România, lovită de un val de ploi. Ce ne așteaptă, anunțul meteorologilor despre cât ține vremea rea

0
Publicat:

Deşi în scădere faţă de intervalul precedent, temperaturile se vor situa în continuare peste cele specifice la această dată. Va ploua în Maramureş, Transilvania, Moldova, local în Oltenia, Muntenia şi Dobrogea şi pe arii restrânse în Banat şi Crişana. La munte, la altitudini înalte va ninge.

Vreme capricioasă la finalul toamnei FOTO Shutterstock

O nouă schimbare a vremii în România „se va simți în toată țara!”, spune Elena Mateescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Minimele vor fi, în general, pozitive, 2...10 grade Celsius, iar în depresiuni este posibil ca temperaturile să se apropie de 0 grade Celsius.

Directorul ANM a explicat că ploile vor acoperi cea mai mare parte României, la începutul nopții de miercuri spre joi, în majoritatea regiunilor, dar cu precădere în Maramureș, Transilvania, Moldova, local în Oltenia, Muntenia și Dobrogea, dar și în zona Banatului și a Crișanei. 

„Ploi moderate cantitativ însemnând 15-25 l/mp, dar la altitudini mai mari de 1600 de metri, pe parcursul nopții, ninsori și lapoviță, asociate în același timp cu intensificări ale vântului, cu viteză la rafală de 70...80 km/h”,  a mai spus directorul ANM la Antena 3 CNN.

Frig în nord, centru și nord-est

Joi, 16 noiembrie, vremea se va ameliora sub aspectul ploilor, iar regimul termic va fi caracterizat de valori mai scăzute decât în intervalul precedent, cu precădere în nordul, centrul și nord-estul țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări și temporar ploi slabe, pe arii restrânse, în regiunile intracarpatice și la munte. La altitudini în general de peste 1400 m, precipitațiile vor fi sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări la munte, în sud, centru și est, viteze de 45…55 km/h, iar pe creste peste 60…70 km/h. Temperaturile maxime se vor încadra în general între 7 și 14 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -3 și 7 grade. Dimineața și noaptea, izolat, va fi ceață.

În București, temperatura maximă va fi de 15…16 grade, iar cea minimă, apropiată de cea specifică datei, de 2…3 grade, mai scăzută în zona preorășenească spre -1…0 grade.

Se depune strat de zăpadă

Vineri, 17 noiembrie, valorile termice, cu precădere cele din cursul nopții, se vor situa ușor peste cele normale în a doua decadă a lunii noiembrie în cea mai mare parte a țării. Cerul, variabil la început, se va înnora treptat iar aria ploilor se va extinde și va cuprinde ziua jumătatea sud-vestică a teritoriului, apoi și celelalte regiuni.

Conform meteorologilor, pe arii restrânse se vor acumula cantități de apă mai însemnate, peste 20…25 l/mp, iar la munte vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare și se va depune strat de zăpadă. Vântul va avea temporar intensificări, mai ales în a doua parte a intervalului, cu rafale de peste 60…80 km/h pe creste și viteze în general de 45…55 km/h în zonele mai joase, în special din vest, sud-vest și sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 și 16 grade, iar cele minime, în marea lor majoritate, între 3 și 10 grade. La începutul zilei, izolat va fi ceață.

În Capitală, temperaturile, îndeosebi cele din timpul nopții, se vor situa peste cele normale în această perioadă din an, astfel că maxima va fi de 12…14 grade și minima de 5…7 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări și probabilitate de ploaie ridicată spre seară și noaptea. Vântul va sufla slab și moderat.

Mai multe pentru tine:
Top of the Top Hervis Sport 2025/2026: Oferte iarnă, produse Top Seller și reduceri 20% de neratat
Zi tristă la Casa Regală română! Fiicele Regelui Mihai s-au reunit în lacrimi și durere
Monica Pop, dată afară din restaurant! Ireal ce i-a făcut un angajat medicului și prietenelor sale: „Bineînțeles că și ospătarii și ceilalți participanți, erau consternați”
Sărbători fără balonare, indigestie sau reflux: Top remedii naturale și cel mai puternic antioxidant românesc care-ți dau energie și digestie perfecte
eMAG MultiDeals 2025: Ghid complet pentru extra reduceri de până la 20% și cele mai populare 11 produse de cumpărat
Nu trimite cadouri de sărbători înainte să vezi aceste șosete de Crăciun – modelele cele mai cool, oferte și idei care vor aduce zâmbete în familie
Numerologia anului 2026 indică un an deosebit. Datele-cheie ale anului și predicțiile după ziua de naștere
Descoperire fantastică. Organul care produce aproape toată serotonina din corp. Nu e creierul. Din cauza asta ne îmbolnăvim de anxietate și depresie
ElectroWeekend eMAG: Top 15 produse cele mai populare și testate de clienți, cu cele mai mari reduceri. Pune-ți electro oferta sub brad!
Nu rata cele mai dulci cadouri pentru copii de Moș Nicolae și Crăciun 2025 – Pachete festive, reduceri eMAG și surprize sub 50 de lei
Crima pasională din Ploiești. Viața medicului Roxana Călin după ce a ucis-o pe soția amantului. S-a recăsătorit cu un bărbat din domeniul juridic și călătorește de la Monaco în toată lumea