 21.00, este în vigoare un cod galben de ploi pentru mai multe județe din vestul țării. În sudul Banatului, sud-vestul Transilvaniei, nord-vestul Olteniei, precum și în Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali vor fi averse însemnate cantitativ. Mai ales prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp, avertizează meteorologii.

De asemenea, de la ora 21.00 și până miercuri, la ora 15.00, în sud-estul țării va fi un cod galben de instabilitatea atmosferică și averse însemnate cantitativ. În Muntenia, Dobrogea și sudul Moldovei vor fi perioade cu averse torențiale, local însoțite de descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20-25 l/mp și izolat de peste 30-40 l/mp, potrvit meteorologilor.

Mai multe pentru tine:
Top mașini de pâine 2026 testate și recomandate. Secretul pâinii perfecte acasă: proaspătă, sănătoasă și fără efort
Un primar PSD, în lacrimi pe Facebook după ce a fost acuzat de sechestrare și violență asupra fiicei și fostei partenere. Imagini dramatice cu victima
Cele mai bune aparate de gătit cu aburi în 2026: Top 5 modele eMAG pentru mese rapide, sănătoase și fără grăsimi – magia aburului în bucătărie
Cel mai tânăr concurent de la Românii au talent a cucerit toată țara: „Ești absolut adorabil!” Teodor are doar 3 ani și are un vis măreț
Nașterea care a zguduit casa regală. 70 de martori au fost prezenți la venirea pe lume a prințului. Ce a născut una dintre cele mai importante regine
Top 7 fierbătoare electrice 2026 pe care nu le vrei să le ratezi: economisește timp și energie în bucătărie
Crocant, sănătos, rapid, fără ulei și fără stres – Cele mai bune air fryere din 2026 care îți vor schimba modul de a găti! Profită de ofertele eMAG
Cele mai bune storcătoare 2026 – top modele pentru sucuri proaspete și nutritive, din peste 1.400 modele eMAG, pentru schimbări reale în dieta zilnică
Cel mai bun multicooker electric în 2026: Top 7 alegeri testate care îți economisesc timp și bani
Regele Carol al II-lea, sedus de o spioană nazistă? Episodul care a cutremurat Palatul în timpul celui de-al Doilea Război Mondial
Ce trebuie să pui sub covoarele din dormitor, ca să miroasă mereu ca la hotelurile de lux